Cel mai urmărit sportiv din România împlinește azi 26 de ani! Unde își petrece Simona Halep ziua de naștere și performanța de invidiat pe care a atins-o pentru al patrulea an consecutiv la ceas aniversar

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep, una din cele mai bune sportive ale României din ultimul deceniu, împlinește azi 26 de ani. Jucătoarea sărbătorește evenimentul, din punct de vedere sportiv, tot în Top 5 mondial, așa cum s-a întâmplat și la ultimele 3 aniversări! Nicio altă jucătoare din lume nu a avut o asemenea constanță la vârful WTA în această perioadă de timp. Serena Williams ar fi fost singura care poate s-ar fi menținut în acest club „exclusivist”, dar jucătoarea din Statele Unite a devenit de curând mamă.

La 26 de ani, Simona Halep este o jucătoare cu 15 titluri WTA, faimoasă în întreaga lume, apreciată atât în țară, dar și în străinătate. Poate două lucruri îi mai lipsesc Simonei pe plan sportiv pentru a fi cu adevărat împlinită, un titlu de Grand Slam și primul loc în ierarhia mondială, de care încă este foarte aproape.

În anul în care a împlinit 26 de ani, Simona Halep…

… a câștigat un titlu din categoria Premier Mandatory; Madrid

… a ajuns la 39 de victorii, iar „lista” este încă deschisă

… a disputat o finală de Grand Slam la Roland Garros

… a adunat premii în valoare de 3,7 milioane de dolari

… are nu mai puțin de 1.338.856 ce oameni îi apreciază pagina oficială pe Facebook, fiind de departe cel mai urmărit sportiv din România

„Competitivitatea și etica de lucru ale Simonei sunt elemente-cheie în spatele succesului ei. Nu este povestea unui succes venit peste noapte pentru ea, ci a multor ani de luptă în turnee mai mici, înainte de a-și face intrarea pe scena mare, în stil mare. Cred că multe jucătoare și numeroși fani respectă acest parcurs al său și, în plus, ea este o jucătoare pe care îți face plăcere să o urmărești. Spectatorii sunt răsplătiți pe măsură pentru banii pe care îi plătesc pentru a o vedea”, a fost declarația antrenorului Darren Cahill acordată în urmă cu ceva timp pentru ProSport, într-un interviu exclusiv

  • „Își stabilește standarde foarte înalte, atât pentru sine, cât și pentru cei din jurul său. Asta înseamnă în egală măsură că poate fi puțin încăpățânată pe alocuri. Nu este nimic rău în asta„, Darren Cahill

Aniversarea celor 26 de ani nu o prinde pe teren pe Simona Halep, după de a fost eliminată în turul 2 la Wuhan. Dar pentru o zi, numărul 2 mondial în ierarhia WTA poate trăi și fără tenis. Simona își sărbătorește ziua în China. Ea a și postat, de altfel, imagini pe Instagram, din China. Sportiva petrece această zi alături de mama și echipa care o susține. La Mulți Ani, Simona Halep!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…