Gest de suflet realizat de Tecău în prima zi de vacanță la Constanța. A donat un aparat de 18.000 de euro Secției de neonatologie a Spitalului Județean

Redactor:
Andru Nenciu
Gest de suflet realizat de Tecău în prima zi de vacanță la Constanța. A donat un aparat de 18.000 de euro Secției de neonatologie a Spitalului Județean
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Horia Tecău a donat azi un ventilator suport respirator, în valoare de 18.000 de euro, Secției de neonatologie a Spitalului Județean Constanța, în condițiile în care în această regiune rata de mortalitate infantilă este mai ridicată decât media națională.

„Primul lucru la care m-am gândit au fost copiii și m-am interesat cum pot face mai bine acest lucru. Am cunoscut Fundația «Salvați Copiii» cu care am colaborat în trecut la alte evenimetne, mi-a prezentat o serie de proiecte, iar acesta de a ajuta secția cu copiii născuți prematur m-a impresionat cel mai mult și am simțit că acești bebeluși au cea mai mare nevoie de o șansă în această viață. Fără această șansă viața s-ar termina pentru ei și este cel mai trist lucru. Adevărații eroi sunt alături de mine cei care se luptă pentru ei, fără ei nu aș fi avut această oportunitate, să fac acest gest și în viitor doresc să mă implic mai mult pentru că mi-am dat seam cât de important este și pentru comunitate, dar și pentru împlinirea mea. Mă gândesc la mai mult decât la titluri de Grand Slam și clasamente. Este și o mare sursă de motivație pentru mine să fac acest lucru când știu că prin activitatea mea pot ajuta mai departe, în acest fel am o motivația în plus să mă duc la antrenamente, să călătoresc să fac tot efortul necesar ca să pot îndeplini aceste vise”, a spus Horia Tecău.

Șefa Secției de neonatologie de la Spitalul Județean Constanța, Livia Frățiman, a prezentat, în conferința de presă, progresele înregistrate de această secție în ultimii cinci ani, potrivit Mediafax. „Acum cinci ani în Secția de neonatologie lucrau patru medici, aveam două aparate pentru ventilație mecanică din care funcționa unul singur. Astăzi avem zece medici, cinci aparate pentru ventilație mecanică și salvăm mult mai mulți copii cu greutăți și cu vârste de gestație foarte mici. Pot să spun că în ultimele două luni nu am avut niciun deces în maternitatea noastră și actualmente îngrijim în terapie intensivă 11 copii prematuri dintre care șase au fost născuți sub greutatea de un kilograme și sub vârsta de 28 de săptămâni”, a spus Livia Frățiman.

„Sunt norocos că am crescut sănătos, am avut parte de o educație bună, am avut specialiști în jurul meu care m-au ajutat să ajung la acest nivel și sunt foarte recunoscător tot timpul pentru aceasta. Înainte de turneul de la Wimbledon, am hotărât să mă implic mai mult pentru că este un sentiment minunat să joci meciuri de tenis, să câștigi pe marile arene ale lumii, dar vă spun cu sinceritate nu se compară niciun sentiment cu aceasta de a fi astăzi aici”

Horia Tecău, 29 de ani, lider mondial în proba de dublu, alături de Jean Julien Rojer

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup