Oana Manea: "Am vrut suspans!"
Oana Manea (foto), jucătoarea Oltchimului, crede că secretul
spre finală îl constituie aprecierea fiecărui meci pe care îl
dispută ca fiind cel mai important.
Victorie cu Ungaria. Cum a fost meciul?
Da, a fost una foarte muncită. Am avut o partidă cu bune şi cu
rele, cu delăsări. A fost un meci de infarct.
În repriza a doua, Ungaria s-a apropiat periculos. Aşa aţi vrut, să
ne daţi emoţii?
Aşa suntem noi, de obicei, românii. Să vă lăsăm mai pe sfârşit, cu
mai mult suspans.
Ţi-a fost teamă când ai văzut că Ungaria a venit tare din
urmă?
Eu una nu pot să spun că ne-a fost frică. Cred că nici fetelor.
Ne-am încurajat una pe cealaltă şi aşa ne-am desprins în
învingătoare.
Putem bate şi Norvegia?
Până atunci, urmează meciul cu Tunisia, le luăm pas cu pas şi
astfel o să ajungem cât mai departe.
Vă pică bine să aveţi câte un sărbătorit în fiecare
zi?
Pică, pică foarte bine. Cu această ocazie îi spunem "La mulţi ani!"
şi lui Vlad (n.r. - Vlad Caba, care a sărbătorit ieri împlinirea a
42 de ani), dar şi tatălui meu.

Oana Manea: "Am vrut suspans!"



















Bai oameni buni macar in aceasta perioada realizati si voi niste emisiuni speciale despre handbal si campionatul mondial...toata ziua vorbiti numai despre fotbal si toate prostiile...sper sa nu fie nesimtirea atat de mare precum o aratati si faceti o emisiune doar despre Finala...
Ovidiu are dreptate!
Orice rubrica de stiri sportive ar trebui sa se dechida cu handbal! Vrem sport adevarat, cu oameni care stiu sa munceasca pentru performanta, de care putem fi mandri.
Mai usor cu mondenitatile si cu vietile extrasportive ale fotbalistilor!!!
Hai Romania! Bravo fetelor! Va asteptam acasa cu trofeul!
asta-i romania cu ziaristi de 2 bani care scriu numai bazaconii despre toti ciobanii.
daca suntem etenti la buletinele de stiri .... despre acest CM se vrobeste doar un minut ... in rest unde s-a dus nu stiu ce fotbalist, cu cine s-a dus ... cu cine se cearta ... Dragi ziaristi, altceva nu stiti sa scrieti ???? A....Prdon ... BECALI !!! Foarte tare!! asta e presa noastra!!!
si pt fete .... pe viitor, mai putine emotii, daca se poate
) ... multa Bafta in contiunare!! We'll be watching you!!
@cei de mai jos
de la chiparosii aia din fotbal mai ramane cate o ciozvarta de ros si pt baietii astia amarati de la ziar...asa ca pupa mana stapanului si linge *
sunt de acord sa ne tineti in suspans la fiecare meci numai sa ajungeti in finala!succes!hai fetelor!visul vostru,acela de cuceri o medalie,este visul a milioane de romani.luptati si pentru noi!