Motivul real din spatele „rupturii” dintre Simona Halep și Van Cleemput! Ce a deranjat-o pe fosta elevă a lui Darren Cahill

Redactor:
Andrei Pal
Motivul real din spatele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a renunțat colaborarea pe care o avea de puțin timp cu Thierry van Cleemput, belgianul recomandat chiar de Darren Cahill, fostul antrenor al româncei. Ies la iveală, acum, motivele rupturii dintre cei doi, după ce ambii au anunțat că „nu există chimie” pentru o colaborare pe termen lung. Simona și Van Cleemput au lucrat împreună la turneul de la Doha, unde Halep a fost învinsă în fală de belgianca Elise Mertens.

Decizia fusese luată de Halep încă de vineri seară, după duelul cu Elina Svitolina, de la Doha. Românca de 27 de ani a fost deranjată foarte rău de reacțiile pe care belgianul le-a avut în timpul partidei, anunță ziare.com. Când jocul nu-i mergea bine, Simona privea spre loja sa, de unde aștepta sa vină reacții pozitive, de încurajare, dar asta nu s-a întâmplat. Thierry Van Cleemput a avut, însă, reacții dezaprobatoare, astfel că Simona a hotărât să întrerupă colaborarea, susține sursa citată.

Pe lângă faptul că cei doi nu au rezonat, o barieră a fost și limba. Van Cleemput nu știe atât de bine engleză, astfel că i-a fost greu să se facă înțeles.

„E adevărat că am întâmpinat dificultăți la comunicare. Asta pentru că ea vorbește română și engleză, iar eu vorbesc franceză și, parțial, engleză. Cunoștințele mele de engleză reprezentau o barieră, dar nu una decisivă. Mai degrabă a fost de o lipsă de cuminicare în plan sportiv. Din moment ce nu ne-am simțit, era greu să colaboăm. Am lucrat timp de cinci ani cu David Goffin, un jucător pe care l-am iubit. Era nevoie să fac un pas în spate după despărțirea de David.

Nu am făcut acest lucru, dar îl voi face acum. O să fiu calm o perioadă, mă voi relaxa, îl voi urmări pe fiul meu jucând fotbal. Vreau să petrec timp alături de familie și apoi mă voi întoarce probabil la Academia de la Mons, dacă mai e nevoie de mine. Vreau să îi ajut pe cei tineri să se dezvolte”, a spus Van Cleemput, potrivit rtbf.be.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…