Simona Halep și discursul unei învingătoare: „Cred că toată lumea poate vedea asta”. Urarea făcută lui Bouchard după a patra victorie în cinci meciuri directe

Simona Halep și discursul unei învingătoare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a reușit un meci foarte bun, 7-6, 6-4 cu Genie Bouchard în turul al doilea de la Dubai, iar la finalul meciului a recunoscut că resimte oboseală după săptămâna dusă până la capăt la Doha, în Qatar.

Fostul lider mondial a dat peste o adversară care s-a ridicat la nivelul pretențiilor și nu puține au fost momentele, cel puțin în primul set, în care Bouchard a arătat excelent. Dar Halep a găsit cheia spre un succes în minimum de seturi, considerând că a jucat un tenis foarte bun: „A trecut ceva timp, dar mă bucur să fiu aici și mă simt foarte bine. Cred că am jucat un tenis foarte bun, sunt fericită și mă simt foarte bine aici. Sunt puțin obosită, toată lumea poate vedea asta, dar încerc să rămân concentrată pe fiecare minge și să-mi fac treaba cât mai bine. Le mulțumesc tuturor fanilor, e un sentiment senzațional să fiu încurajată în acest fel. Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care mă urmăresc și mă încurajează”, a declarat Simona Halep la interviul de după meci, înainte să vorbească frumos despre modul în care a jucat adversara sa: „Am simțit că Bouchard a jucat mai bine decât acum câțiva ani, când am jucat ultima dată. A fost în top 10, știe ce înseamnă să fie acolo, îi urez succes”.

Odată cu succesul obținut marți, Simona duce scorul întâlnirilor directe cu Eugenie Bouchard la 4-1, singura victorie a canadiencei venind, totuși, în cel mai important duel, semifinala de la Wimbledon 2014.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Devine strict INTERZIS în România. Toți românii au nevoie de acord. Interdicția e clară
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…