„A fost cu spatele la zid”. Reacția WTA și L’Equipe după emoțiile din al doilea set al meciului Simonei Halep: „Diferența a fost făcută acolo”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

WTA și L”Equipe au reacționat imediat după ce Simona Halep (2 WTA) a câștigat în fața Lesiei Tsurenko, scor 6-3, 7-5. Românca a obținut a 10-a victorie pe 2019, s-a calificat în faza sferturilor de finală și își așteaptă adversara din partida Aryna Sabalenka – Belinda Bencic

WTA a a descris în amănunt victoria Simonei Halep, de la Dubai, care a propulsat-o în turul următor: „A treia favorită de la Dubai, Simona Halep, își continuă progresul vizibil, după ce a învins-o pe Lesia Tsurenko pentru a doua oară într-o perioadă scurtă de timp (n.r. – Simona Halep a învins-o și la Doha), pentru calificarea în sferturi. Așa cum era de așteptat în întâlnirea dintre Halep și Tsurenko, două jucătoare care se folosesc de viteza mingii adversarei pentru a lovi, diferența a fost făcută de retur, nu de serviciu.

Tsurenko a avut câștig de cauză în schimburile mai lungi, întrucât forehand-ul Simonei nu a funcționat la nivel optim. Totuși, ucraineanca a fost cea depășită de situații sau țintuită de loviturile Simonei, care, pe deasupra, au și făcut-o să greșească mai mult. Tsurenko a încercat să urce la fileu, dar Halep a avut totul sub control. Forehand-ul lui Halep nu a fost cel mai bun, dar Tsurenko a pierdut decisiv în urma unor greșeli cu backhand-ul”

Francezii de la L’Equipe au subliniat șansa importantă pe care a avut-o ucraineanca în setul secund, dar și efortul Simonei Halep de a întoarce scorul: „Manipulată greșit în setul al doilea de Lesia Tsurenkpo, Simona Halep a rămas tare pe poziții și a câștigat (6-3, 7-5) pentru a-și asigura locul în sferturi la Dubai. Cu spatele la perete la 5-4, pe serviciul adversarei, în setul secund, Halep a apăsat accelerația și s-a calificat în sferturi”. 

La finalul meciului, românca a dat câteva vești bune: „Îmi place cum am jucat, nu a fost deloc ușor pentru mine. Am vrut să stau concentrată la fiecare minge pe care o lovesc, am reușit și mă gândesc să merg cât mai departe în acest turneu. Sunt mai puternică mental pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai bine și sper să câștig din ce în ce mai mult”, a declarat Halep, la interviul de după meci, înainte să fie anunțată de reporter că a triumfat în fața ambasadorului român la Dubai: „Este o onoare! Mulțumesc foarte mult că ați venit să mă vedeți, a fost o plăcere să câștig”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup