EDITORIAL Cristian Tudor Popescu: Australian nights

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Pentru românii îndrăgostiți de tenis începe noaptea australă, care durează două săptămâni. Acesta e farmecul distinctiv al Openului Australiei, liniștea și singurătatea de după miezul nopții în care răsună loviturile și icnetele jucătorilor.

În primul tur, Andrei Pavel îl va întâlni pe Andy Murray – așa spune știrea. Eu zic că viceversa, Zomby Murray o să dea de Andy Pavel, 35 de ani, despre care scoțianul de 21 afirmă că „e talentat, l-am văzut jucând când eram mic“. Deși n-a mai participat la un turneu de aproape un an, n-am nicio îndoială că Pavel ne va arăta încă o dată cum își vinde pielea un jucător pursânge.

Împărăteasa și împăratul legendelor de la Melbourne sunt australienii Margaret Court și Roy Emerson, 11 victorii la simplu ea, 6 el, dintre care 5 consecutive, 1963-1967. Antrenându-se amical cu tânărul Ilie Năstase, gentleman Roy îi spune sfătos: „Ar trebui să muncești mai mult la condiția fizică, dacă vrei să fii un mare campion. Uite, eu la sfârșit pot să fac întotdeauna nu mai puțin de 40 de sărituri de pe loc peste fileu.“ Ilie a zis „Bine“ și s-a apucat de sărit. După ce a ajuns la 100 (o sută) de sărituri, sub privirea buimacă a marelui Emerson, a mai zis: „M-am plictisit“ și a plecat.

Primul supercampion din istoria tenisului argentin, Guillermo Vilas, a câștigat în 1978 și 1979, și a fost în finală în 1977. În 2005, Vilas a venit la Openul României, pe arenele BNR, pentru un meci demonstrativ. La 50 și ceva de ani se antrena în fiecare dimineață două-trei ore, avea același fizic înfricoșător, cu un braț stâng cum îl are acum Nadal. La un antrenament, m-a ales pe mine sparring-partner. Nu știu de ce. Am bătut mingea o oră încheiată împreună, cross, lung de linie, serviciu și retur, cu presa holbată pe margine. Limba îmi ajunsese cravată, curgea apa pe mine ca ploaia, aveam în față un piston de locomotivă care mă lovea regulat de-mi pârâiau toate încheieturile. La un moment dat, trimite o minge foarte tare, care iese cam un metru afară. Văd că iese și o las. Vilas se oprește, vine la plasă și îmi face semn să vin și eu. Se sprijină cu mâinile și racheta de cablul fileului și îmi spune: „Listen, my friend. Când ai dincolo de fileu un mare jucător cu care te antrenezi, alergi după toate mingile. Toate, ai înțeles? Dacă eu trimit mingea în gard, te arunci și încerci s-o ajungi. Orice minge care vine de la un jucător mult mai bun decât tine e prețioasă. Eu așa am făcut.“

Întrebat despre acuzațiile de violență domestică ale fostei iubite de origine română, Alex Zverev a răfubnit: „Cred că trebuie să oprim interviul aici”

22:19

Real Madrid, anunț oficial: „Am făcut ofertă de 150.000.000 de euro pentru Julian Alvarez”

22:13

Tot un australian, Ken Rosewall, este cel mai tânăr câștigător al Grand Slamului australian, în 1953, la vârsta de 18 ani și 2 luni. E o chestie. Dar ce veți spune dacă vă amintesc că tot Rosewall este și cel mai bătrân câștigător din istoria turneului, în 1972, la 37 de ani și 8 luni?

Ați văzut jucători accidentați grav la trup care au continuat meciul cu eforturi supraomenești. În finala din 2006 cu Roger Federer, cipriotul Marcos Baghdatis, după două seturi lungi și strânse (7-5, 5-7), face crampe musculare la ambele picioare. Practic nu se mai poate mișca fără urlete de durere. Ceea ce și face: sare pe teren ca un pinguin și urlă la fiecare minge pe care reușește s-o agațe. Federer e uluit de încăpățânarea nebună a lui Marcos, care pierde meciul, dar rămâne în picioare până la ultima minge. Însă o singură dată am văzut un jucător accidentat grav la suflet care a rămas pe teren până la capăt. În ianuarie 1995, luptau pentru titlu Andre Agassi și Pete Sampras. Agassi era în mare formă, parcă zbura pe teren. Sampras în schimb se ducea la primire sau la serviciu, pierdea sau câștiga ghemul, venea la bancheta de odihnă, se așeza și izbucnea în plâns. I se amestecau lacrimile cu sudoarea. Își acoperea fața cu prosopul și hohotea ca un copil. Aflase că antrenorul și prietenul lui, Tim Gullikson, era diagnosticat cu cancer terminal și mai avea câteva luni de trăit… La un moment dat, Sampras aruncă mingea sus la serviciu și o lasă să cadă, privind cerul ca un cățeluș cu părul creț bătut de stăpân… Și totuși, îi rezistă în felul acesta lui Agassi peste trei ore, de parcă s-ar fi bătut cu cancerul lui Gullikson.
Prin 2000, în Munții
Albaștri din împrejurimile
Sydneyului, un aborigen în blugi și T-shirt ne plimba printr-un fel de Jurassic Park, o rezervație de arbori fosile vii, crescând pe pământul austral de sute de milioane de ani. Da’ un bumerang adevărat n-ai meștere? zic eu punând degetul pe simbolul Nike de pe pieptul omului cu pielea cafeniu-roșcată. Cum să nu! Nike scoate din rucsac un bumerang cu un cangur pictat pe el și ne explică modul de fabricație, din trei straturi de lemn diferite, tăiate la unghi. Pe urmă dă cu el de-azvârlita. Scula descrie o curbă largă și elegantă cu raza de peste 15 m, timp în care Nike continuă să vorbească cu noi fără să privească bumerangul. Când acesta se întoarce și ajunge lângă el, Nike ridică mâna „în orb“ și îl prinde. A mai făcut figura asta de vreo trei ori. Am încercat și eu, reușind să înfig bumerangul în pământ din prima, la vreo 5 m distanță. Cât te-ai antrenat ca să faci asta?, l-am mai întrebat pe Nike. N-a înțeles. De ce să mă antrenez? Știu să fac asta de când eram mic. Știu.

 

"Nu-mi subestimez niciodată adversarele și vreau să ajung cât mai departe la această ediție. Visez să ajung în viitor pe primul loc" – Sorana Cîrstea, nr. 37 wta – va juca în primul tur cu unguroaica Melinda Czink

 

"Pavel are 34 de ani și l-am văzut destul de mult jucând atunci când eram mai mic. Este un tenismen talentat" – Andy Murray, adversarul lui Pavel din primul tur
Articol scris de Cristian Tudor Popescu