Adio EURO! România-Spania 20-35!
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă, duminică, la Oradea, de reprezentativa similară a Spaniei, scor 35-20 (18-7), în cel de-al doilea meci din grupa a 2-a a preliminariilor Campionatului European din 2012.
Speranţele tricolorilor la un rezultat pozitiv în compania campioanei mondiale din 2005 au părut spulberate încă din debutul meciului, când Spania conducea cu 3-0 şi 5-1 (min. 7). Antrenorul Vasile Stângă a fost forţat să ceară time-out, elevii săi fiind timoraţi în faza ofensivă şi făcând replierea cu întârziere, astfel că ritmul de joc a fost dictat de iberici. Handbaliştii români au revenit rapid în joc, 4-5 (min. 11) şi 6-7 (min. 15), în uralele celor peste 2000 de fani orădeni, dar cam atât, pentru că în următoarele 15 minute, România a mai marcat un singur gol. Greşelile au abundat în schimb, permiţând Spaniei să se detaşeze lejer (7-15) şi să iasă la pauză cu un avantaj mai mult decât liniştitor, 7-18.
În repriza secundă, tricolorii au avut momente mai bune de joc, dar ibericii au rămas la conducere permanent (15-28, min. 46), pe fondul unui joc consistent, cu ruperi de ritm, precizie la finalizare şi atenţie în faza defensivă. Scor final, 35-20, iar România si-a redus dramatic şansele la calificare la turneul final al CE din 2012, după doar două meciuri în preliminarii.
Din lotul României a absentat interul Rareş Jurcă, accidentat la ultimul antrenament, care nu a mai putut fi înlocuit cu alt jucător, conform regulamentelor EHF.
Marcatori:
România - A. Stamate 5 goluri, Ghionea 3, Toma 2, Florea 2, Georgescu 1, Csepreghi 1, Şimicu 1, I. Stamate 1, Fenici 1, Savenco 1, Novanc 1, Sabou 1.
Spania - Romero 5 goluri, P. Garcia 4, Aguinagalde 4, Canellas 4, L. Garcia 4, R. Entrerrios 3, Gurbindo 3, R. Garcia 3, Morros 3, Ugalde 1, Garabaya 1.
În prima partidă din grupă, tricolorii au cedat la scor, în Croaţia, cu 34-22 (16-11), în timp ce Spania a dispus de Lituania, cu 33-17.
Tot duminică, în deplasare, Croaţia a dispus de reprezentativa Lituaniei, scor 21-19 (8-10). După două etape, Spania şi Croaţia conduc grupa a 2-a, cu câte 4 puncte, în timp ce Lituania şi România nu au reuşit să acumuleze vreun punct.
Preliminariile CE din 2012 au programat doar două etape din grupe, în 2012, celelalte partide urmând a se disputa anul viitor, în 9-10 şi 12-13 martie, respectiv 8-9 şi 11-12 iunie.
Primele două clasate din fiecare din cele şapte grupe de calificare se vor califica la turneul final al CE din 2012, programat în Serbia, între 17 şi 28 ianuarie.

Îngeri şi demoni


















VREM NATIONALIZARE ,PARTID UNIC SI LOCURI DE MUNCA GARANTATE 1
Declaratia lui Stanga pe eurohandbal. "Imi este rusine ca antrenor sa conduc o echipa care o incaseaza la 15 goluri diferenta acasa!". AUDIO declaratia completa o puteti asculta acolo
@Obi Wan Kenobi: ce tot aveti cu antrenorul? asta e valoarea juctorilor. lui i-o conveni indolenta asta?? n-ati vazut ca nu vor? ca li se rupe? CA IN MARE PARTE ALTII NU AVEM?* ca Stanga nu si-ar dori sa se faca de ras? daca vine altul... ce-o sa le faca? fata de asta macar au jena, cat de cat si cu toate astea... iata! vom vedea la mondiale. hai sa-i incurajam, poate vor avea rusine in al 12-lea ceas.
*poate gasim ceva solutii...Sania e chiar depasit (cum si ce joaca in Germania?!!), Stamate I. NU, restul... pasa extrem de proasta, inclusiv poarta :(
numai Sania?mai sunt Stamate, Simicu...nu merg, nu sunt de nationala.Stamate A. asa si-asa, nu inspira incredere.pacat!Criciotoiu unde e?ala era mai ok, curajos pustiul. Irimus mi-a placut la Baia M mult de tot, dar era echipa mica.la Resita nu joaca. Pope e f bun, dar trebuia inlocuit mai din timp.Ciobanu accidentat sau?Petrea?Sadoveac?Stavrositu?D-le antrenor, haideti, mai sunt care va sustin pentru ceea ce ati dat handbalului romanesc.
Cititi Jurnalul de Fotbal pentru opinii sincere si necenzurate despre fotbalul romanesc si international sau despre sport in general. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Nu tinem de nici un trust, nu promovam interesele nimanui. Fotbal in stare pura. Mii de cititori ne-au descoperit deja, si continua sa ne urmareasca in fiecare zi. Cautati Jurnalul de Fotbal pe net, nu dam adrese aici, nu e frumos.
E inadmisibil ce au jucat acesti asa-zisi handbalisti duminica seara. E inadmisibil sa joci intr-o reprezentativa nationala de handbal si sa ai un contra-atac in minutul 56 cand, adversarii is deja plictisiti de jocul nostru. E inadmisibil sa nu vezi o succesiva intr-un intreg meci. E inadmisibil la acest nivel sa scapi mingea din mana sau sa nu stii sa dai o pasa de 3 metri. Am fost prezent la meci si sincer va spun imi venea sa intru in pamant de rusine. Nationala noastra a fost precum o nationala de juniori, nici acolo nu vezi atatea greseli ca si aseara. Trebuie zguduita din temelii, aceasta reprezentativa, cu tot cu superiori!
@21:45 Gresesti, Stanga nu a fost niciodata campion mondial. Parca are o medalie de bronz cu echipa Romaniei. Daca o are... Ca antrenor e cam praf, e de cupa challenge si nimic mai mult . A fost umilit si cu Pandurii in cupa EHF cu o echipa de desculti din Portugalia , au pierdut la fel 2 jocuri, chiar daca trambita inainte de jocuri :calificarea! SOLUTIE UNICA pt el si 6-7 jucatori: DEMISIA de onoare , ca prietenul Gatu, nu il va indeparta sau sfatui sa o faca. La mondiale se face de cacao !Si handbalul romanesc la fel. Si fetele la fel la europene,nu intra in primele 6 echipe, doar NU merg cu obiectiv. Incalificabil!!!!