Șarapova, desființată de o adversară după ce a fost găsită dopată: „A fentat regulile! Toate jucătoarele spun că este o trișoare”

Șarapova, desființată de o adversară după ce a fost găsită dopată:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Colegele și totodată adversarele din tenis nu sunt solidare cu Maria Șarapova, după ce cvintupla campioană de Grand Slam a fost depistată pozitiv la un control anti-doping. Ba chiar apar și jucătoare care o atacă pe Maria, chiar dacă rusoaica e la pământ în aceste momente.

Toate jucătoarele cred că Șarapova nu merită tot ce a câștigat până acum”

Kristina Mladenovic (Franța, 29 WTA) a fost extrem de dură în declarații atunci când a fost întrebată despre scandalul care o vizează pe Șarapova. Franțuzoaica nu doar că își acuză adversara că încalcă regulile în mod intenționat, ci spune că întreaga lume a tenisului crede că Maria trișează: „Toate celelalte jucătoare spun că Șarapova trișează. Ele cred că nu merită tot ce a câștigat până acum. Asta e îngrozitor, dar e bine că acum s-a aflat. În ceea ce mă privește, atunci când iau o aspirină îmi fac griji de 10 ori. Ea a luat un medicament serios timp de 10 ani. A fentat regulile și s-a gândit că poate să îl ia dacă nu este interzis. Pentru mine e un lucru dezamăgitor, pentru că nu îmi place să fiu cea mai bună jucându-mă cu regulile”.

„Șarapova nu are nicio scuză. Nu e frumos ce face”

Kristina, care a pierdut singurul meci direct cu Maria în circuitul WTA (6-7, 3-6 la Wimbledon 2013), și-a criticat rivala și pentru faptul că a încercat să pună dopajul cu meldonium pe seama unei greșeli: „Ea jonglează cu cuvintele, probabil învățată de un avocat bun, dar nu are nicio scuză. Eu îi respect cariera, dar nu este frumos și nici politicos ce face. Cea mai bună veste este aceea că programul anti-doping funcționează și știm că oricare jucătoare poate fi deconspirată, indiferent de locul pe care îl ocupă în clasament”, a fost declarația tranșată acordată de „Kiki” ziarului francez „Le Parisien”.

Reacția Simonei Halep

Maria Șarapova a fost depistată pozitiv cu meldonium, medicament care ajută la îmbunătățirea circulației, în timpul turneului de la Australian Open, desfășurat în luna ianuarie. „Masha” s-a apărat și a spus că a omis să citească un mail în care se regăseau noile substanțe interzise în 2016, printre care se afla și meldoniumul. Simona Halep, numărul 5 WTA, a avut și ea un punct de vedere cu privire la cazul rusoaicei aflate pe 7 WTA: „Este un moment dificil pentru sport în general și în special pentru tenis, puțin dezamăgitor. Întotdeauna când iau ceva, mă îndrept către specialiști să văd dacă totul e în regulă. Dacă iei ceva trebuie să verifici cu atenție înainte”, a spus Simona la Indian Wells.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
Care e, de fapt, viteza minimă de deplasare în localitate? Poți lua amendă pentru așa ceva?
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…