Bunica bate toba!
Kimiko Date Krumm (39 de ani, 72 WTA) a fost eliminată ieri, în
turul secund, de australianca Jarmila Groth (23 de ani, 107 WTA),
scor 0-6, 3-6, dar povestea ei e un exemplu pentru toate
puştoaicele care apar şi dispar ca un meteorit în tenisul feminin
mondial.
Date s-a făcut cunoscută în lumea tenisului după semifinala jucată
în 1995 la Roland Garros şi după marea victorie din 1996, în faţa
fostului număr 1 mondial, Monica Seleş. Au urmat apoi rezultate
constante pentru niponă, care în 1998 a hotărât să pună punct
tenisului de mare performanţă. A revenit în 2008 la insistenţele
soţului, iar acum se luptă de la egal la egal cu jucătoarele mai
tinere cu 20 de ani decât ea.
"Timp de 12 ani, cât am stat departe de teren, m-am
bucurat din plin de viaţă. Am călătorit, am făcut tot ce am poftit
şi nu am pus deloc mâna pe rachetă", spune Kimiko.
Interesant este faptul că actualul şef al FRT, Ruxandra Dragomir,
îşi făcea debutul la Roland Garros, în urmă cu 17 ani, într-un
turneu în care o învingea chiar în primul tur pe japoneză. În 2010,
Dragomir conduce FR de Tenis, în timp ce nipona a jucat ieri pe
zgura de la Paris. Kimiko, fost nr. 4 WTA în 1995, a intrat pe
tabloul principal impresionând prin forţa pe care o are la aproape
40 de ani. "Ţin minte că pe atunci Kimiko se număra printre
cele mai bune jucătoare ale lumii. A fost un meci frumos şi am
izbutit să o înving", îşi aminteşte Dragomir, care în 1997
a urcat până în faza sferturilor la turneul parizian.
"Am jucat sfertul de finală cu croata Iva Majoli, care pe atunci era partenera mea de dublu. Am jucat contra ei de trei ori în trei săptămâni, la Hamburg, Roma şi Garros. Cât despre Kimiko, tot respectul", îşi aminteşte preşedintele FRT.
Praful roşu parizian a fost însă doar o escală a asiaticei în
încercarea ei de a urca din nou spre culmile WTA. La cât de
ambiţioşi sunt niponii... cine ştie!?
Vitalitate
Kimiko Date se mişcă la aproape 40 de ani la fel ca în prima
tinereţe
Şi dacă
ploaia s-ar opri...
Reprizele de ploaie de ieri au dat peste cap întreg programul de la
Roland Garros. Partidele programate dimineaţă au început cu aproape
cinci ore întârziere, fiind întrerupte de fiecrae dată când norii
au descărcat noi picături deasupra Parisului. Multe dintre
partidele care trebuiau să se desfăşoare ieri au fost reprogramate
pentru astăzi, organizatorii sperând ca ploaia să nu le mai încurce
planurile şi în zilele următoare.
- Stiri comentate in ultimele 24H
-
E OFICIAL: "U" se destramă! Walter: "Mut echipa la Petrolul!" Vezi ce sumă COLOSALĂ a investit omul de afaceri Ieri, 15:28287
-
Revanşă după zece ani! Dinamo câştigă Cupa: primul trofeu după cinci ani de secetă! Rapid - Dinamo 0-1 Ieri, 22:09188
-
LIVE VIDEO "Ora de ProSport" cu Costin Ştucan, de la 15:00! Cine câştigă CUPA? Ieri, 15:09134
-
"Palmaresul Craiovei e la mine!" Dinel Staicu vorbeşte de după gratii despre Universitatea! El a vândut Craiova pentru 500.000 de euro Ieri, 09:26108
-
Wesley vorbeşte în exclusivitate pentru ProSport despre oferta Stelei: "În iarnă, m-a pufnit râsul când am văzut propunerea lui Gigi!" Ieri, 03:0089

Bunica bate toba!

















