Cahill îi revoluționează din nou jocul Simonei! Decizia luată în premieră în privința lui Halep

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
Cahill îi revoluționează din nou jocul Simonei! Decizia luată în premieră în privința lui Halep
  • Publicat:
  • Actualizat:

Darren Cahill lucrează din nou la un capitol important din jocul Simonei Halep. Australianul i-a sugerat numărului 1 mondial să participe, la turneele importante, atât la proba de simplu, cât și în cea de dublu, obiectivul fiind un clar: îmbunătățirea jocului la fileu.

Constănțeanca își continuă parcursul în primul turneu Premier Mandatory al sezonului: a învins-o, luni dimineață, pe americanca Caroline Dolehide (165 WTA) și s-a calificat în ‘optimile’ întrecerii de la Indian Wells, după două ore și cinci minute de duel crâncen.

Iar jocul Simonei ar urma să se îmbunătățească în mod normal, în principal la fileu, acolo unde Darren Cahill a observat că românca mai are de lucrat. Cei doi au decis că meciurile de dublu au o miză importantă, iar de acum înainte tenismena va putea fi urmărită mai des în această postură: „Darren mi-a spus că trebuie să joc și meciuri de dublu deoarece este un antrenament mai bun decât unul normal. Antrenamentele oficiale sunt mai bune. Am văzut că m-a ajutat de fiecare dată de când am jucat dublu și în proba de simplu.

Halep a lăsat de înțeles că își dorește să fie mult mai agresivă: „Chiar și la Indian Wells am venit mai bine la fileu și din acest motiv am decis să joc mai mult la dublu. Vreau să joc cât mai mult la fileu”, a spus Simona Halep în cadrul unei conferințe de presă.

95 e locul ocupat de Halep la dublu în lume

În primul tur de la Indian Wells, perechea Halep/Begu a fost elimiantă de perechea Melichar (SUA)/Peschke (Cehia), scor 6-3, 1-6, 10-3, dupa 63 de minute de joc.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…