Halep joacă azi, ora 20:50, cu Sloane Stephens în primul tur al turneului de la Washington! Simona ar fi vrut să evolueze în altă competiţie, dar organizatorii au ales-o pe Sharapova

1 aug 2017 11878 afişări Comentează şi tu Tenis
Halep joacă azi, ora 20:50, cu Sloane Stephens în primul tur al turneului de la Washington! Simona ar fi vrut să evolueze în altă competiţie, dar organizatorii au ales-o pe Sharapova

Simona Halep (locul 2 în clasamentul WTA) va juca marţi seară, cu începere de la ora 20:50, în prima manşă a turneului de la Washington, în compania lui Sloane Stephens. Sportiva din Statele Unite ale Americii ocupă locul 957 în clasamentul WTA.

Meciul dintre Halep şi Stephens va deschide ziua de tenis pe arena centrală de la Rock Creek Tennis Center.

Halep a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că va juca la turneul de la Washington, competiţie de categorie inferioară, deoarece a fost refuzată de organizatorii turneului de a Stanford, turneu de categorie Premier. Competiţiile de la Washington şi Stanford se desfăşoară în aceeaşi săptămână.

"Sunt prima dată la Washington şi mă simt bine aici. Am ales acest turneu pentru că am cerut wildcard-uri la Stanford şi Washington, iar Stanford a spus 'Nu', iar Washington a spus 'Da'", a declarat sportiva din Constanţa.

Dacă Halep nu a primit wildcard la Stanford, Maria Sharapova a fost acceptată de organizatori. Alături de sportiva din Rusia, au mai primit wildcard-uri Petra Kvitova şi Claire Liu, o sportivă din Statele Unite ale Americii în vârstă de 17 ani care conduce clasamentul mondial la nivel de juniori.

La turneul de Washington, alături de Halep, au mai primit wildcard-uri Sloane Stephens şi Bianca Andreescu, jucătoare canadiană de origine română. Competiţia de la Washington, la care Halep este principala favorită, este dotată cu premii totale în valoare de 226.000 de dolari, în timp ce turneul de la Stanford este dotat cu premii totale în valoare de 711.000.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/halep-joaca-azi-ora-20-50-cu-sloane-stephens-in-primul-tur-al-turneului-de-la-washington-simona-ar-fi-vrut-sa-evolueze-in-alta-competitie-dar-organizatorii-au-ales-o-pe-sharapova-16666743
16666743
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Această intersecţie din România este UNICĂ în Europa. Detaliul incredibil care îi ia prin surprindere pe toţi şoferii