Regina României

Sportul este o monarhie absolutistă. Nu este loc de democrație în această lume. Doar că aici tronul nu este un dat doar pentru că barza te-a adus pe strada potrivită la numărul 1. Aici trebuie să tragi din greu, din copilărie până la maturitate, pentru a fi stăpân absolut. De regulă, tronul se cam și pierde după un an. Trebuie să fii un monarh de excepție pentru a rezista mai mulți ani. Aici nu e loc nici de Dude înscăunate prin alianțe. Iar un Rege își poate face fiul cel mult căpitan în curtea lui, dar nu și Rege în lupte cu străinii.

Sportul românesc face parte din acea familie a monarhiilor intrate pe mâna reginelor. De cele mai multe ori, din rândul fetelor s-au ales cei mai buni sportivi ai României. Anul acesta avem o finală feminină pentru sceptru, cu tot cu Wimbledonul și Turneul Campionilor din tolba lui Tecău, cu tot cu participarea onorabilă a rugbyștilor la Cupa Mondială, cu tot cu calificarea la EURO 2016 cu cea mai bună apărare în care au strălucit Tătărușanu și Chiricheș, fotbaliști care joacă și la echipe de club de prestigiu.

Și pentru că nu suntem în lumea penibilă a monarhilor parașutați de barză pe tron și care vegetează acolo niște decenii, cu mici evadări la o vânătoare de elefanți prin Africa sau la o tură cu caleașca prin grădina din spatele palatului de neam prost, admirabila Simona Halep, regina sportului românesc în ultimii ani, este detronată în urma superbului Mondial de handbal făcut de echipa României. Din Danemarca, înnobilată cu titlul de cea mai bună jucătoare a Mondialului, după ce a cucerit în acest an și trofeul Champions League, vine Crăiasa Zăpezii, noua noastră regină, Cristina Neagu.

Cumva firesc, numărul 2 mondial în tenis, Simona Halep, este detronată de numărul 1 mondial în handbal, Cristina Neagu. Este atât de plăcut să vezi o asmenea finală în sportul românesc căruia de atâtea ori i s-a prezis apocalipsa. Dar nu e doar despre faptul că un număr 1 este inevitabil plasat deasupra unui număr 2. Ci despre filosofia, potențialul, stilul celor două jucătoare în sporturile lor.

Simona Halep a descoperit un culoar. A devenit o specialistă a algoritmului, a matematicii clasamentului WTA. Fără să bată mari jucătoare, fără să obțină mari trofee, Simona termină anul 2015 pe locul 2 mondial. Este o jucătoare speculativă în ierarhie și în meciuri, rar domină la lovituri direct câștigătoare, smart aggressive-ul său ascunde o tactică prudentă prin care încearcă să-și protejeze limitele fizice și tehnice.

Cristina Neagu este însă românca dominantă, agresivă, întruchipare a ofensivei totale, necruțătoare, fără jumătăți de măsură, rea, fără nicio urmă de complex. Este tiranul absolut. Este ceea ce te aștepți de la un monarh clasic. Ea își ia tronul prin luptă, nu prin intrigi de clasament. Nu are scutul antirachetă al Simonei Halep. Ea este lansatoarea de rachete. Este agresorul.

Cristina Neagu este geniu și fizic. O împletire pe care atît de rar am găsit-o în sportul nostru. Când eram rafinați tehnic, ne scuzam că nu am mâncat banane în copilărie și de aceea suntem spulberați în contacte, în dueluri, în raporturile de forță. Cristina reface combinația extraordinară din cazul Nadiei, care nu a fost doar o grațioasă, ci și un mănunchi de energie explozivă, un arc declanșat pe aparate.

Cristina Neagu este adevărata regină pe care am așteptat-o. God save the Queen.