Tragedie în handbalul românesc. Cristina Lada Rouă, fost portar al Oltchimului, a murit la doar opt luni după fiica ei

Tragedie în handbalul românesc. Cristina Lada Rouă, fost portar al Oltchimului, a murit la doar opt luni după fiica ei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Moment cumplit pentru handbalul românesc. Cristina Lada Rouă, fost portar al echipei Chimistul, a murit vineri, 30 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, la câteva luni de la trecerea în neființă a fiicei sale, Alexandra Rouă Teofil.

Drama Cristinei Rouă, portarul care cucerea alături de Chimistul Râmnicu Vâlcea cupa IHF, actuala Cupă EHF, în 1984 a început în primăvara acestui an, când fiica sa, Alexandra Rouă Teofil, fostă jucătoare la CS Oltchim, Târgu Mureș și Baia Mare, s-a stins din viață la doar 32 de ani lăsând în urmă un băiețel de doar doi ani și o fetiță de cinci ani. Alexandra, „Piți” pentru apropiați, era singura fiică a Cristinei Rouă.

Iar suferința fostului portar a continuat până vineri, când Cristina Rouă a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, care a evoluat rapid și care nu i-a dat nicio șansă.

După finalul carierei de handbalistă profesionistă, Cristina Rouă a rămas aproape de sportul pe care l-a îndrăgit eci de ani, iar în ultimii ani a obținut mai multe medalii la Campionatele Mondiale din postura de antrenor al junioarelor de la Oltchim și Chimia Râmnicu Vâlcea.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen