Visul i s-a împlinit pe 15 mai 2017. La zece zile după victoria care l-a dus în Top 100 ATP, Marius Copil încă frământă în minte filmul ultimelor 20 de puncte: „întreg tie-break-ul decisiv. Pentru că exact cu o săptămână înainte jucasem la Munchen cu Bautista Agut, am avut 5-3 în decisiv și serveam pentru meci. Până acolo îmi luasem serviciul – nu ușor, dar pot spune că nu aveam emoții pe serviciul meu. La 5-3, când am servit eu pentru meci, deja am simțit: ‘ia uită-te: câștig meciul ăsta, intru în prima sută!’, deja îmi zbura gândul puțin în viitor și nu reușeam să mă concentrez. Parcă era cineva care mă împingea de la spate. ‘Hai, grăbește-te! Du-te! Servește! Încearcă niște lovituri’ pe care, normal, tot meciul nu le mai încercasem. Și am pierdut meciul acela… Iar în acest tie-break decisiv, Garcia Lopez a avut 3-0! Și m-am dus așa, spre Andrei, îi spuneam ‘frate, nu pot să închei meciurile astea, am atât de mari emoțiile încât mâna e tare, bate inima super-tare (n. acum zâmbește), nu știu ce să fac, chiar nu înțeleg!’ Zic – ‘și pe ăsta să-l pierd… o să mă dărâme! Foarte tare…’. Iar el m-a calmat: ‘nu, nu! hai, stai liniștit. Luptă pentru fiecare minge”. Și eu tot îi spuneam ‘lupt, lupt, dar nu pot să închei meciul nicicum…”. Și am avut puțin noroc, pentru că a dat și el o dublă, la 3-0. Atunci am intrat în tie-break. Dar așa e… uneori mai ai nevoie și de un pic de noroc„, derulează secvența Marius Copil.
Când a început „The Kid” să creadă în victorie? „Când am dus scorul la 3-4. L-am văzut și pe el că are puține emoții, iar când mi-am recuperat și al doilea break, am știut că jucăm de la egal la egal și că cel care are tupeu să încerce mai mult și va avea și un strop de noroc, va câștiga. Meciul a fost superb, s-a jucat super-bine: și el a jucat bine, și eu am jucat bine. Meritam amândoi să câștigăm„. A câștigat Marius și a răsuflat ușurat. Copil nu mai e un copil, iar acest lucru este confirmat și de psihologul sportiv Ioan Popoviciu, cel care i-a șlefuit puțin una dintre cele mai fragile componente ale întregului. „Dovezile maturizării jocului lui Marius sunt clare. Acum lucrează ca să-și îmbunătățească loviturile, deplasarea, agresivitatea din timpul jocului, planul tactic și răbdarea necesară construcției unui punct. Eu am știut că mi-am făcut bine meseria când am primit un mesaj de la un coleg de antrenament a lui Marius care mi-a spus că e impresionat de liniștea și calmul arătate de Marius în timpul antrenamentului. Sunt convins că Marius este acel jucător ATP de care România poate fi mândră„, spune Ioan Popoviciu.
Marius Copil, direct în galerie. Foto: Cezara Paraschiv
Secretul succesului: același ca și în cazul ascensiunii Irinei Begu în tenisul feminin – o echipă potrivită și completă.
„Și meciul cu Bautista-Agut mi-a plăcut, chiar dacă am pierdut. Am jucat un tenis de calitate și – e păcat că am pierdut – dar nu am ieșit de pe teren nemulțumit de nivelul de joc. Cu Garcia Lopez au fost multe schimburi mișto și multă lume care s-a uitat la meci mi-a zis că a fost un meci frumos de văzut”
Marius Copil
„Cred că am găsit echipa ideală pentru mine. Până acum jumătate de an – un an, eram încă un copil, parcă fără încredere, îmi pierdeam concentrarea repede”
„#90 ATP”. Negru pe… albastru. Foto: Cezara Paraschiv
Marius, cum te simți în Top 100? Foarte bine (n. râde). Mi-am dorit de când am început să joc tenis să ajung în prima sută. A fost visul meu de la șapte ani, mă bucur că în sfârșit am ajuns. Am avut o presiune foarte mare pe mine, până în momentul de față. Dar de acum voi avea o presiune și mai mare, pentru că sunt, din păcate, singurul în Top 300 ATP de la noi din țară și va trebui să rămân în prima sută. Îmi doresc însă și mai mult, să ajung mai sus.
Ce te-a făcut ca acum să intri în Top 100 și nu într-un alt moment al carierei? Cred că am găsit echipa ideală pentru mine, care m-a ajutat să progresez în ultima perioadă. Am început să lucrez cu Andrei Mlendea acum un an și trei luni. Eram 220 ATP când am început și în mai puțin de un an și jumătate am ajuns de pe 220 pe 90. Am făcut un salt imens, el m-a ajutat foarte mult prin a aduce un psiholog lângă mine și un antrenor de pregătire fizică, pe care l-a căutat el. S-a făcut o echipă ideală, ne înțelegem super-bine, comunicăm foarte bine și atunci munca e mult mai ușoară. Asta cred că a ajutat foarte mult. Psihologul m-a ajutat să fiu mai liniștit pe teren. Prin formarea echipei, am ajuns la aceste rezultate. Mi-am găsit și liniștea, am scăpat și de presiunea care venea de la părinți, dar chiar și de la prieteni. Multă lume spunea că pot să ajung în Top 100, dar eu încă nu aveam încrederea aia în mine că pot să joc la nivelul ăla, nu simțeam că am jocul de Top 100. Știam că mă antrenez bine, și câte șase ore pe zi de tenis, plus recuperare. Făceam lucrurile foarte profesionist, dar nu eram sută la sută convins că pot să ajung în Top 100 și nu eram suficient de încrezător în forțele mele.
„Mă bucur pentru reușita lui Marius. Între noi e o relație mai specială. Ne cunoaștem de foarte mult timp, știu cât de mult și-a dorit să intre în prima sută și el, și mama lui, și tatăl lui. Mă bucur că am putut să particip la acest vis al lor. Am încercat să creez în jurul lui cea mai bună echipă, să aduc niște oameni pe care i-am considerat potriviți pentru el. Pentru că fiecare jucător este special. Îl cunosc pe Marius, știam că pe unii oameni îi acceptă, pe alții nu. Am stat de vorbă cu fiecare, câteva luni chiar, înainte să îi propun lui Marius – ‘hai să încercăm o colaborare’. Și a funcționat. Nu a fost ceva de genul – ‘am găsit un psiholog sportiv și am zis să începem să lucrăm de mâine’. Am stat mult înainte și am vorbit de toate”
Andrei Mlendea
Simți că a fost un moment de criză care te-a determinat să iei decizia de a schimba ceva, de a forma această echipă, sau a fost o hotărâre luată în timp? A trebuit să schimb echipa. În 2015 am fost o perioadă singur, nu mi-a mers bine. La sfârșit de an, înainte de a începe sezonul 2016, mi-am zis că poate e bine să încerc cu un antrenor străin. Am fost la o academie de tenis din Spania, am făcut cu ei pregătirea de iarnă plus Australia, dar nu mi-a plăcut deloc. Am renunțat la ei, am venit acasă și l-am rugat pe Andrei să mă ajute. Mai lucrasem cu el și îmi mersese bine. Nici nu mai știu de ce ne-am oprit, dar am vrut să mai încercăm o dată. A început bine colaborarea, dar după Wimbledon m-am accidentat la Cupa Davis, cu Spania – ruptura abdominală. Dacă nu se întâmpla asta, poate intram mai repede în prima sută. Dar, nu pot să mă plâng că am intrat acum în Top 100 și nu acum trei luni.
La 26 de ani, te simți un jucător matur? Da, sincer îți spun. Fizic, mă simt ca la 18 ani, 19 ani. Dar cred că m-am maturizat. Până acum jumătate de an – un an, eram încă un copil, parcă fără încredere, îmi pierdeam concentrarea repede, mă preocupam de multe chestii și atunci nu poți să te dedici tenisului sută la sută. Acum cred că asta face diferența: sunt concentrat doar pe tenis și restul trece pe planul doi.
Ochii care visează. Foto: Cezara Paraschiv
„Mai lucrasem cu doi-trei psihologi, pe la 21 de ani, apoi la 22 de ani, dar… mă duceam la o ședință la cabinet și de-abia așteptam să se termine ora, mi se părea aiurea!”
Cum lucrezi cu un mental coach? În primul rând, m-a urmărit pe mine timp de două-trei luni înainte, s-a uitat la câteva meciuri de-ale mele online, fără ca eu să știu că voi începe să lucrez cu el. Andrei vorbea cu domnul Ioan Popoviciu foarte des la telefon, fără să îmi spună mie. Când am început să lucrăm, știa în mare parte despre mine, ce probleme am, cum reacționez, că nu am încredere în mine. Două luni mi-a tot spus Andrei – ‘hai să lucrezi cu un psiholog!’. Eu – ‘nu, nu, nu! Că pot singur!’…
Și…? Tot încercam să reușesc pe cont propriu, să zic așa, dar nu am avut succes. Așa că am decis să încerc. Eu mai lucrasem cu doi-trei psihologi, pe la 21 de ani, apoi la 22 de ani, dar… mă duceam la o ședință la cabinet și de-abia așteptam să se termine ora, mi se părea aiurea! Atunci nu a fost să fie. Cu domnul Ioan am început pe Skype, în timpul unui turneu din Franța, îmi aduc bine aminte: după US Open, venisem în Europa… Din prima, mi-a inspirat încredere, era o persoană foarte pozitivă, mă știa. Și acum, mă caută tot timpul, zilnic, se interesează mult de mine, îmi inspiră încredere și simt că își dorește să progresăm amândoi. Mă bucur că am luat decizia asta și că Andrei l-a găsit pe domnul Ioan.
„E aproape imposibil să ajuți un sportiv care nu are încredere că ceea ce face un psiholog sportiv poate funcționa” Ioan Popoviciu
„Marius e un atlet desăvârșit. Are grijă mereu de partea fizică, pleacă de pe loc ca un sprinter valoros din block-start și acoperă bine terenul. E un perfecționist Dan Cristea
„Colaborarea dintre mine și Marius a început în octombrie 2016, la câteva luni după ce fostul antrenor al lui Marius, Adrian Szabo, m-a invitat la Cluj la meciul de Cupa Davis dintre România și Spania. Marius a avut un foarte bun joc, iar pe mine m-a impresionat forța jocului său. După acel meci, am început să analizez în detaliu jocul lui Marius cu diferiți sportivi și am remarcat două aspecte. În primul rând, Marius m-a convins că are un potențial de cel puțin ATP 50, iar apoi am știut că pentru a ajunge acolo are nevoie de câteva dintre trucurile psihologice care ajută un sportiv să își atingă potențialul optim. Am început o corespondență cu antrenorul lui Marius, Andrei Mlendea. În principal am discutat despre ceea ce s-ar putea face pe plan mental ca într-un an de zile Marius să intre în top 100. Este o vorbă între noi, și anume: antrenorul și preparatorul fizic se ocupă de partea de ‘hard’ a jucătorului, adică condiția sa fizică, tehnica și tactica de joc, iar eu, ca psiholog sportiv, sunt responsabil de partea de ‘soft’, precum rezistența sportivului la stres, controlul emoțiilor, depășirea barierelor psihologice din timpul competiției – pe scurt, tot ceea ce ține de partea psihologică a sportivului”, Ioan Popoviciu
Marius a știut exact că un succes în „duelul wildcard-urilor” de la Madrid îl propulsează în prima sută mondială. Și după anunțul izbăvitor game-set-meci de la capătul celor 20 de puncte ale tie-break-ului decisiv împărțite 11-9, după ce strâns mâna adversarului, apoi pe cea a arbitrului și după ce a salutat publicul, arădeanul s-a așezat în scaunul lui și a rămas acolo momente bune, cu prosopul tras pe față. „Mi-au dat niște lacrimi„, recunoaște Marius. „Mă simțeam cu vreo 10-15 kile mai lejer, simțeam că am scăpat de presiunea aia pe care o aveam pe mine de atâția ani. De dorința părinților de a mă vedea acolo în Top 100 și de presiunea de acasă. Am scăpat de toată presiunea adunată cât timp mi s-a tot zis că pot să joc bine, că sunt singurul care o șansă să ajungă în Top 100… Și Andrei a avut niște lacrimi în ochi. Pentru că mulți nu au mai crezut în mine. El, în schimb, mi-a zis că are încredere în mine, că poate să mă ajute și că o să intrăm în prima sută. Erau niște lacrimi de reușită, de satisfacție și de multe ore petrecute pe teren, și cu certuri, și cu momente grele – depășite. Îți dai seama – te bucuri de reușită atunci„, explică jucătorul cu ochi albaștri îndrăgostit de suprafețele iuți, care îi pun în valoare serviciul.
Drag de tenis. Verificat! Foto: Cezara Paraschiv
Ți-a lipsit omul al doilea, care să te împingă în competiție și să împartă și povara așteptărilor? Da. Cred că dacă ai niște jucători care sunt apropiați ca valoare și au și ei rezultate, ne ridicăm unul pe altul. Este o concurență care te ridică fără să vrei. Văd acum, aici la club, că sunt patru juniori care se trag unul pe altul în sus. Tot timpul vrei să ai rezultate mai bune decât celălalt, care se antrenează acolo, lângă tine, cu tine, în aceleași condiții. Sunt convins că ajută.
„Am realizat totuși că prefer tenisul decât să stau acasă sau să fac niște prostii și după aia, pe la 20 de ani să regret că nu am făcut un sport de performanță”
Derulăm rola anului 2017. Pentru că pe 15 mai, Marius nu doar că și-a împlinit visul copilăriei. Așa cum singur o admite, a șters dubii, îndoieli și a vindecat și cicatrici. Pe 1 aprilie 2017, Marius Copil anunța pe contul oficial de Facebook că se retrage din tenis. A fost însă doar o glumă de „Ziua păcălelilor”. La o lună și jumătate distanță, Marius Copil își stabilea un nou personal best în materie de clasament ATP – poziția 90. Dar au existat și două momente în cariera lui în care acest gând i-a încolțit la modul cel mai serios în minte. Două momente grele. Iar Marius Copil are puterea să își deschidă sufletul despre acele clipe în care s-a simțit vulnerabil.
Ai făcut o glumă anul ăsta, că te lași de tenis. Au fost momente în carieră în care ai spus același lucru – la modul serios? Momente în care ai pus sau ți-a venit să pui racheta în cui? Au fost două momente. Pe la 17 ani cred că am avut momentul ăsta și apoi la 22-23 de ani, când ajunsesem 124, nu aveam puncte de apărat și credeam că pot să mă apropii de prima sută, dar nu am reușit. Atunci s-au întâmplat multe: au divorțat ai mei, a murit bunicul, s-au legat mai multe chestii negative și atunci, cumva, nu mai aveam tragere, nu mai găseam resursele să lupt, nu mă regăseam. Și mi-am luat pauză. Am zis că vreau să stau liniștit. O săptămână. Dar simțeam cu fiecare zi care trecea că îmi era dor de tenis și încă din ce în mai mult. Am realizat că nu are rost să renunț, nici nu știam ce să fac după aceea.
Și la 17 ani, care a fost motivul? Era… nici nu știu…
Dorința de a avea o viață normală, poate? Da… Cred că pot să zic că am avut o viață grea. La zece ani, ai mei m-au dus în Germania, la antrenamente. Am trăit doar cu maică-mea, în Germania, o perioadă foarte lungă: mergeam câte două luni acolo, veneam o săptămână acasă. Până la zece ani avusesem o copilărie superbă. Eram mulți copii pe stradă, jucam fotbal, de-a v-ați ascunselea. Eram cu fratele meu mai mare, ne strângeam atâția copii… Având o astfel de copilărie, frumoasă, caldă, dintr-o dată parcă totul îmi fusese luat. Am fost dus în Germania, unde, nemții fiind mai reci, nu m-am împrietenit cu nimeni. Eram doar cu maică-mea, fără alți copii, mergeam la antrenamente și în casă doar… Și tot așa am trăit până la 16-17 ani. (n. răsuflă și acum greu). Îți dai seama, nu am fost prea fericit. Am venit apoi să fac liceul în țară. Am început din nou să am amici, prieteni în Arad, unde am învățat. Și m-a luat așa un dor de a sta mai mult cu ei… Să am și eu o copilărie. Am stat câteva săptămâni pe-acasă – o lună – și am realizat totuși că prefer tenisul decât să stau acasă sau să fac niște prostii și după aia, pe la 20 de ani să regret că nu am făcut un sport de performanță.
Film cu campioni. Foto: Cezara Paraschiv
Cu Andrei Mlendea, Marius Copil a schimbat racordajul, filosofia la serviciu și își conturează un nou stil de joc
Ai jucat cu Hewitt, cu Safin – e adevărat, la dublu, cu Wawrinka și cu Murray. Care dintre ei te-a impresionat cel mai mult? Bine, pe Safin îl scot din calcul, pentru că la dublu nu poți să îți dai seama. Fiind dublu, plus primul meu meci de Cupa Davis, nu prea știam cum e nivelul la vârf… Dar Wawrinka m-a impresionat, de la el am simțit că vine mingea mai grea. Ceilalți nu pot să zic că m-au deranjat cu ceva sau să mă facă să simt că nu am șanse. Dar ei au experiența asta a momentelor cheie, atunci fac punctul: în timp ce eu am emoții mai mari să nu greșesc împotriva lor, ei fac punctul respectiv. Asta am pățit și cu Berdych la Rotterdam, 7-6, 6-4. Primul set trebuia să fie al meu. Am avut șanse multe de a lua manșa, în tiebreak la 3-1 am servit, am făcut o greșeală ușoară din cauza emoțiilor, a fricii de a nu greși. Și când ai frica asta, atunci greșești!
Cu cine îți dorești să joci mai mult: Federer, Nadal sau Djokovic? Cred că Federer. El e regele tenisului, are atâtea titluri și Grand Slam-uri, este cel mai iubit jucător. Și nu cred că îți dorești să joci cu Nadal pe zgură (n. râde).
Marat Safin și-a dorit. Când s-a retras, a zis că unul dintre marile regrete este că a fost contemporan cu cel mai mare zgurist al tuturor timpurilor dar nu a jucat niciodată împotriva lui pe zgură… (n. Safin a jucat de două ori împotriva lui Nadal, pe hard, pierzând ambele dueluri în minimum de seturi) Da… nu știu de ce a zis așa. Dar mai ales la Roland Garros nu mi-aș dori să joc cu Rafa, pentru că joacă foarte bine. Sau la Monte Carlo. Sau la Barcelona. Când știi că are zece titluri acolo și șansa ta e… 1% (n. râde). Nu prea îți vine să îl ai ca adversar.
Acum tenisul masculin pare că merge într-o nouă direcție. Roger Federer a adus în prim-plan returul mult din interiorul terenului. Tu ai de cele mai multe ori altfel de experiențe – sunt celebre imaginile din calificările de la Australian Open, cu ani în urmă, când adversarul tău a stat la patru metri în spatele liniei de fund la retur. Dar așa, aproape de linia de careu, ți-a returnat cineva serviciul? Nu prea au curaj să se bage la serviciul meu să vină așa de în față. Mulți se retrag cât mai mult, acolo, lângă arbitri, pentru că sare mult mingea mea, mai ales pe serviciul doi, iar prima minge vine destul de rapid și nu prea ai cum să te bagi kamikadze în minge. La 140 km/h poți să fii și lovit. Cred că numai Roger poate să o facă.
Când ai făcut e ultima dată o schimbare la rachetă, la racordaj? Racheta – de șase ani joc cu aceeași,dar la racordaj am schimbat recent, am început să joc din nou cu maț pe lung. De două luni joc din nou cu maț, știam că mă ajută mult mai mult la lovituri, dar la maț problema e că dacă nu ai încredere în tine să lași mâna liberă să meargă, atunci greșești foarte multe mingi. Nu controlezi dacă nu lovești mingea.
Ai spus că jocul tău s-a mai temperat. Stai mai mult în raliuri. Caracterizează-ți tu jocul de acum, comparativ cu cel din urmă cu doi ani. Eram mult mai haotic. Aveam zile în care dacă îmi intrau loviturile era greu să mă bată un jucător de Challenger sau de locurile 70-80 ATP. Acum am mult mai multă răbdare în joc și îmi construiesc punctul până atunci când simt că am o șansă de a ataca. Stau în punct mai mult, pun mai multe retururi în teren și încerc să joc cât mai multe puncte. Înainte fugeam de schimburile lungi, chiar și când îmi dădea adversarul un cros în afară, încercam să dau tare – ori îmi iese winner, ori e afară. Acum nu mai fac la fel – încerc să țin mingea în teren, să îl mai împing pe adversar în spate și atunci când am șansa, atac. Și la serviciu am schimbat puțin. Lucrez foarte mult să îmi îmbunătățesc procentajul la prima minge, am mai redus puțin din viteză, încerc să mai fac și serviciu-voleu, dar cu Andrei am lucrat mult la un stil de joc: îl fac la antrenament și încerc să aplic cât mai des în timpul meciului. Este un stil de joc în care am încredere și știu că poate să funcționeze. Este o schimbare făcută de comun acord, înainte să începem să lucrăm am stat de vorbă, cum vedem fiecare jocul meu, ne-am sfătuit și am muncit mult pentru schimbarea asta de stil și încă mai e de muncă. Mă bucur că mai e mult de muncit, asta înseamnă că pot să progresez, că nu mă opresc aici – ăsta este un lucru fantastic! Sper să fim sănătoși și să reușim să îmbunătățim mai departe loviturile și atunci să vedem cât putem să mai progresăm în clasament, în rezultate, în turnee și în constanță.
Visul împlinit odată cu victoria din primul tur de la Madrid și pătrunderea în prima sută mondială, lasă loc pentru Marius Copil unui nou vis. Îl provoacă să își găsească un nou obiectiv, un nou țel spre care să își concentreze eforturile. După ce atâția ani a visat la Top 100, este logic să te întrebi care devine ținta lui Marius pe mai departe: este mai important un titlu ATP sau o urcare în Top 50? Iar Copil cel ajuns la maturitate are răspunsul pregătit: „Îmi doresc să câștig un ATP, să știu că am un titlu într-un turneu de minim 250 de puncte. Și îmi doresc foarte mult să văd cât de bun pot să ajung eu. Vreau să îmi demonstrez eu mie, prin munca mea: să văd la final de carieră că am putut să ajung până la locul cutare. Cred că șanse la primii 50 am, dacă reușesc un an de zile să prind de fiecare dată tabloul la 250, tabloul la Grand Slam-uri și la patru Masters-uri. Ced că așa pot face destule puncte pentru top 50„. Și din nou, doar timpul va da verdictul.
„Cred că Marius poate să intre în primii 50 fără probleme. Sper că odată cu intrarea în top 100 să se schimbe puțin și să aibă mai mult curaj. Jucătorii după fiecare meci îl felicită și îi spun că poate mult mai mult, că are potential de Top 30. Asta ar trebui să îi dea lui încredere. Scopul nostru acum este să ajungem Top 60, Top 50 și să intrăm pe tablou la absolut toate turneele. Cred că jocul lui Marius se potrivește foarte bine pe iarbă, vom încerca să jucăm aproape toate turneele pe gazon. Serviciul funcționează bine, voleul funcționează bine, trebuie să mai lucrăm la retur și atunci cred că are o șansă bună să facă foarte multe puncte pe iarbă” Andrei Mlendea
„Când am început să lucrez cu Marius, obiectivul nostru a fost intrarea în Top 100. Am știut însă că pentru a reuși cel mai important este procesul și nu destinația. Eu am încercat să îl ajut pe Marius să gândească ca un jucător de top 50. Am lucrat la atitudine, focus, încredere și gândire pozitivă. Deși tentația de a ne gândi mereu cum să ajungem tot mai sus în clasament e mare, prioritatea mea este să îl ajut pe Marius să rămână calm și relaxat sub presiune ca să poată să ia decizii bune în secundele decisive dintr-o competiție. Cu alte cuvinte, eu îmi doresc ca Marius să aibă psihicul unui jucător de top 50, iar apoi rezultatele vor veni de la sine” Ioan Popoviciu
„Rolul unui psiholog sportiv în cadrul unei echipe de tenis este complex. Pe de-o parte, sunt ședințele individuale cu sportivul, în care obiectivul principal este să se lucreze la aspectele mentale precum concentrarea, controlul emoțional și atitudinal din momentele dificile ale jocului, motivația și forța psihică din timpul jocului. Pe de altă parte, pentru ca ședințele psihologice să fie eficiente, eu consider că este important ca psihologul sportiv să asiste și la anumite antrenamente. Eu, de exemplu, în timpul antrenamentelor urmăresc dacă sportivul pune în aplicare ceea ce a învățat și analizez modul în care face față la momentele mai grele ale jocului. De asemenea, relația dintre sportiv și echipa sa este foarte importantă. Un climat de încredere și profesionalism constituie mediul cel mai bun pentru ca un sportiv să poată face performanță. Nu în ultimul rând sunt preocupat de evoluția sa din meciurile oficiale. De fiecare dată când timpul îmi permite, urmăresc pe viu meciurile sale, analizez și îmi iau notițe cu privire la ce am de îmbunătățit în jocul mental al jucătorului„, explică Ioan Popoviciu
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER