A murit Dumitru Popescu, unul dintre cei mai valoroși antrenori de scrimă din România, multiplu campion național la spadă. Loredana Dinu: „Azi am mai pierdut un părinte. Era o enciclopedie”

Redactor:
Andru Nenciu
A murit Dumitru Popescu, unul dintre cei mai valoroși antrenori de scrimă din România, multiplu campion național la spadă. Loredana Dinu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sportul românesc este în doliu după ce în noaptea de 1 spre 2 iunie s-a stins din viață reputatul antrenor craiovean Dumitru Popescu. Omul care a descoperit-o pe Loredana Dinu avea 72 de ani, iar în ultimele luni și-a petrecut timpul mai mult în spital, după o complicată intervenție chirugicală la laringe.


Loredana Dinu și fostul ei antrenor, Dumitru Popescu, într-o poză de colecție. Foto: arhivă personală

Maestru emerit al sportului, multiplu campion național la spadă și un tehnician care a scos pe bandă rulantă valori ale spadei românești, Dumitru Popescu fost în ultimii ani antrenor la CS Universitatea Craiova și la Centrul Olimpic de la Craiova. Multiplă campioană mondială și europeană, Loredana Dinu (31 de ani), una dintre cele mai bune spadasine din istoria României, a scris pe pagina sa de facebook:

„Azi am mai pierdut un părinte. Nu doar un antrenor emerit deosebit, ci un tată care m-a crescut de la vârsta de 11 ani. Datorită dânsului am iubit scrima. M-a educat, m-a protejat, m-a învățat să muncesc, mi-a transmis din tainele scrimei, m-a susținut necondiționat, ca pe propriul copil. A fost cu sigurantă persoana cea mai pasionată de sport, din câte am cunoscut. Scrima romaneasca a suferit o mare pierdere astazi….A transmis din cunostiintele sale la generatii intregi de sportivi, atat din Craiova, si nu numai.

Și datorită implicării și devotamentului sau pentru acest sport, scrima românească a ajuns atât de sus. Am avut un model de urmat și mi-ar fi plăcut să învăț și mai multe de la dânsul deoarece era o enciclopedie. Respect și admir întreaga carieră si marea contributie in atingerea performantei din scrima romaneasca. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Sincere condoleante familiei!”, a fost mesajul tulburător al Loredanei Dinu, componentă a clubului Dinamo.


Loredana Dinu, sportiva descoperită și antrenată de Dumitru Popescu, la un reportaj ProSport Foto: Bogdan Iordache
 

Conform, www.gds.ro, în ultima perioadă, Dumitru Popescu a fost nevoit să stea mai multe luni în spital, deoarece a suferit o intervenție chirurgicală la laringe. Nu prea mai putea vorbi, dar internetul i-a devenit o unealtă indispensabilă în dorința de a fi la curent cu toate noutățile – rezultatele elevilor săi și nu numai. Pentru că avea calități de bun organizator, acesta se ocupa chiar zilele acestea de detaliile legate de ediția din acest an a Turneului Internațional „Alfredo Bachelli”, desfășurat în Bănie, în organizarea cluburilor CS Universitatea și LPS „Petrache Trișcu”, scrie Gazeta de Sud.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…