Ion Țiriac: „Halep este un simbol prețios și foarte greu de apărat. Niciun alt sportiv nu valorează nici 5% din Simona”

Ion Țiriac:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eliminată încă din faza grupelor de la Turneul Campioanelor Simona Halep e susținută de Ion Țiriac, omul de afaceri vorbind la superlativ despre jucătoarea din Constanța.

De-a lungul ultimilor ani, în care a egalat sau depășit cele mai bune performanțe din istoria tenisului feminin românesc, Simona s-a confruntat, paradoxal, cu un val de critici, venit ca urmare a refuzului de a juca în FedCup sau la Jocurile Olimpice, dar Ion Țiriac nu se numără printre oamenii care au ce să-i reproșeze sportivei de 24 de ani. Ba dimpotrivă.

Miliardarul român consideră că Simona este „un simbol prețios, foarte greu de apărat” și o vede pe Halep drept principalul promoter al sportului românesc: „Suntem într-o situație utopică. O jucătoare de tenis, care se află între primele cinci din lume, cu tot respectul pentru toți sportivii români, mă refer la orice jucător de fotbal, de handbal, campioni olimpici chiar, dar niciunul dintre aceștia nu valorează nici 5% din cât înseamnă Simona Halep în toată lumea asta. Este un simbol prețios și foarte greu de apărat, este o mare responsabilitate”, a spus Țiriac, în cadrul emisiunii  „Campionii Digi Sport”.

„Sportul nu mai este sport, ci afacere”

Principalul argument adus de omul de afaceri este latura financiară a sportului, care a evoluat enorm din acest punct de vedere în ultimii ani: „Ne întrebăm mereu ce a făcut, ce n-a făcut… Sportul nu mai este sport, ci este o afacere, un business, un spectacol bun pentru toată lumea. Dar s-a terminat cu faza ”important este să partici, nu să câștigi”. Azi, această activitate de trilioane, nu de miliarde, de trilioane, nu se mai manifestă ca celelalte.

Este de ajuns ca un sportiv să câștige cinci milioane de euro pe an  și să fie în primii trei din lume. Este extraordinar! De abia așteptam și noi să fie cineva în primele 10 jucătoare de tenis din lume, după o altă eră pe care am avut-o de aur…  Nu suntem niciodată mulțumiți”, a completat Țiriac.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen