Tămîrjan a concurat cu fisură!

Tămîrjan a concurat cu fisură!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anamaria Tămîrjan este poate una dintre cele mai tăcute și mai discrete gimnaste din lotul nostru olimpic.

Acum o lună și ceva, la Izvorani, stătea retrasă pe marginea piscinei, măcinată de tristețea că nu poate fi în cea mai bună formă la Olimpiadă. Accidentările și durerile au scos-o des din ciclul de pregătire, dar Nicolae Forminte tot mai spera atunci într-o minune. „Este o gimnastă de mare valoare, dacă reușesc s-o recuperez cât de cât, va fi foarte importantă pentru echipă”, spunea antrenorul coordonator.

Și minunea s-a produs. A ținut de priceperea lui Forminte, dar mai ales de Anamaria Tămîrjan însăși. A tras infernal în cele două săptămâni de pregătire de la Beijing, iar în concursul pe echipe a concurat formidabil, aducând note mari și contribuind la menținerea României pe podiumul olimpic.

Numai că șocul abia acum vine. În țară, nimeni nu știa ce are Anamaria. De unde provin durerile care n-o lasă se se antreneze. Zeci de controale, clinici, spitale, specialiști peste specialiști, RMN-uri, totul degeaba. Medicii români au spus la unison că nu știu ce are.

Și vine ziua Z, imediat după finală, când Anamaria nu mai rezistă. Se duce cu ochii în lacrimi la Nicolae Forminte.

-Dom’ profesor, nu mai pot, mă doare rău…
-Păi nu spuneai, măi fată, că te mai lăsaseră durerile?
-Ba da, spuneam, dar nu era așa. M-a durut tot timpul, și la concurs.
-Păi și de ce nu ai zis, să facem ceva?
-Și dacă ziceam? Aveați ce face? Cu cine mă înlocuiați? Am strâns din dinți, știam că n-am încotro.

Forminte o ia imediat de mână și pleacă rapid spre clinica din Satul Olimpic. Vorbește cu ortopedul și piciorul Anei intră sub razele RMN.

A concurat cu dureri infernale

După puțin timp, medicul chinez se uită la rezultat și scapă foaia din mână. Face ochii mari și tace. „Any problem?”, întreabă candid Ana.

Palid, deși văzuse multe la viața lui, medicul îl ia pe Forminte deoparte. „Gimnasta dumneavoastră a concurat așa? La mai multe aparate?… Are ditamai fisura la femur. De fapt, în capul femural, de aici provin durerile, uitați…”.

Fisura femurului este practic ultima accidentare gravă posibilă înaintea fracturii. Netratată, forțată, se poate agrava și produce dureri puternice. Așa a concurat Anamaria Tămîrjan la Beijing, ignorând durerea, conștientă că prezența ei în echipă este indispensabilă.

Și, de ieri, extrem de nedumerită de ce nenumăratele controale în România n-au relevat disgnosticul descoperit de medicii de la Beijing… Doctorii i-au recomandat imediat pauză totală și răbdare, singurele remedii pentru o asemenea accidentare. Dar Ana a venit a doua zi la Nicolae Forminte și l-a întrebat, privindu-l cu ochii ei mari: „Dom’ profesor, pot să continui să mă antrenez cu fetele? N-aș vrea să stau deoparte…”

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen