Reacția Simonei după ce s-a retras de la Doha! Cum a motivat Halep decizia radicală luată în plină luptă pentru primul loc mondial

Redactor:
Dan Mirea
Reacția Simonei  după ce s-a retras de la Doha! Cum a motivat Halep decizia radicală luată în plină luptă pentru primul loc mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a anunțat că s-a retras de la turneul Premier 5 de la Doha, la scurt timp după ce a învins-o pe CiCi Bellis, scor 6-0, 6-4, și s-a calificat în semifinalele competiției acolo unde în mod normal ar fi trebuit să o întâlnească pe Garbine Muguruza. 

Astfel, partida dintre Kerber și Wozniacki prinde o altfel de conotație, iar Halep poate deveni numărul 1 mondial dacă daneza este eliminată. Meciul poate fi urmărit aici. 

Andrei Pavel a intervenit în finalul partidei cu CiCI Bellis și a fost întâmpinat de Simona, care i-a spus: „Mă doare piciorul”. A fost primul semnal al unui abandon nedorit, dar care a venit la scurt timp după victoria în fața sportivei din SUA. Întreg dialogul dintre fostul tenismen și Simona poate fi urmărit aici.

Românca a expus motivele deciziei drastice: „Azi a fost mult mai rău decât ieri și din această cauză am luat decizia să mă retrag. Nu e simplu, dar am vorbit cu doctorul meu și mi-a spus că nu am suficient timp să mă refac. Am stat în repaos doar câteva zile și îmi trebuie mult mai mult. RMN-ul arată că am lichid și tendinită la al patrulea deget. Trebuie să am grijă și trebuie să mă gândesc prima dată la sănătatea mea”, a declarat Halep 

„Cu siguranță voi lua o pauză cel puțin până la Indian Wells și nu voi mai juca deloc. Voi decide înaint de startul turneului dacă voi fi capabilă să joc. Pentru moment nu pot să zic mai mult. Trebuie să iau pas cu pas și să văd dacă mă pot reface până la Indian Wells”, a adăugat numărul doi mondial.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele