Rafa, rege pe zgură
Finala Mastersului de la Madrid i-a adus din nou faţă în faţă,
după un an, pe cei doi titani ai tenisului mondial, Roger Federer
şi Rafael Nadal. În 2009, Federer trecea de Nadal cu 6-4, 6-4.
Acum, spaniolul şi-a luat revanşa şi s-a impus după un meci de
clasă cu 6-4, 7-6 (5), izbutind să îşi treacă în cont în acest an
al treilea Masters consecutiv pe zgură, după Monte Carlo şi
Roma.
Rafa nu are adversar pe zgură în momentul de faţă, iar finala de la
Madrid a dovedit supremaţia spaniolului, care pare să aibă un an de
excepţie. "Taurul" Federer a încercat să îi ţină piept
"matadorului" Nadal şi a văzut roşu în faţa ochilor în debutul
partidei, când a mers cap la cap, atât la game-uri, cât şi la
breakuri cu adversarul său.
Federer a dat pe lângă minge!
Asta doar până la 3-3, atunci când spaniolul a izbutit break‑ul
decisiv, s-a distanţat la 5-3, pentru ca apoi să salveze pe
propriul serviciu patru mingi de break ale elveţianului şi să se
impună cu 6-4.
Cu o tribună spaniolă ce a explodat la fiecare reuşită a sa, Rafa
şi-a exploatat la maximum forţa şi calitatea loviturilor şi nu l-a
iertat pe regele Federer. Elveţianul a rezistat însă mai mult în
setul secund, a reuşit să îl împingă în tie-break, dar la finalul
acestuia nu a mai rezistat. Roger a dat efectiv pe lângă o minge
venită pe centrul terenului, iar Rafa se poate lăuda acum cu titlul
neoficial de "rege" al turneelor pe zgură.¢
>
585.000 de euro şi 1.000 de puncte ATP a câştigat Rafael
Nadal pentru succesul înregistrat la Madrid.
> Nadal a devenit
primul jucător din lume care izbuteşte într-un sezon să câştige
toate turneele Masters pe zgură.

Rafa, rege pe zgură


















mda...e clar ca nadal este mult mai in forma decat federer in momentul de fata da' daca federer va castiga la Madrid, o sai mai scada si moralul lui nadal dar nu cred ca REGELE TENISULUI va castiga la roland garros in fata lui nadal + ca nadal e intro forma.... sa ia nadal RG-ul shi sa ajunga in finala la wilmbledon sau semifinala shi il va detrona pe roger
pt usa. mars de aici nesimtitule
Regele lui Safin, Hewitt, Murray si Roddick ... de ce nu mentionati de adevaratul statut al regelui din tenisul deficitar ?