"Stejarii" au debutat cu victorie!
Cu majoritatea „stranierilor” în lot, România a debutat cu o victorie, 17-11, cu Uruguay - la IRB Nations Cup, competiţie organizată pentru al treilea an consecutiv la Bucureşti. Scoţia a făcut spectacol (49-7) cu Rusia, în timp ce Franţa A s-a impus clar (31-15) în faţa Italiei A.
Aflată într-un moment în care încearcă să-şi recâştige încrederea după cele trei eşecuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2011, echipa României a început în forţă meciul cu selecţionata celestă, conducând cu 17-3 după 23 de minute de joc, prin eseurile lui Florin Vlaicu (min. 9) şi Alexandru Manta (mn. 23), primul reuşind, pe lângă cele două transformări, şi o penalitate (min. 3). Cu toate că au dominat în continuare, „stejarii” n-au mai reuşit să înscrie. Mai mult, greşind în atac le-au dat ocazia uruguayenilor să contraatace, astfel ei reuşind un eseu spectaculos. S-a repetat victoria scurtă de anul trecut. Marţi, 16 iunie, însă, România va avea o partidă mult mai grea cu Franţa A, dar şi o ocazie de a arăta o schimbare în bine.
Malonga a jucat perfect
În deschidereaa turneului, „cocoşii” lui Olivier Magne nu s-au obosit prea tare pentru a depăşi selecţionata secundă a Italiei. Cu cinci eseuri marcate, ei au câştigat cu 31-15, însă s-a observat că majoritatea jucătorilor vin după un sezon încărcat, mai ales cei de la campioana Perpignan. Nici măcar cei care n-au disputat semifinale în Franţa nu s-au simţit mai bine. „E greu să joci după o pauză de trei săptămâni. A fost şi destul de cald. Ne-am strâns şi am câştigat”, a declarat pentru ProSport, Steve Malonga, flankerul de la Castres a cărui mamă e româncă impresionând prin fizic, dar şi prin mobilitate.
Spectacol a făcut Scoţia, care a supus la grele chinuri Rusia. Cu un joc în mare mişcare, evitând contactele inutile, „ciulinii” au trecut prin perdelele apărării adverse când şi cum au vrut. Rezultatul? 49-7, opt încercări înscrise şi alte acţiuni spectaculoase. Autor a unui eseu, căpitanul Chris Cusiter a fost felicitat de Marius Tincu, cei doi fiind colegi la Perpignan.



















w.w.w.pariorul-sportiv.c.o.m - site-ul unde poti afla daca pariurile sunt o investitie sau distractie si poti participa la cele mai interesante concursuri.
Ai nostri au dominat categoric Uruguayul . Dar categoric ! Ce nu inteleg eu este lipsa punctelor dupa minutul 24 , la 17 - 3 pentru noi . Mi-au placut angajamentul jucatorilor veniti din Franta , care s-au dat total , fara simulari , de la Bogdan Balan la Sarbu , de la Tonita si Manta la Socol . Bine ca lotul s-a reunit din nou , ca nu mai sunt bisericute si certuri intre activistii invechiti ai federatiei ( cu atatea catastrofe la activ ) si jucatorii de valoare mondiala pe care-i avem in numar mare ( 25 in Franta ! ) . Atentie , cu Franta A marti trebuie eficacitate maxima si puncte , puncte , nu ocazii pierdute de eseu in mare numar ( ai nostri marcheaza un eseu la 5 ocazii , procentul de nereusita este mare ) !
Atat va dura mariajul dintre noua conducere si jucatori, in special cei din Franta. Desi, daca ma gandesc, e mult 6 luni. Ce penibili au fost ei, fiii ratacitori. Cum se ajutau ei unii pe altii sa se ridice si cum au ramas fara oxigen dupa minutul 30... Penibil. Daca aveau cojones, castigau cubItalia la RWC. Vedeti meciul si vedeti ce a facut marele Socol. Au zis ca vor mari antrenori, altfel nu vin. Antonin s-a intors, iar ceilalti doi sunt niste refuzati. De fapt, le-a fost teama sa joace... Am vazut cu uruguayul ce mari jucatori sunt...
Pentru e mai bine: cred ca ai vazut alt meci, prietene! Si Romania A juca mai bine decat babele noastre din Franta! Aduceti-va aminte de meciurile cu Montauban sau chiar Worcester...
N-au fost deloc " penibili " . Au lipsit de eficacitate dupa minutul 24 , atat . Uruguayul a marcat pe un balon interceptat , n-au miscat in front . Eu nu mai pot de bucurie ca am scapat de Meachen si de divizionarii lui barbuliceni sau neri care dau mingea la adversar in prelungiri vitale ( Stanca cu Georgia ) si care nu jucau nimic , dar nimic , si tu critici jucatori de top de la Brive , Perpignan sau Béziers ? Sau antrenorii francezi , adevarati profesionisti , care baga in buzunar orice gura mare badarana din rugbyul local ?
Cunosc francezii si stiu ca sunt ultimii oameni care ar face cadouri dezinteresat . Daca Petrechei sau Sarbu au contracte la Béziers , Bogdan Balan sau Mitu la Montauban , Manta la Brive , este ca acesti jucatori depasesc pe concurentii lor francezi sau sud-africani ! Campionatul francez este unul din cele mai tari ! Iar ai nostri au jucat ieri , au pus osul , au avut plin de ocazii de eseu , au miscat tot timpul terenul uruguayenilor ! Nu mi-e dor de Paraschiv , nici de Mot , nici de Straton , nici de Varzaru , nici de Tudor Constantin , nici de Barbuliceanu ...