Surpriză de proporții la Dubai: Karolina Pliskova, OUT după ce a condus cu 5-1 în decisiv. Reacția cehoaicei: „Se mai întâmplă și mizerii din astea”

Surpriză de proporții la Dubai: Karolina Pliskova, OUT după ce a condus cu 5-1 în decisiv. Reacția cehoaicei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Karolina Pliskova (5 WTA), una dintre jucătoarele care o puteau depăși pe Simona Halep în clasamentul WTA, a oferit, joi după-amiază, o surpriză de proporții în sferturile de finală ale turneului de la Dubai, Emiratele Arabe Unite: a condus cu 5-1 în setul decisiv cu Su-Wei Hsieh (31 de ani), dar a pierdut incredibil, scor 4-6, 6-1, 5-7.

Învinsă în primul set, Pliskova a părut că pune lucrurile în ordine, a câștigat setul al doilea cu 6-1, iar în decisiv a condus cu 5-1. De acolo, însă, filmul i s-a rupt total, iar Hsieh a făcut șase game-uri consecutive, câștigând setul al treilea, scor 7-5, în 53 de minute de luptă în care nu a făcut niciun pas în spate, deși se afla într-o poziție din care, în general, meciurile sunt teribil de greu de întors.

La finalul partidei în care a ratat șansa să se dueleze cu compatrioata Petra Kvitova, cehoaica a avut o reacție sinceră: „Se mai întâmplă și mizerii din astea, nu m-am recuperat cum trebuie”, a declarat Pliskova, pentru WTA Insider, înainte să vorbească la superlativ despre jucătoarea din Taiwan care lovește mingea cu ambele mâini de pe ambele părți: „Nu știi niciodată ce vine din racheta ei. Poate avea lovituri impresionante, simte foarte bine mingea. De multe ori, e foarte complicat să faci ceva împotriva ei. Nu cred că îi place cuiva să joace împotriva backhandului ei. Eu niciodată nu am avut sentimentul că joc grozav în fața ei”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui Tottenham
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui…
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…