La un pas de Undecima. Del Potro s-a rătăcit în ‘dimensiunea Nadal’, iar Rafa se pregătește să își apere coroana într-o partidă cu titlul pe masă împotriva austriacului Thiem, cel care i-a administrat cele mai recente două înfrângeri pe zgură

La un pas de Undecima. Del Potro s-a rătăcit în 'dimensiunea Nadal', iar Rafa se pregătește să își apere coroana într-o partidă cu titlul pe masă împotriva austriacului Thiem, cel care i-a administrat cele mai recente două înfrângeri pe zgură
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal va juca, duminică, a 11-a finală a carierei la Roland Garros, țintind un al 11-lea trofeu în capitala Franței. Vineri, ibericul a trecut peste un prim set echilibrat, apoi a făcut instrucție în fața unui adversar redutabil – Juan Martin del Potro – scor 6-4, 6-1, 6-2, în două ore și 14 minute.

Startul este ușor atipic. Nadal nu pune în teren primele trei prime servicii, iar argentinianul începe meciul cu 30-0. Dar nu ajunge la minge de break. Nadal se asigură totuși că vom ține minte punctul care îi aduce primul game, închizând cu o scurtă. Centralul Philippe Chatrier este plin. De la primul schimb de terenuri. Înainte de a ajunge la scaun, și Nadal, dar și Del Potro mai au parte de câte o porție de emoții. Pentru că ibericul se vede nevoit să revină de la 0-40 și scoate din sertarul cu servicii reușite trei exemplare care îl lasă fără replică pe DelPo, iar argentinianul simte ceva la șold, după ce este surprins pe contre-pied de liderul mondial.

Nadal schimbă la 2-1, apoi la 3-2 în primul set, după ce a avut din nou de alergat după Del Potro, pe serva sa. În loja lui Țiriac, Darren Cahill discuta aprins cu miliardarul român, în timp ce ibericul, pe teren, egala la 30 cu două scurte trimise consecutiv – mai întâi de pe rever, apoi cu forehand-ul. Simona Halep și antrenorul său au părăsit însă loja, în grabă, după cinci game-uri.

În game-ul 9 al primului set, Del Potro smulge urale. Pentru răspunsul pe care îl dă la scurta lui Nadal și finalizarea brutală în terenul lăsat liber de iberic.Vine și bisul, pe un voleu al argentinianului și două mingi de break. Nadal însă – apără. Scurtă, apoi minge pe tușă, la care Del Potro nu se poate apleca. Două mingi de break se duc, vine a treia, pe care Juan Martin o risipește. Cu o ramă. Fanii lui Nadal răsuflă cu greu. Pufăie, mai mult. Prima explozie de bucurie în meci îi aparține lui Nadal, după ce, cu trei mingi de break salvate și un ultim punct jucat din instinct și pe reflex la fileu, face din nou pasul în față, la 5-4. A fost game-ul decisiv al manșei întâi. Imediat, Nadal apasă returul, Del Potro se pierde. Și la a doua minge de set avută, ibericul pune capăt manșei, după 54 de minute, 6-4.

Restul ce trebuie jucat: Nadal a pornit în croazieră

Dreapta lui Del Potro impresionează și dezamăgește în primul game din setul doi. Cu greu poți înțelege cum lovitura feroce care taxează de manieră brutală o minge lovită slab de Nadal poate livra la câteva secunde distanță mingea spre nori, în loc să o lanseze spre tușa adversă, într-un moment important. Însă jocul lui Del Potro nu a fost suficient de constant, vineri. Iar procentajul fragil la prima minge al ibericului rămâne mai departe nepedepsit (63% frecvența primului serviciu). Și Nadal continuă să puncteze pe tabelă, cu break la zero.

Nadal știe să îl pună pe Del Potro într-o lumină proastă pe terenul favorit. Argentinianul pare și ușor desprins de meci, un strop flat – cum spun britanicii. Are o tentativă de revenire, rebreak și de a întrerupe seria de patru game-uri consecutive ale lui Nadal. Însă ibericul încasează în plin winner-ul advers și imediat dă replică. Salvează, parează și apasă și mai mult, decis să țină adversarul în strânsoarea imaginară în care l-a prins. 4-0. Cum se întâmplă de multe ori în tenis, sunt șase game-uri câștigate consecutiv, dar nu și celebrul bagel pentru Nadal.

Del Potro are și umor

Am trecut deja de jumătatea setului doi. Lui del Potro i se strigă, de la tribuna întâi – Come on, Juan. Don’t give up! Ca-n cântecul lui Josh Groban – pentru că Juan Martin este întotdeauna iubit. Oriunde.

A salvat minge de set și 0-6. Nadal l-a tocat cu forehandul contra reverului, dar scurta sa, în diagonală, a fost prea largă. Și del Potro răspunde apluzelor tribunei ridicând brațele în aer. Răsplata: întreg Chatrier-ul îi scandează numele. Este genul de meci în care tensiunea din setul inaugural s-a risipit, însă aerul de sărbătoare primează. Este Nadal versus Del Potro, duelul memorabil de la JO 2016, duelul jucătorilor de top cu cele mai multe probleme fizice, iar respectul pentru amândoi eroii plutește în văzduh.

Epilog înainte de finiș

E 0-2 la seturi, iar publicul încearcă să îl activeze pe del Potro. Acum, în limba franceză. Dar Nadal are break alb. Nu se mai bucură, ci doar urmează ritmul croazierei. Jocul lui e solid, e natural, e țintit spre finală. Meciul are iz de defilare, Chiar dacă Del Potro mai vine cu câte o dreaptă care dezmorțește tribuna. Sau o servă.

Nadal însă nu are emoții până la finală. A 11-a a carierei, la Roland Garros. Îl va înfrunta, în premieră în ultimul act, pe Dominic Thiem – omul care l-a învins în ultimele două meciuri directe pe zgură, dar după sistem 2 din 3, nu 3 din 5.

6-3 este bilanțul în întâlnirile directe dintre Rafael Nadal și Dominic Thiem, toate disputate pe zgură, 2-0 la Roland Garros

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele