Cum a influențat Rafael Nadal eliminarea Simonei Halep din semifinalele US Open: „Pennetta a înțeles că orice e posibil în tenis!”

Cum a influențat Rafael Nadal eliminarea Simonei Halep din semifinalele US Open:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Flavia Pennetta, câștigătoarea surpriză de la US Open, după o victorie într-o finală 100% italiană, cu Vinci, a ajuns să sfideze „calculele hârtiei” grație înfrângerii lui Nadal, e de părere expertul Eurosport Mats Wilander.

La finalul ultimului act de la masculin, de luni dimineață (câștigat de Djokovic în fața lui Federer), fostul mare jucător suedez a tras câteva concluzii legate de turneul de la New York și a numit eliminările Simonei Halep și a Serenei Williams drept cele mai mari surprize ale turneului.

Marea noastră campioană pleca mare favorită în disputa cu Pennetta, în semifinale, însă nu a reușit să își respecte statutul, asta și pentru că sportiva din Peninsulă a progresat enorm la nivelul încrederii pe tot parcursul turneului.

Eliminarea Simonei Halep în semifinale a fost o mare surpriză. Nu atât de mare ca înfrângerea Serenei, dar vreau să vorbesc puțin despre meciul Pennettei cu românca. Toți, inclusiv eu, o vedeam pe Simona mare favorită. Dar în jocul Flaviei s-a petrecut un lucru extrem de interesant în timpul turneului. Iubitul său, Fabio Fognini, a revenit de la 0-2 la seturi în meciul cu Nadal și a reușit o victorie incredibilă. Grație acelei partide, Pennetta a înțeles că se poate orice în tenis, că poate intra pe teren și se poate lupta de la egal la egal cu orice adversar. Dacă Fognini nu reușea să îl întoarcă pe Rafa așa cum a făcut-o, nu cred că italianca mai ridica trofeul deasupra capului„, a explicat Mats Wilander.

În turul trei al turneului de la US Open, Rafael Nadal a suferit una dintre cele mai dureroase înfrângeri din carieră. După ce în primele două runde etalase un tenis bun și spera să ajungă în sfârșit într-o fază superioară la un turneu important pe hard, ibericul a pierdut, aproape ireal, cu Fognini: 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 4-6.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…