Surpriză de proporții: Simona Halep, eliminată în turul trei de la US Open, de numărul 121 mondial, Mirjana Lucic. Locul 2 din clasamentul mondial, în pericol

Redactor:
Marius Hutu
Surpriză de proporții: Simona Halep, eliminată în turul trei de la US Open, de numărul 121 mondial, Mirjana Lucic. Locul 2 din clasamentul mondial, în pericol
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Românca a cedat cu 7-6, 6-2 partida cu Mirjana Lucic, după o evoluție de nerecunoscut în ultimele 13 game-uri
  • Halep a avut trei mingi de set în primul act, dar le-a irosit cu mare ușurință.

UPDATE 22:27 Simona rămâne nr. 2 mondial… deocamdată. Halep își păstrează pentru moment locul 2 în WTA, dar este la mâna rezultatelor în următoarele zile. În cazul în care Petra Kvitova va ajunge în sferturi, atunci jucătoarea din Cehia o devansa pe Simona. În drumul Petrei ar fi Viktoria Azarenka, în optimi. Halep mai poate fi depășită după US Open de Șarapova, dacă rusoaica va juca finala, și de Bouchard, dacă va obține titlul.


UPDATE 22:20 A ieșit și Venus Williams. Sara Errani s-a calificat dramatic în fața americancei, după un set decisiv încheiat la tie-break. Primele două seturi s-au împărțit ca între două surori, fiecare câștigând cu 6-0.


UPDATE 22:16 SURPRIZĂ‚ NEPLĂ‚CUTĂ‚ Simona Halep a fost eliminată în turul 3, cu 7-6 (6), 6-2 de Mirjana Lucic, numărul 121 mondial. Jocul româncei s-a schimbat dramatic într-un moment în care avea controlul total: 5-2 și trei mingi de set. După ce a slavta acele mingi, croata a prins încredere și a dominat partida, pe fondul unei evoluții tot mai neconvingătoare a româneci. După un an senzațional, Simona trece prin primul moment dificil. Prin ieșirea din competiție a numărului 2 mondial, România a rămas fără reprezentanți la simplu la US Open.


UPDATE 22:12 Halep, șapte duble greșeli. Simona are acum de recuperat două break-uri (2-5), însă mai trist este faptul că jocul româncei este tot mai stins. Ea a strâns deja șapte duble greșeli


UPDATE 22:09 Lucic păstrează avansul. Croata continuă să o țină la distanță de un break în setul secund pe Simona Halep și dictează, totodată, ritmul. De remarcat faptul că în trecut Lucic a obținut două victorii mari, cu Monica Seleș și Nathalie Tauziat. Ambele victorii au venit însă în urmă cu aproximativ 15 ani.


UPDATE 21:57 Halep, în suferință. Românca traversează o perioadă nefastă. Și în debutul setului doi, Simona și-a cedat serviciul. Lucic evoluează mult peste locul ocupat în WTA, în timp ce Halep pare că și-a pierdut răbdarea și încearcă să încheie cât mai rapid punctele. Greșelile neforțate se adună în dreptul ei. Lucic conduce cu 3-1.


UPDATE 21:48 Situație nouă pentru Halep. Numărul 2 mondial a pierdut dramatic primul set, după ce a servit în două rânduri pentru a câștiga „actul” la 5-2 și 5-4. Simona a avut inclusiv trei mingi de set, dar Lucic le-a salvat pe toate, iar apoi a trecut la conducerea jocului. Setul s-a încheiat în cel mai prost mod cu putință, cu o dublă greșeală. Mai jos aveți statistica primului set, care a durat 66 de minute:

UPDATE 21:29 Halep, în pierdere de viteză. Românca este dominată în aceste minute de Mirjana Lucic Baroni, care face punct după punct. După ce a recuperat două break-uri, croata a trecut din nou la conducerea jocului, scor 6-5. Simona va juca acum sub presiune.


UPDATE 21:23 Lucic are reacție. Simona a avut o bună șansă de a încheia primul set, dar a ratat trei mingi de 1-0. Adversara nu a cedat și a redus ea diferența la un break în primul set. Pentru moment, Halep nu forțează, pare destul de relaxată în joc.


UPDATE 21:10 Ce coincidență! După ce a pierdut cu 6-0 primul set, Venus Williams a egalat situația în jocul cu Errani tot cu un 6-0. Situația din 2009, de la US Open, din partida Venus Williams – Kim Clijsters s-a repetat. Între timp, Simona a luat avans de două break-uri în fața croatei Lucic, profitând de inconstanța în joc a acesteia. Halep speculează la maximum greșelile croatei și este foarte aproape de a închide primul set.


UPDATE 21:06 Cea mai ridicată medie de vârstă a Topului 100 ATP. Jurnalistul american Christopher Clarey (New York Times) a calculat media de vârstă a celor mai buni 100 de jucători din clasamentul ATP. Rezultatul? Medie de 28.17 ani. În raport cu ultimele două decenii, media a crescut cu peste doi ani și jumătate. În 1994 media de vârstă era de 25,57 ani, iar în urmă cu un deceniu – 25,78 ani. 


UPDATE 21:01 Halep restabilește ordinea. Numărul 2 mondial lovește ceva mai hotărât și revine la conducerea jocului, după câteva minute în care adversara a avut răspuns la mingile trimise de Simona. Halep are un break avans (3-2) și forțează desprinderea în primul set. Și o reușește!


UPDATE 20:54 Simona și oportunitățile. Românca se vede condusă cu 2-1 în primul set, deși putea avea lejer 3-0. Cele două game-uri le-a cedat după ce a condus de fiecare dată cu 40-0!


UPDATE 20:48 Contraperformanța lui Venus. Americanca a pierdut pentru prima dată un set la zero în ultimii cinci ani. Ultima dată s-a întâmplat tot la US Open, în 2009, în fața belgiencei Kim Clijsters.


UPDATE 20:44 Simona profită din prima. Halep a intrat foarte determinată pe teren și a reușit break-ul după primele schimburi. Românca a făcut break la prima șansă creată.


UPDATE 20:37 Venus, în mare suferință. Sara Errani conduce cu 5-0 în fața americancei Venus Williams. Scorul din acest moment pare usturător. Interesant este faptul că italianca nu a câștigat, până azi, niciodată mai mult de trei game-uri într-un set, în disputele cu Venus Williams. Două din cele trei partide anterioare s-au disputat tot pe hard. În cele din urmă, Errani a făcut set la zero după 26 de minute! Între timp, a început și partida Simona Halep – Mirjana Lucic Baroni


UPDATE 20:22 Toți în fața televizoarelor și monitoarele. Intră pe teren Simona Halep! Gael Monfils a încheiat conturile cu columbianul Alejandro Gonzales în minimum de seturi, scor 7-5, 6-3, 6-2. Simona nu a avut foarte mult de așteptat după acest joc și se pregătește să intre pe teren.


UPDATE 20:15 Cine ar urma pentru Halep? Pe arena principală – „Arthur Ashe” – a început de câteva momente partida Venus Williams – Sara Errani. Învingătoarea acestei dispute va evolua în optimi cu jucătoarea calificată din meciul Simona Halep – Mirjana Lucic Baroni. Italianca a intrat bine de tot în joc și a făcut brek chiar din startul partidei cu Venus.


UPDATE 19:50 Se apropie ora Simonei. Francezul Gael Monfils a făcut 2-0 la seturi cu sud-americanul Gonzales, după ce s-a impus și în setul secund cu 6-3. Monfils zboară și la propriu și la figurat pe teren. La începutul setului trei a făcut din nou break și pare de neoprit.

Așadar, momentul Simonei Halep se apropie cu pași repezi.


UPDATE 19:20 Avem și prima jucătoare calificată în optimi. Jelena Jankovic a stat mai puțin de o oră pe teren în partida cu suedeza Larsson. Favorita numărul 9 s-a calificat în optimi după a cedat un singur game, 6-1, 6-0. Sârboiaca se prezintă într-o formă foarte bună și privește departe. În turul următor, Jankovic va juca împotriva învingătoarei Kerber – Bencic.


UPDATE 19:15 Monfils, one man show. După aproximativ o oră de joc s-a încheiat și primul set la partida Gael Monfils – Alejandro Gonzales. Francezul a câștigat cu 7-5 după un meci foarter aprins. Cel mai savuros moment al setului a fost un schimb prelungit, care a adunat 38 de „raliuri”!


UPDATE 19:00  A lăsat Croația pentru Australia. Ajla Tomljanovic, jucătoare de origine croată ca și Mirjana Lucic Baroni, a intrat la turneul de la US Open ca reprezentantă a … Australiei! Tomljanovic a susținut pentru New York Times că vede în această alegere o oportunitate de a-și îmbunătăți jocul pe viitor. Jucătoarea de 21 de ani, eliminată din turul 1 la simplu, se stabilise de ceva vreme în Florida, iar până la sfârșitul anului a anunțat că-și va stabili reședința la Brisbane.


UPDATE 18:47 Jankovic, în mare viteză, Halep, în stand-by. Sârboaica Jelena Jankovic, favorita nr. 9 a întrecerii, a avut nevoie de 29 de minute pentru a câștiga primul set cu suedeza Larsson, scor 6-1. În schimb, Simona Halep va intra, probabil, mai târziu de ora 20:00 pe teren. Pe „Grandstand”, Gael Monfils și Alejandro Gonzales abia au încheiat șase game-uri până acum, 3-3.


UPDATE 18:00 Ploaie de vedete. Alături de Simona Halep, vineri, la Flushing Meadows vor evolua alte câteva nume mari ale tenisului mondial: Roger Federer, Maria Șarapova, Venus Williams, David Ferrer sau Tomas Berdych. Simona Halep și Mirjana Lucic Baroni vor evolua pe „Grandstand”. Pe aceeași arenă, la această oră va începe partida Gael Monfils – Alejandro Gonzales.


Ultimul turneu de Grand Slam al anului – US Open – a ajuns la ziua a 5-a, zi care se trăiește la intensitate maximă în țară. Motivul este cât se poate de simplu, intră în scenă din nou Simona Halep. Numărul 2 mondial, singura reprezentantă a României rămasă în competiție la simplu, o înfruntă (nu mai devreme de ora 19:30) pe Mirjana Lucic Baroni (Croația, 32 de ani) în turul 3 al competiției. În cazul unei victorii, Simona își va egala cea mai bună performanță la Flushing Meadows, optimi de finală, atinsă în urmă cu un an, când a obținut și cea mai rapidă victorie într-un turneu de Grand Slam, 6-1, 6-0 cu Maria Kirilenko, în numai 51 de minute. Halep s-a apropiat de această performanță în turul secund, fază în care a depășit-o în 56 de minute, cu 6-2, 6-1, pe Jana Cepelova.

Favorita noastră, dar și a hârtiei, înfruntă vineri seara o jucătoare clasată în momentul de față pe locul 121 de mondial, care a avut parte de o carieră cu urcușuri și coborâșuri. Citiți aici o poveste tulburătoare a croatei Mirjana Lucic Baroni. Chiar dacă nu impresionează prin poziția din clasament, adversara Simonei nu trebuie subestimată. Lucic are deja cinci victorii la ediția din acest an a US Open, trei în calificări și două pe tabloul principal, pe traseu eliminând-o și pe Garbine Muguruza (Spania), una dintre promisiunile noului val al tenisului mondial. Până la Flushing Meadows, Lucic Baroni avea ca performanță de vârf în 2014 o prezență în optimi la Doha, turneu câștigat de Simona, unde a învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova. Halep este a treia adversară din Top 10 pentru croată în acest an, după ce le-a mai înfruntat pe Radwanska și Azarenka, ambele partide fiind cedate.

Simona Halep și Mirjana Lucic Baroni se înfruntă pentru prima dată în carieră, deși ambele jucătoare au deja state vechi în WTA. Deși are un avantaj de 10 ani în circuit în fața româncei, Lucic are de aproape trei ori mai puțin bani câștigați din tenis. Dacă Simona are ca performanță de vârf finala de la Roland Garros într-un turneu de Grand Slam, în schimb, croata a jucat semifinale la Wimbledon în urmă cu 15 ani! La US Open, Lucic evoluează pentru a 10-a oară, iar prin parcursul din acest an și-a egalat cele mai bune rezultate, turul 3 atins în 1997 și 1998.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen