Legendarul Gary Kasparov a cedat primul meci de la revenirea în activitate. Cine l-a învins pe șahistul care a dominat sportul cu tabla de 64 de pătrățele

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Legendarul Gary Kasparov a cedat primul meci de la revenirea în activitate. Cine l-a învins pe șahistul care a dominat sportul cu tabla de 64 de pătrățele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Legendarul șahist rus Garry Kasparov (54 ani), revenit în activitate cu ocazia turneului Rapid and Blitz de la St Louis (Statele Unite), a suferit marți prima înfrângere, după o serie de patru remize, informează AFP, citat de AGERPRES.

La capătul unui meci de 40 de minute, în care a apărut nervos, Kasparov a fost învins de compatriotul său cu 27 de ani mai tânăr, Ian Nepomniaci.
Fostul campion mondial, care a dominat lumea șahului între 1985 și 2000, nu a reușit să fie „mai agresiv”, așa cum anunțase anterior.
După trei remize înregistrate luni, rusul a terminat la egalitate și partida disputată marți cu armeanul Levon Aronian, numărul patru mondial, în ciuda unor mutări riscante, înainte de a fi învins de Nepomniaci. O victorie a fostului campion ar fi reprezentat un simbol foarte puternic pentru fanii săi, veniți din cele patru colțuri ale țării pentru a-l urmări. Potrivit AGERPRES, În runda a șasea, Garry Kasparov a înregistrat o nouă remiză, în fața indianului Viswanathan Anand, rusul ocupând în prezent locul 7 în clasament, cu 2,5 puncte. Lider este Nepomniaci, cu 4 puncte, urmat de Caruana (SUA), Aronian (Armenia), Nakamura (SUA) și Le Quang (Vietnam), cu câte 3,5 puncte fiecare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen