Nadal, răpus de bătături. FOTO – Înainte de meciul cu Federer, ibericul are dureri mari

Nadal, răpus de bătături. FOTO - Înainte de meciul cu Federer, ibericul are dureri mari
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scăpat de Djokovic, care a părăsit prematur Australian Open, fiind învins în sferturi de Wawrinka, Rafael Nadal a devenit principalul favorit la câștigarea competiției de la Antipozi.

Ibericul are șansa istorică să devină primul jucător din era Open (și al treilea din istorie, după Emerson și Lever) care să își treacă în palmares fiecare dintre turneele de Grand Slam de cel puțin două ori, însă premisele nu sunt atât de favorabile. Nu forma numărului unu mondial este cauza problemelor, ci bătăturile din palmă, care îi creează dureri mari.

Astfel, în timpul sfertului cu Dimitrov (pe care l-a învins greu, în patru seturi, la capătul a peste trei ore de joc), sportivul spaniol a cerut intevenția medicului, pentru a-i schimba bandajul din palma mâinii stângi. Prilej pentru fotoreporterii prezenți să surprindă câteva instantanee cu rănile lui Rafa.


În semifinale, Nadal va avea o misiune extrem de grea, urmând a-l întâlni pe rivalul numărul unu, Roger Federer. După un 2012 mediocru, elvețianul pare în formă excelentă, iar colaborarea cu Edgberg l-a readus în prim plan. Chiar dacă în plan mental Rafa are un avantaj considerabil în fața campionului elvețian (pe care îl conduce cu 22-10), durerile din palmă ar putea fi un dezavantaj major în calea spre o nouă finală la Australian Open (unde s-a impus, în finală cu Swiss Maestro, în 2009).

Întrebat în conferința de presă în ce fel i-a afectat prestația accidentarea, Nadal a dat dovadă de extrem de mult fair play. Deși a admis că nu este comod să joci bandajat, el nu a vrut să îi ia din merite adversarului și a ocolit elegant întrebarea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…