Primele indicii despre numele noului sponsor al Simonei Halep: „Din ce știu, are cele mai mari șanse să semneze”

Primele indicii despre numele noului sponsor al Simonei Halep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După patru ani de colaborare, Simona Halep s-a despărțit de Adidas, firmă ce-i oferea un milion de euro pe an. Dar, după ce a devenit numărul unu mondial ea a dorit dublarea sumei, nemții refuzând. Astfel, staff-ul româncei a demarat tratativele cu mai multe branduri sportive, iar prima șansă o are Lacoste, firmă ce a avut-o sub contract și înainte de 2014.

„Din ce știu, cred că Lacoste are cele mai mari șanse să semneze un nou parteneriat cu Simona Halep”, a spus Sever Dron, fost tenismen și apropiat al Virginiei Ruzici, managerul Simonei Halep.

Ilie Năstase explica faptul că Halep și Adidas nu mai colaborează deoarece germanii au deja prea multe tenismene sub acord și românca nu ar „vinde” din punct de vedere al imaginii. Totuși, cerința ei de a primi două milioane de euro pe an a fost cea care i-a determinat pe nemți să nu mai dorească extinderea înțelegerii.

Echipa Simonei negociază cu mai multe companii sportive, iar Lacoste e favorita. Motivul: francezii au sponsorizat-o și-n trecut, ar dori să aibă un număr unu mondial ca ambasador, mai ales că ei au mizat că starul Novak Djokovic îi va promova, dar după ce au semnat acordul, sârbul s-a accidentat și nu a jucat o mare parte a sezonului.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…