Ion Crăciun a părăsit cârma Minaurului

  • Publicat:
  • Actualizat:

În cursul acestei dimineți, tehnicianul echipei HC Minaur,
aflată pe poziția a zecea în clasament, Ion Crăciun, a decis de
comun acord să își rezilieze contractul cu echipa de pe Valea
Roșie.

Deși practic echipa este salvată de la retrogradare, eu
îmi doresc ca acest gest să reprezinte de fapt un semnal de alarmă
adresat autorităților locale. Eu nu am fost dat afară de la echipă
nici de către conducerea administrativă nici de către jucători, pur
și simplu am decis de comun acord cu cei din staff-ul administrativ
rezilierea contractului meu. De la începutul lunii iulie de când am
semnat cu H.C. Minaur Baia Mare, am încercat să fac tot ce a fost
omenește posibil, însă pentru a nu fi în continuare acuzat de către
unii spectatori sau așa zișii oameni de handbal de faptul că aș fi
îngropat-o pe Minaur m-am decis să mă retrag
„, a spus
tehnicianul Ion Crăciun.

Acesta spune că va sta pe tușă până la vară. „Eu sper
totuși într-o reorganizare a clubului, cel puțin pentru campionatul
intern următor. Deși am avut și am și în momentul de față și alte
oferte, am venit spre Minaur cu inima deschisă pentru că acest club
îmi este drag. Acum îmi doresc să mă întorc acasă la Constanța, cel
puțin pentru o perioadă, urmand să văd din vară ce opțiune voi
alege. Mâine voi participa la conferința de presă organizată la
sediul clubului, și vă voi spune mai în detaliu toate aspectele
care m-au determinat să iau această decizie
” a mai
decalarat Ion Crăciun.

Potrivit directorului executiv, Radu Mare, cel puțin pană la
finalul acestui sezon, de destinele echipei se va ocupa secundul
Florin Mironescu.

Cât privește datoriile clubului, către jucători acestea răman în
continuare aceleași, iar cele către bugetele statului, ulterior
contestate de către club pe considerentul că nu sunt tocmai corect
calculate, răman încă neclarificate, în condițiile în care cei de
la Direcția Generalp a Finanțelor Publice Maramureș nu au dat încă
nici un răspuns oficial.

Baia Mara va juca duminică pe teren propriu cu liderul HCM
Constanța.

Articol scris de Alin Boțioc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen