„A negociat special pentru ea!” Dezvăluiri „din interior” ale directorului de imagine al Simonei: cine a ajutat-o pe Halep să semneze cu Nike

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Hodor, directorul de imagine al Simonei Halep, a dezvăluit, joi, că Ion Țiriac s-a implicat special în negocierile pe care Simona Halep le-a purtat cu Nike.

Viitorul lider mondial din tenisul feminin s-a despărțit de Adidas la final de 2017, a jucat la Australian Open fără un sponsor tehnic, iar totul s-a terminat în momentul în care Simona a bătut palma cu Nike, gigantul american care s-a arătat dispus să-i satisfacă pretențiile financiare și să-i ofere, în fiecare an, aproximativ două milioane de dolari.

O înțelegere foarte bună pentru constănțeanca de 26 de ani, care a intrat, astfel, într-un club select din care mai fac parte nume precum Roger Federer, Rafa Nadal, Serena Williams și Maria Șarapova. Dar cum a fost posibil un asemenea deal? Potrivit lui Cosmin Hodor, un rol esențial l-a avut Ion Țiriac, omul care veghează din umbră bunul mers al carierei Simonei. Întrebat dacă Simona ar fi semnat pe o sumă mai mare dacă ar fi fost americancă, Hodor a explicat că, indiferent de țara de proveniență, odată numele lui Țiriac implicat în afacere suma n-ar fi diferit: „Ținând cont că domnul Țiriac a negociat special, cred că ar fi fost aceeași sumă”, a spus directorul de imagine al Simonei, citat de site-ul telekomsport.ro.

Detronată de Caroline Wozniacki în urma finalei de la Australian Open, Simona Halep va reveni de luni pe prima treaptă a clasamentului mondial, dar o accidentare la degetul patru al piciorului drept a împiedicat-o să mai continue competiția de la Doha și să joace la Dubai. Revenirea Simonei pe teren se va produce la începutul lunii martie, la turneul de la Indian Wells, unde va continua lupta de la distanță cu Caroline Wozniacki pentru șefia clasamentului mondial.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen