George Gaiță, omul care a dat o altă față poloului românesc, invitat de onoare la sărbătoarea FINA 110 ani

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost președinte al Federației Române de polo și fost component al naționalei României, George Gaiță a fost prezent, la invitația lui Julio Maglione,  la gala Federației Internaționale de Natație (FINA), eveniment care a avut loc în Elveția, la Lausanne.

Membru al Comisiei de Finanțe din cadrul FINA, unul dintre cele mai puternice foruri din sportul mondial, bucureșteanul care a evoluat în carieră pentru Dinamo este unul dintre puținii oameni din sportul românesc care au intrat în conducerea unei federații de un asemenea nivel. La Lausanne, printre alte personalități din sport, a fost prezent și președintele CIO, Thomas Bach, care a participat și la inaugurarea noului sediu al FINA, „colos” pus pe picioare de românul Cornel Mărculescu. Federația Internațională de Natație e condusă de uruguayanul Julio Maglione, președinte al Comitetului Olimpic din țara sa și fost șef al federației de fotbal din Uruguay, în perioada 1989 – 1990.

George Gaiță, alături de Cornel Mărculescu

George Gaiță este omul sub aripa căruia România a avut cele mai valoroase rezultate de după Revoluție în poloul mondial. Din postura de președinte al forului din Floreasca, bucureșteanul l-a adus în 2004, în fruntea naționalei, pe Vlad Hagiu. Într-un climat compatibil pentru marea performanță, tricolorii au ocupat locul 6 la CM 2005 din Canada și locul 4 la CE 2006 din Serbia. Printre puținii oameni cu coloană vertebrală din sportul românesc, Gaiță a susținut că-și va da demisia dacă România nu se va califica la JO 2008. Cum elevii lui Hagiu au ratat accederea în China după turneul preolimpic din Oradea, martie 2008, Gaiță și-a respectat promisiunea și a părăsit FRP. Nu înainte să-l aducă la prima reprezentativă pe ungurul Istvan Kovacs, căruia i-a oferit toate condițiile pentru a readuce naționala în prim-plan. Maghiarul a calificat România la JO de la Londra.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…