Naționala României va juca pe Wembley. „E un stadion fabulos! Sper să facem cel mai bun meci al nostru”, spune fundașul României

Naționala României va juca pe Wembley.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de rugby a României strânge rândurile pentru Cupa Mondială din Anglia (18 septembrie – 31 octombrie). „Stejarii” vor intra în cantonament pentru meciurile din Cupa Europeană a Națiunilor (vor debuta pe 7 februarie, cu Portugalia) însă se gândesc de acum la cea mai importantă competiție din rugbyul mondial, unde vor înfrunta Franța, Irlanda, Canada și Italia.

În premieră, România va juca pe legendara arenă, Wembley, în meciul în care va întâlni Irlanda. Cu o capacitate de 90.000 de locuri, al doilea cel mai mare stadion din Europa le dă emoții elevilor lui Lynn Howells, încă de acum. „Este o onoare pentru noi să jucăm pe Wembley, este stadionul de care am auzit de când eram mic. Nu am fost niciodată acolo, l-am văzut doar la televizor, cred că va fi o atmosferă senzațională. Sper să facem un joc cât mai bun pentru a răsplăti astfel spectatorii care vor fi prezenți”, spune Mihai Macovei, căpitanul României.

Florin Vlaicu, fundașul naționalei și cel mai bun marcator de puncte din istoria rugbyului românesc, își dorește ca meciul din „templul fotbalului” să fie de neuitat pentru fanii naționalei. „E un stadion fabulos. Și faptul că România o să joace acolo o să ne oblige să dăm tot ce putem, să jucăm cât mai bine. Nici în vise nu-ți imaginezi că vei juca vreodată acolo. Sper să facem cel mai bun meci al nostru”, spune Americanul.

La Cupa Mondială din 2011, pilierul Mihai Lazar avea să dea lovitura. Deși România nu a obținut nicio victorie și a terminat grupa pe ultimul loc, Lazăr avea să fie ales în „XV”-le ideal al echipelor eliminate. „Faptul că am fost ales în acea echipă ideală se datorează și prestației noastre ca echipă. Am fost ales în urmă cu 4 ani , acum va fi o altă aventură, pentru că plăcerea de a juca rugby încă nu s-a stins.Pe Wembley nu am fost niciodată , dar știu ca este unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei. Va fi o experiență nouă , mai ales că am inteles ca s-au cumparat toate biletele. Nu am jucat niciodată pe un stadion atât de mare, în Noua Zeelandă, la Cupa Mondială din 2011,  erau stadioane destul de mici. Îmi doresc să facem o figură frumoasă, chiar dacă avem o grupă grea”, ne-a spus Mihai.

Stadionul „Wembley” găzduiește pe lângă competițiile sportive și concerte celebre. Printre cele mai vizionate concerte se numără Queen Live at Wembley (1986), Rolling Stones World Tour (1990), Take That Circus Tour (2009), etc. Michael Jackson a cântat de cele mai multe ori pe Wembley, 15 ori, vânzând 1,1 milioane de bilete, fiind urmat de Rolling Stones, care au concertat de 12 ori și Madonna și U2, de 9 ori.
    
Fiți cu ochii pe Lazăr, Paulică Ion și Vlaicu!
Cu nouă luni înaintea debutului Cupei Mondiale, site-ul Federației Internaționale de Rugby (worldrugby.com) a făcut o prezentare a echipei României, și a nominalizat trei jucători care sunt de urmărit pe parcursul competiției: Mihai Lazăr, Paulică Ion și Florin Vlaicu.


„Pilierul în vârstă de 27 de ani și-a atras laudele tuturor după evoluțiile bune de la Cupa Mondială din 2011, când a marcat și un eseu în meciul cu Scoția. El a fost un jucător de bază în echipa celor de la Castres când au cucerit campionatul în Franța în 2013″, se arată în caracterizarea făcută lui Mihai Lazăr.
 


„Încă  un membru al starurilor României din prima linie, pilierul în vârstă de 31 de ani ce joacă la Perpignan are 65 de selecții în națională și se numără printre veteranii echipei, cu participarea la trei Cupe Mondiale. Experiența bogată și faptul că este unul dintre cei mai buni jucători din grămadă îl fac pe Ion unul dintre jucătorii de bază în jurul căruia Lynn Howells poate construi echipa”, spune site-ul despre Ion Paulică



„Cel mai bun marcator de puncte din istoria rugbyului românesc, Florin Vlaicu a fost în cea mai bună formă în meciurile care au calificat România la Cupa Mondială.  Jucătorul de 27 de ani care poate evolua pe postul de fundaș, mijlocaș la deschidere, centru sau aripă, este un transformeur de nădejde care poate dinamiza jocul”, se arată în descrierea făcută lui Vlaicu.
 

DE ȘTIUT: România a participat la toate cele șapte ediții ale Cupei Mondiale de rugby și nu a trecut niciodată de faza grupelor.

România în cifre:
1919 – anul primului meci de rugby pe care l-a disputat România (21-0, înfrângere în fața SUA)
100 – numărul de puncte marcate de România în cea mai mare victorie (în fața Bulgariei, în 1976)
8 – numărul victoriilor obținute de România în meciurile test, în fața rivalilor din Grupa D, Franța
2 – de atâtea ori România a terminat pe ultimul locul în grupa din care a făcut parte la Cupa Mondială
3 – numărul punctelor cu care România conducea Scoția la Cupa Mondială 2011, cu 12 minute înaintea fluierului final
17 – este locul pe care România îl ocupă în clasamentul IRB

Meciurile României  la Cupa Mondială din Anglia. Grupa D:
România – Franța, 23 septembrie (Olympic Stadium)
România – Irlanda, 27 septembrie (Wembley Stadium)
România – Canada, 6 octombrie (Leicester City Stadium)
România – Italia, 11 octombrie (Sandy Park)

RUGBY GHICITOARE: Ce are România în comun cu Australia, Canada,  Fiji, Noua Zeelandă, Statele Unite și Țara Galilor? Toate au câștigat primul lor meci la Cupa Mondială (1987). România a învins atunci (23 mai 1987), cu greu Zimbabwe, cu 21-20.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup