Sunt toate șansele ca Simona Halep să intre în Top 10 all-time! Cu succesul de la Roland Garros, românca și-a depus o candidatură serioasă pentru a termina pe locul 1 în WTA pentru al doilea an la rând

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a câștigat în premieră un turneu de Grand Slam, după succesul de la Roland Garros cu Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1. Românca și-a consolidat astfel și locul 1 în ierarhia mondială, după ce a jucat deja două finale de Grand Slam în 2018. Simona a fost și în finala de la Australian Open, cedată în fața danezei Caroline Wozniacki.

Luni, când va fi dată publicității noua ierarhie WTA, Simona Halep va aduna deja a 32-a săptămână în fotoliul de lider. Mai mult, românca își va mări avansul la 1.225 de puncte față de Caroline Wozniacki. O diferență consistentă cu care Simona va mai aduna săptămâni bune în fruntea ierarhiei mondiale. Cu o prestație decentă la Wimbledon, în următorul turneu de Grand Slam, și fără ca Wozniacki să triumfe pe iarba londoneză, Halep se poate îndrepta în mare viteză spre 50 de săptămâni petrecute pe locul 1 mondial, de ce nu, să facă o rotație completă pe parcursul unui sezon întreg.

Pentru a intra în Top 10 all-time la numărul de săptămâni petrecute pe locul 1, Simona mai are nevoie de 20 de săptămâni. Adică să reziste mai puțin de 5 luni în fruntea ierarhiei mondiale. Top 10 la acest capitol este încheiat în prezent de Viktoria Azarenka – 51 de săptămâni în fruntea WTA.

În „WTA Race”, dominația Simonei este și mai clară, având aproape 2.000 de puncte în fața următoarei clasate, Caroline Wozniacki. Românca mai are nevoie de 375 de puncte pentru a fi calificată matematic la Turneul Campioanelor. Indiferent cum va decurge perioada imediat următoare, cu succesul de la Roland Garros, Simona și-a depus o candidatură serioasă pentru a termina anul 2018 pe locul 1.

Foto: Cezara PARASCHIV

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…