Larisa Iordache a strâns în jurul ei admirația și interesul întregii lumi a gimnasticii. „Noua Nadia”, așa cum este alintată, micuța de doar 14 ani a fost vedeta României la Europenele de juniori de la Birmingham, unde a cucerit nu mai puțin de patru medalii (aur la sol, argint la bârnă și cu echipa, bronz la individual compus). O performanță care parcă deschide drumul următoarelor visuri de podium, totul adunându-se într-un trofeu simbolic, „Pariul ProSport”, care-i revine Larisei.
În sala de la Izvorani, antrenamentul este pe sfârșite. Nimeni nu ține cont că sunt primele zile ale noului an și se lucrează la maximum, iar intensitatea pregătirii colorează fețele concentrate ale fetelor. „Nu ai cum să te plictisești în sală. Întotdeauna ai ceva de corectat, ai de învățat, de repetat. Trebuie să te antrenezi cât mai mult și să atingi perfecțiunea”, își rezumă propriul crez Larisa Iordache. Ține cu un braț protector trofeul primit, în timp ce mâna liberă, albită de praful de magneziu, desenează cercuri pe trambulina de sărituri, transformată în bancă de discuții.
Fetița de pe role pasionată de balet
Povestea ei nu se deosebește cu nimic de cea a altor fete care visau să devină Nadia.
Se plimba cu rolele într-un parc din București alături de mama ei când a fost remarcată de antrenoarea Mariana Silișteanu de la CSS 7 Dinamo, care i-a propus să vină la gimnastică. „Mama dorea să fac balet, și la asta mă gândeam și eu. Eu n-am vrut deloc să merg la gimnastică. Prima dată când am mers la sală la Dinamo, nici nu am intrat, abia a doua oară mi-am făcut curaj”, zâmbește micuța de nici un metru și jumătate. Avea cinci ani și jumătate și nicio idee despre ce va urma. La 11 ani făcea deja parte din lotul de junioare de la Onești, câștiga primele concursuri și continua să viseze. „Toate fetele o iubeam pe Nadia. Ziceam ce norocoasă a fost să câștige atâtea medalii și să fie cea mai bună. Azi știu că nu era doar noroc, ci foarte multă muncă, ambiție și dorință”, punctează „Pici”.O mână de om, cu idei, gânduri și dorințe pe care și le exprimă direct, sincer, privindu-te în ochi.
„Mi-ați făcut o surpriză frumoasă”
Larisa frapează prin maturitatea cu care își gândește viitorul, prin felul în care își calculează pașii spre visul de aur. „Se spune că noi, gimnastele, gândim cu doi, trei ani mai mult față de cât avem. Sunt aici pentru că vreau să fac ceva pentru viitorul meu și pentru că vreau să fiu cea mai bună din lume”, mărturisește, în timp ce ochii mari, căprui, te fixează cu insistență.
Seriozitatea cu care vorbește despre tot ce înseamnă viața în gimnastică, miile de ore de antrenamente, te face să îți dai seama că totul nu este doar un vis clădit pe câteva vorbe. Mâinile micuțe strâng, inconștient parcă, bucata dreptunghiulară de sticlă transparentă și câteva urme albe rămân pe trofeul tocmai acordat. „E o surpriză frumoasă, nu mă așteptam. Mă bucur pentru toată această atenție”, rostește încet. În liniștea sălii, timpul se scurge încet, într-o singură direcție: spre Londra 2012.
În 2010, la Naționalele României, Larisa a obținut cele mai mari note din concurs, la bârnă și la sol, depășindu-le chiar pe senioarele Ana Porgras și Diana Chelaru
„Vreau aur la Londra”
Larisa se pregătește cu gândul la marea competiție care va începe peste 566 de zile, în capitala Angliei. Până atunci ia lucrurile treptat, iar primul test pe care îl va da pentru Londra 2012 va fi în acest an, miniolimpiada, Festivalul Olimpic al Tineretului European.
Ai un aparat preferat? Bârna și solul. În general îmi plac toate aparatele, iar cel mai mult îmi doresc medalie de aur la individual compus.
Vei împlini vârsta de participare exact înainte de JO. Nu e o așteptare prea mare? Nu, deloc. Ceea ce știu este că până atunci trebuie să muncesc din greu. Eu sper ca la Londra să fiu o surpriză, celelalte concurente nu vor ști ce pot și sper să le surprind.
Ce îți dorești? Să urc pe podium la Londra, pe cea mai înaltă treaptă, cu echipa, apoi vreau aurul și la individual compus, și o medalie pe aparate.
La Europene a fost un adevărat duel între România și Rusia… Da, dar nu mă sperie rusoaicele, chiar mă ambiționează. Am văzut că Komova e bună, dar de ce nu aș fi și eu la fel? Prin multă muncă știu că pot fi mai bună ca ea.
La 11 ani ai fost la lotul de junioare, la 14 ani ești la senioare. Nu e cam repede? Nu știu. Pentru mine contează să mă pregătesc cu fete care sunt mai bune decât mine, mă ambiționeză acest lucru, pentru că îmi doresc și eu să fac mai mult.
Ce ai învățat de când te antrenezi cu lotul mare? Să am mai multă încredere în mine, să apreciez mai bine nivelul la care mă aflu.
Cum este să te pregătești cu Bellu și Bitang? Te ajută mult să avansezi, te încurajează, îți dau încredere să faci elemente mai dificile, ceea ce înseamnă mult pentru noi.
Autoevaluare prin scris
Performanța în sport nu se obține numai prin muncă susținută, ci și prin imaginea corectă pe care sportivul o are despre el. Corectă cu ea însăși, Larisa ține un jurnal în care notează aproape zilnic cum evoluează viața în sală. „Îmi place să știu ce a mers bine într-o zi și ce nu, să îmi pot da seama cum progresez și să compar toate aceste lucruri. Mă ajută mult să înțeleg unde greșesc și cum ar trebui să schimb lucrurile de care nu sunt mulțumită”, explică ea.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER