Sub bagheta lui Prokop a ajuns până în finala Ligii Campionilor, acum încearcă o experiență nouă în România. Petra Blazek: „Sper să fiu cu Vâlcea în primele cinci echipe ale campionatului”

Redactor:
Adi Georgescu
Redactor:
Marius Hutu
Sub bagheta lui Prokop a ajuns până în finala Ligii Campionilor, acum încearcă o experiență nouă în România. Petra Blazek:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul austriac Petra Blazek (29 ani) este unul dintre cele mai importante transferuri făcute în această vară de HCM Râmnicu Vâlcea. Crescută la Hypo Viena, Petra Blazek a jucat opt ani consecutivi cu echipa austriacă în Liga Campionilor. Din 2013, ea a evoluat în străinătate, pentru Mios Biganos (Franța), MTK Budapesta (Ungaria) și Molde (Norvegia), iar acum a ajuns la Râmnicu Vâlcea.

Petra Blazek își dorește ca, în sezonul următor, HCM să obțină un loc în cupele europene. „Știu clubul de mai mult timp, este unul foarte profesionist, îmi place foarte mult cum gândește lumea aici și atitudinea fetelor. Am jucat o singură dată cu Hypo contra Oltchimului, dar eram tânără. Sper să fim în primele cinci echipe din campionat, să ne calificăm în cupele europene, asta mi-a spus și conducerea clubului că este obiectivul pentru noul sezon. Vreau să am rezultate cât mai bune la HCM Râmnicu Vâlcea”, a anunțat portarul austriac.

Experiența acumulată la Hypo Viena, cu care a jucat finala Ligii Campionilor în 2008, va fi un atu important pentru Petra Blazek, care a vorbit și de colaborarea cu renumitul manager al clubului austriac, Gunnar Prokop. „Am avut multe de învățat de la Gunar Prokop, chiar dacă este o persoană un pic mai nebună, dar nu tot ce se spune despre el este adevărat. Este bine că în handbal mai există oameni care pun tot sufletul pentru handbal. El era primul antrenor la Hypo, chiar dacă mai era o persoană care făcea antrenamente cu noi. A fost managerul clubului, întâi a fost antrenor de atletism la club, apoi a venit la handbal, își pune tot sufletul pe tavă pentru Hypo. Eram tânără, în 2008 am jucat finala Ligii, în tur am pierdut la Zvezda doar la un gol, toată lumea a fost supărată că nu am câștigat trofeul în retur, a fost o șansă unică pentru majoritatea fetelor. Acum, Hypo este club semiprofesionist”.

Goalkeeperul a ales Vâlcea, subliniind că HCM este un club profesionist. „Nu cred că e un pas înapoi, din experiența mea și meciurile văzute, în România este un campionat puternic, ca și în alte țări, poate la fel ca în Germania și Ungaria. Sunt și aici jucătoare străine care aduc un aport mare campionatului și îl fac mai puternic. Campionatele din Norvegia și Franța sunt campionate nu foarte puternice, pentru că au în majoritate jucătoare autohtone. Am avut oferte în această vară, dar am vrut să încerc ceva nou, m-am uitat la câteva meciuri ale echipei din Vâlcea, știam obiectivele clubului, care țintește către cupe și este un club profesionist. În Germania sunt cluburi semiprofesioniste și nu am stat mult să mă gândesc, am ales România. În fiecare campionat sunt 4-5 echipe tari și restul mai puțin profesioniste”, a încheiat Petra Blazek.

Text și foto: Adi Georgescu

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele