POVESTE CUTREMURĂTOARE! Campionul de lângă ghenă

• 
• 

- 2 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Un fost campion român trăieşte o mare dramă. Indiferenţa oamenilor din sport, dar mai ales greşelile personale l-au aruncat pe fostul voleibalist Mihai Slabu, fost câştigător în 1981 al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo, în braţele hazardului. Nu mai are casă, trăieşte din datorii, iar la 49 de ani arată de 60!

Ca mulţi câştigători de Cupe ale Campionilor Europeni, printre care Majearu, Duckadam, Bălan (Steaua), sau fotbalişti care au făcut istorie pentru echipa naţională, Mihai Slabu se confruntă cu drama campionului care nu a putut trece peste perioada tranziţiei. Un divorţ, o casă pierdută la partaj şi alte câteva dezamăgiri i-au schimbat destinul. Neavând unde să mai locuiască, s-a mutat într-o anexă a blocului, lipită de ghena de gunoi. După o perioadă, a ajuns în subsolul blocului din sectorul 3 în care a locuit, dar locatarii l-au dat afară, pe motiv că îi deranja. În prezent, fostul voleibalist locuieşte într-un vestiar din incinta unui institut de cercetare-proiectare la care lucrează.

Trei fotografii,câteva medalii şi degete fracturate

Mihai Slabu a acceptat discuţia fără reţineri. Ne-a aşteptat aşezat pe un scaun, având în mână o plasă cu trei fotografii şi câteva medalii. "Zestrea mea cea mai de preţ", spune fostul voleibalist. Imaginile surprind clipa sa de glorie: câştigarea Cupei Campionilor Europeni la Palma de Mallorca în 1981, după o finală cu ruşii de la ŢSKA Moscova, scor 3-2.
Prima impresie pe care ţi-o lasă când te uiţi la mâinile lui este aceea că a avut mult de suferit de pe urma voleiului. Are degetele strâmbe, iar inelarul de la mâna dreaptă nu îl poate nici îndoi, dar nici îndrepta prea mult. Are două degete bandajate, deoarece şi-a prins mâinile în uşă.

Amintirile îi umezesc ochii

Îmbrăcat într-un trening alb-roşu, cu o şapcă în aceleaşi culori, Slabu ne-a invitat în camera în care doarme. În încăperea de vreo 16 metri pătraţi tapetată cu postere te loveşti de un miros greu de suportat, unde Mihai Slabu şi-a atârnat pe pereţi toate medaliile pe care le-a câştigat în carieră, iar pe un televizor Telecolor care abia mai funcţionează stau cele câteva cupe care i-au mai rămas. "Am păstrat toate medaliile, unele dintre cupe le-am mai dat, pentru că nu aveam loc unde să le mai ţin", a completat fostul sportiv.
Înalt de 1,90 metri, poate puţin mai slab decât în perioada în care activa ca jucător, Slabu începe să-şi depene amintirile, iar ochii i se umezesc când începe să vorbească despre trofee şi familie. Barba din zona gurii are o culoare roşiatică din cauza nenumăratelor ţigări pe care le fumează zilnic şi sare de la o idee la alta. "Am atât de multe de povestit, încât nu ştiu cu ce să încep", se destăinuie Slabu.

Cea mai frumoasă amintire de la naţională a fost cea din 1984, când am inaugurat sala de la Paris Bercy
Mihai Slabu, fost voleibalist

Mihai Slabu a fost, la un moment dat, o speranţă a voleiului românesc pe postul de coordonator de joc, dar a avut o fire prea rebelă
Marius Căta-Chiţiga,câştigător al CCE în 1981 cu Dinamo

"Viaţa de sportiv m-a făcut să îmi pierd familia!"

Mihai Slabu a început voleiul în 1972, la Şcoala Generală 39 din Bucureşti, însă consacrarea a venit după trecerea la Dinamo. Poate alta ar fi fost viaţa lui acum, dacă nu ar fi plecat la Dacia Piteşti, renunţând la gradul din Ministerul de Interne.

Cum a fost anul în care aţi câştigat Cupa Campionilor?
Am câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1981 la Palma de Mallorca, iar pe 19 februarie, când am făcut 20 de ani, am luat trofeul. A fost cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea. În turneul final le-am întâlnit pe Olympiakos Atena şi ŢSKA Moscova. În finală i-am bătut pe ruşi dramatic. Am condus cu 2-0, am fost egalaţi, iar în decisiv am câştigat cu 15-5. În anul următor, ruşii ne-au bătut în semifinale. Cu ei ne băteam tot timpul. Mâncam parchetul când jucam cu ei.

Cât a fost prima pentru câştigarea CCE?
Am primit 1.000 de lei de la federaţie, 1.000 de lei de la galeria lui Dinamo şi 5.000 de la club. 7.000 de lei toţi banii, iar eu aveam 2.300 de lei salariu la Circa 1. Mă duceam pe 25 şi semnam statul, dar până atunci nu mă vedea nimeni. Şi acum la fel se face.

Care este marele regret al carierei de voleibalist?
Că nu am fost cu naţionala la ruşi la Jocurile Olimpice, când am ieşit pe locul 3. E cea mai mare performanţă a voleiului românesc la nivel de naţionale. Am avut o operaţie în talpă, la piciorul stâng, cel de bătaie. M-am tăiat, m-am certat cu domnul Nicu Sotir, Dumnezeu să-l ierte! Eram în cantonament la Galaţi şi i-am zis că plec, că nu mă pot pregăti, şi am plecat. Mi-a dat o suspendare de un an, dar după două luni mi-a retras-o, că aveau nevoie de mine la club.

"Jucătorii de acum vor numai bani"

Era frumoasă viaţa de sportiv?
(voce tremurândă) Da, dar m-a costat, pentru că mi-am pierdut familia din cauza asta. A fost o viaţă frumoasă, dar îmi pare rău pentru familie. Când ne urcam pe munte câte trei luni, iar la întoarcere vedeam o babă de 60 de ani, spuneam că e frumoasă.

Aţi fost căsătorit de două ori...
M-am despărţit de prima soţie pentru că stăteam maximum o lună şi jumătate pe an acasă. Am doi copii: Claudiu, de 29 de ani, care lucrează în Spania, şi Cristina, de 22 de ani, care e la facultate în Bucureşti. M-am întâlnit o dată cu ea, dar nu m-a recunoscut. Am avut un apartament, dar mi l-a luat la divorţ. De atunci, fiecare cu viaţa lui.

De ce a ajuns voleiul românesc atât de jos?
Jucătorii nu-şi mai dau interesul, vor doar bani. Nici nu se investeşte în ei. Înainte se făcea performanţă pentru că ieşeai afară. Noi nu plăteam nimic, acum toată lumea vrea bani. Înainte alergam câte 28 de kilometri în fiecare zi, în faţa autocarului, cu şoferul în urma noastră. Ne punea antrenorul să înotăm într-un lac care era atât de rece încât în congelator ţi-era cald. Înainte ştiam doar muncă, muncă, muncă, dar aveam şi condiţii.

Are şi intrarea României în UE un rol important în decăderea sportului din ţara noastră?
Mă uit la Vaslui că are cei mai mulţi jucători străini, alături de CFR. E o echipă hibrid. Noi, când ne-am dus la Dacia Piteşti, eram consideraţi mercenari, pentru că unul singur era din Piteşti, în rest toţi eram străini de oraş.

S-a mai interesat cineva de la Dinamo de dumneavoastră?
Nu, nimeni! Nu mai ţin legătura cu nimeni. Aş vrea să mă întâlnesc cu foştii colegi.

Mai mergeţi la meciuri de volei?
Am fost anul trecut la fete, când Dinamo a bătut nişte sârboaice. M-am întâlnit cu fostul meu antrenor, Constantin Chiţigoi, care acum e la Rapid, la fete.

"Tutovan a vrut casă, căruţă şi cal!"

Cu cine vă înţelegeaţi cel mai bine de la Dinamo?
Cu Mircea Tutovan. E la Mediaş acum. După ce am câştigat CCE în 1981, i s-a propus să rămână afară, dar a refuzat şi s-a dus la Zalău. A primit o casă, căruţă, cal, că asta ceruse el. Mă înţelegeam bine şi cu Günther Enescu, dar nu am mai dat de el. De 23 August, când trebuia să defilăm, puneam faianţă la el. Günther Enescu şi Gârleanu făceau cel mai bun blocaj din lume.

Aţi avut probleme la Dinamo cât timp aţi fost jucător?
M-a prins antrenorul Wili Schreiber cu o fată şi m-a trimis 10 zile în arest. Nu am făcut niciuna, că stăteam acasă. I-am dat locotenentului care răspundea de noi, e actor acum, cinci pachete de Rothmans International. S-a dus antrenorul la el şi l-a întrebat unde sunt, iar el i-a răspuns că sunt pe teren la instrucţie.

De ce v-aţi lăsat de volei?
M-am lăsat în 1991, pentru că am suferit a doua fractură la piciorul stâng. Prima a fost în 1984, înainte de meciul cu CUS Torino, când am căzut pe piciorul unui coleg. A doua oară, mi-a căzut un capac de fontă de la canal, de 125 de kilograme, pe picior, iar degetul mare e terminat. În 2005, l-am rupt a treia oară şi am trei tije de titan în picior şi trei în umăr. Cei de la muncă spun că mă vor duce la REMAT ca să ia banii pe mine şi să cumpere o maşină.

Înainte, la americani, care acum au luat-o înaintea noastră, jucau patru băieţi şi două fete în aceeaşi echipă. Era un sport de distracţie, iar acum au ajuns mai tari ca noi
Mihai Slabu, fost voleibalist

La câte operaţii am, colegii de la muncă spun că mă vor duce la REMAT ca să ia banii pe mine şi să cumpere o maşină
Mihai Slabu, fost voleibalist

Nume şi prenume:

Slabu M. Mihai

Post: ridicător/coordonator

Data naşterii: 19 februarie 1961

Înălţime: 1,90 metri

Greutate: 72 kg

A evoluat la Dinamo, Dacia Piteşti, IRUC Bucureşti, IMEB Bucureşti, a jucat peste 250 de partide la echipele naţionale de juniori, tineret şi seniori.

A obţinut nouă titluri de campion al României, o Cupă a Campionilor Europeni (1981), un loc 3 în CCE (1982), o Cupă Balcanică, toate cu Dinamo, iar cu naţionala României - o Cupă Balcanică

ARTICOL SCRIS DE ANDREI MAZURCHIEVICI