Prima reacție a adversarei Simonei Halep după ce a aflat că va juca împotriva liderului mondial. Ce a declarat Karolina Pliskova

Redactor:
Andrei Pal
Prima reacție a adversarei Simonei Halep după ce a aflat că va juca împotriva liderului mondial. Ce a declarat Karolina Pliskova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA), fost lider mondial, a prefațat extrem de scurt întâlnirea din sferutrile de finală ale Australian Open, cu Simona Halep. Sportiva s-a arătat foarte încrezătoare înaintea confruntării cu actualul lider mondial și s-a bazat pe suprafața de joc pe care se va disputa meciul.

Pliskova a învins-o pe compatrioata Barbora Strycova (24 WTA) după două ore și 42 de minute, 6-7(5), 6-3, 6-2, și o va întâlni pe Simona Halep pentru un loc în semifinalele competiției de la Antipozi. Fost lider mondial, cehoaica și-a egalat cea mai bună performanță la Australian Open, ea atingând sferturile de finală și în 2017.

„Primul set m-a stors de energie, dar am încercat să mă calmez și să încerc să joc cât mai bine. Mi-am asumat multe riscuri, am fost mult mai agresivă și mi-am impus jocul”, a spus capul de serie numărul 6 conform ausopen.com. Pliskova a vorbit extrem de puțin despre meciul cu Halep, dar s-a arătat încrezătoare.

„Cred că pe această suprafață am o șansă foarte bună împotriva ei”, a mai spus Pliskova.

Meciul dintre Simona Halep și Karolina Pliskova se va disputa miercuri, ora urmând a fi anunțată de organizatori. Halep și Karolina Pliskova s-au întâlnit de șapte ori până acum, bilanțul fiind favorabil româncei, care s-a impus de cinci ori. Anul trecut, Halep a învins-o pe Pliskova în semifinalele turneului de la Roland Garros, cu 6-4, 3-6, 6-3.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

AJUTOR PE CARD pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii de la bloc primesc banii din 15 aprilie

ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă