SPECIAL | Dominație totală în roșu și galben. De luni, Spania devine a treia națiune din istoria tenisului care deține, în paralel, numărul unu mondial ATP și WTA: de 14 ani sportul alb nu a mai trăit așa ceva. Cum arată panoul de onoare

SPECIAL | Dominație totală în roșu și galben. De luni, Spania devine a treia națiune din istoria tenisului care deține, în paralel, numărul unu mondial ATP și WTA: de 14 ani sportul alb nu a mai trăit așa ceva. Cum arată panoul de onoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sunt extrem de mândră că pot împărți acest moment atât de important pentru sportul nostru cu Rafael Nadal, cel mai bun exemplu de urmat în cursa pentru #1„, este mesajul postat de Garbine Muguruza pe contul oficial de Twitter, la câteva ore după ce a devenit o certitudine faptul că, luni, pe 11 septembrie, spaniola cu origini venezuelene va ocupa în premieră poziția întâi în clasamentul WTA și după ce Nadal primea și el confirmarea că nu va fi depășit de Federer. La noua actualizare a celor două clasamente, cu tot cu punctele aferente pentru ediția 2017 a US Open-ului, Spania va înregistra o premieră în tenisul acestui deceniu: aceeași țară va da, în paralel, numărul unu la masculin și feminin.

Sferturile de finală au decis numărul unu mondial pe ambele tablouri

Coco Vandeveghe, partenera lui Horia Tecău de la dublu mixt, a închis discuția pentru numărul 1 WTA: a bătut-o pe actuala deținătoare a sceptrului și a șters emoțiile pentru fanii tenisului feminin din Spania.

Garbine Muguruza a pierdut în optimile de finală de la US Open, învinsă 6-7(3), 3-6 de Petra Kvitova. Iberica intrată în turneu cu doar 70 de puncte de apărat, aferente unui tur doi la ediția 2016 a US Open-ului, o depășise pe Simona Halep la limită, prin prezența pe tabloul de 16 și devenise lider virtual în LIVE Rankings – clasamentul în timp real. Karolina Pliskova avea nevoie să își apere finala de anul trecut pentru a păstra numărul unu mondial cu care a intrat pe tablou. La capătul unui meci jucat inspirat și cu mult curaj în hărmălaia conaționalilor, amplificată și mai mult de acoperișul tras, Coco Vandeweghe a învins-o în două seturi pe Pliskova, 7-6(4), 6-3.

După un prim set în care a luat primul break, dar s-a văzut egalată, americanca a evoluat ireproșabil în tiebreak, adjudecându-și ferm șapte puncte: a deschis cu un super-retur, anticipând exact unde vine mingea Pliskovei – o lansare deloc ușoară. Punctul doi: Karolina nu a putut returna în teren serviciul doi al americancei. Coco a ajuns rapid la 3-0, iar punctul patru l-a făcut pe forehand, de pe linia de fund a terenului. Pe al cincilea, l-a câștigat grație unui rever cu două mâini pe tușă. care o lăsat-o în criză de timp pe cehoaică. Americanca a ajuns la un punct de victorie, cu un al șaselea punct luat cu un serviciu apăsat, urmat de lovituri la fel de tari, iar mai apoi a închis manșa, cu un serviciu de nereturnat. În setul doi, Vandeweghe a câștigat de două ori pe retur, înainte de a se impune cu 6-3.

8 jucătoare au sperat la numărul unu mondial WTA la începutul US Open-ului

Garbine Muguruza urcă, astfel, în premieră, pe prima pozitie WTA, dupa ce a avut și momente de sclipire în 2017 – cel mai notabil fiind succesul de la Wimbledon, dar și răbufniri nervoase memorabile, născute din lipsă de formă și angoasă (lacrimile de la conferința de presă de la French Open, de după înfrângerea în optimi în fața lui Kiki Mladenovic, sau schimbul acid de cuvinte dintre Garbine și antrenorul ei, Sam Sumyk, de la Miami, care s-a lăsat cu un „să nu îmi mai spui niciodată să tac din gură” amenințător din partea francezului).

Del Potro l-a doborât pe campionul de la Australian Open și Wimbledon: americanii nu mai văd nici prima confruntare Federer – Nadal la New York, nici duelul cu numărul unu pe masă.

 După ce, în 2009, Juan Martin del Potro le refuza americanilor plăcerea de a savura cea mai tare rivalitate a tenisului actual, învingându-l pe Nadal în semifinale, argentinianul „o comite” din nou: l-a bătut pe Roger Federer în 2017, în patru seturi de-a lungul cărora a făcut uitată răceala care aproape l-a scos din turneu în duelul din optimi, cu Thiem. Turnul din Tandill strălucește din nou pe scena care l-a consacrat: 7-5, 3-6, 7-6(8), 6-4 în fața elvețianului care a venit cu o declarație surprinzătoare la final de meci. „Juan Martin are mai multe șanse să îl învingă pe Nadal în semifinale decât aș fi avut eu. Jocul meu a suferit aici. Sigur că sunt trist pentru că am pierdut, dar este mai simplu de acceptat aceasră înfrângere după sezonul pe care l-am avut„.

Federer a acuzat probleme medicale în optimi, primind îngrijiri medicale la vestiare și a avut patru mingi de 2-1 la seturi în tiebreak-ul setului doi cu Del Potro. Argentinianul a reușit însă câteva lovituri pe tușă incredibile care au amintit de acel forehand lovit cu ochii închiși de Djokovic la minge de meci a lui Federer, în semifinala din 2011.

Doar americanii și germanii mai puseseră monopol pe prima poziție WTA și ATP

Tenisul se confruntă cu o astfel de dublă pentru a 49-a oară în istorie. Însă, doar trei țări au performat astfel.

Ultima dată când liderul ATP a venit din aceeași țară cu lidera WTA s-a întâmplat în 2003: Andre Agassi și Serena Williams dețineau prima poziție în tenis, pentru America.

Perioade de domnii în paralel, ATP și WTA:

  • SUA: 3 noiembrie 1975 – 25 aprilie 1976 – Jimmy Connors era lider ATP, iar Chris Evert dubla performanța, în WTA. Evert era primul număr unu din istoria clasamentului WTA, în timp ce fostul partener de dublu al lui Ilie Năstase înregistra o primă-domnie fluviu în ATP, de 160 de săptămâni, începând cu 29 iulie 1974.
  • SUA: 10 mai 1976 – 22 august 1977 – Jimmy Connors și Chris Evert. Evert revenea pe prima poziție după ce fusese depășită de Evonne Goolagong Cawley (Australia). La nivel WTA, dominația Americii avea să fie una totală, până pe 16 august 1987. Borg rupea monopolul american la masculin, astfel încât rezultă mai multe „secvențe” de suprapunere
     
  • SUA: 30 august 1977 – 9 iulie 1978 – Jimmy Connors și Chris Evert – 586 zile de domminație americană – 1 an, 7 luni, 9 zile
  • SUA: 10 iulie 1978 – 13 ianuarie 1979 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 14 ianuarie 1979 – 27 ianuarie 1979 – Jimmy Connors și Chris Evert
  • SUA: 28 ianuarie 1979 – 24 februarie 1979 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 25 februarie 1979 – 8 aprilie 1979 – Jimmy Connors și Chris Evert
     
  • SUA: 21 mai 1979 – 24 iunie 1979 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 25 iunie 1979 – 8 iulie 1979 – Jimmy Connors și Chris Evert
     
  • SUA: 3 martie 1980 – 23 martie 1980 – John McEnroe și Martina Navratilova
     
  • SUA: 11 august 1980 – 17 august 1980 – John McEnroe și Tracy Austin
     
  • SUA: 6 iulie 1981 – 19 iulie 1981 – John McEnroe și Chris Evert
     
  • SUA: 3 august 1981 – 2 mai 1982 – John McEnroe și Chris Evert, Pe 3 august 1981 a început o serie incredibilă de dominație a Statelor Unite, care au deținut în paralel numărul unu mondial ATP și WTA, neîntrerupt, până la data de 27 februarie 1983 – 1 an, 6 luni, 24 zile
  • SUA: 3 mai 1982 – 16 mai 1982 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 17 mai 1982 – 13 iunie 1982 – John McEnroe și Chris Evert
  • SUA: 14 iunie 1982 – 12 septembrie 1982 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 13 septembrie 1982 – 31 octombrie 1982 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 1 noiembrie 1982 – 7 noiembrie 1982 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 8 noiembrie 1982 – 14 noiembrie 1982 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 15 noiembrie 1982 – 30 ianuarie 1983 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 31 ianuarie 1983 – 6 februarie 1983 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 7 februarie 1983 – 13 februarie 1983 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 14 februarie 1983 – 27 februarie 1983 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
     
  • SUA: 16 mai 1983 – 5 iunie 1983 – Jimmy Connors și Martina Navratilova. SUA domină clasamentele ATP și WTA timp de 24 de săptămâni
  • SUA: 6 iunie 1983 – 12 iunie 1983 – John McEnroe și Martina Navratilova.  Ivan Lendl taie dominația americană în ATP, cu vizite alternative în fotoliul de lider cu John McEnroe
  • SUA: 13 iunie 1983 – 3 iulie 1983 – Jimmy Connors și Martina Navratilova
  • SUA: 4 iulie 1983 – 30 octombrie 1983 – John McEnroe și Martina Navratilova
     
  • SUA: 12 decembrie 1983 – 8 ianuarie 1984 – John McEnroe și Martina Navratilova
     
  • SUA: 12 martie 1984 – 10 iunie 1984 – John McEnroe și Martina Navratilova
     
  • SUA: 18 iunie 1984 – 8 iulie 1984 – John McEnroe și Martina Navratilova
     
  • SUA: 13 august 1984 – 9 iunie 1985 – John McEnroe și Martina Navratilova
  • SUA: 10 iunie 1985 – 18 august 1985 – John McEnroe și Chris Evert
     
  • SUA: 26 august 1985 – 8 septembrie 1985 – John McEnroe și Chris Evert
     
  • Germania: 28 iauarie 1991 – 17 februarie 1991 – Boris Becker și Steffi Graf
  • Germania: 5 august 1991 – 11 august 1991- Boris Becker și Steffi Graf
  • Germania: 19 august – 8 septembrie 1991 Boris Becker și Steffi Graf
     
  • SUA: 15 august 1995 – 5 noiembrie 1995 – Andre Agassi și Monica Seleș – 180 de zile de dominație, consecutiv
  • SUA: 6 noiembrie 1995 – 28 ianuarie 1996 – Pete Sampras și Monica Seleș
  • SUA: 29 ianuarie 1996 – 11 februarie 1996 – Andre Agassi și Monica Seleș
     
  • SUA: 19 februarie 1996 – 10 martie 1996 – Pete Sampras și Monica Seleș
     
  • SUA: 15 aprilie 1996 – 3 noiembrie 1996 – Pete Sampras și Monica Seleș
     
  • SUA: 18 noiembrie 1996 – 24 noiembrie 1996 – Pete Sampras și Monica Seleș
     
  • SUA: 12 octombrie 1998 – 7 februarie 1999 – Pete Sampras și Lindsay Davenport
     
  • SUA: 5 iulie 1999 – 25 iulie 1999 – Andre Agassi și Lindsay Davenport
     
  • SUA: 2 august 1999 – 8 august 1999 – Pete Sampras și Lindsay Davenport
     
  • SUA: 3 aprilie 2000 – 7 mai 2000 – Andre Agassi și Lindsay Davenport
     
  • SUA: 15 mai 2000 – 21 mai 2000 – Andre Agassi și Lindsay Davenport
     
  • SUA: 28 aprilie 2003 – 11 mai 2003 – Andre Agassi și Serena Williams
     
  • SPANIA – 21 SEPTEMBRIE 2017 – …. – Rafael Nadal și Garbine Muguruza

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Magazine ÎNCHISE în weekend. Ciolacu, decizia finală: Vreau să închid...
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…