Forul european de gimnastică ne-a acordat un vot de încredere, dar România riscă totuși să piardă ogranizarea CE 2017. Construcția Sălii Polivalente din București încă n-a început: „N-am mai văzut așa ceva”. Cluj, varianta de rezervă

Forul european de gimnastică ne-a acordat un vot de încredere, dar România riscă totuși să piardă ogranizarea CE 2017. Construcția Sălii Polivalente din București încă n-a început:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Forul european de gimnastică (UEG) a anunțat, vineri, după ședința Comitetului Executiv, că acordă un vot de încredere României pentru organizarea CE din 2017, fiind luată în considerare ca variantă de rezervă, dar oficială, organizarea competiției la Cluj-Napoca, în sala de 7.200 de locuri.

Potrivit unui comunicat, de vineri, al UEG, în cadrul Comitetului Executiv s-a discutat și situația organizării CE de gimnastică artistică din 2017 în România. FR Gimnastică a menționat drept gazdă a competiției Bucureștiul, însă construcția noii Săli Polivalentee 12.000 de locuri încă nici nu a început, astfel încât forul european a acceptat drept posibilă gazdă oficială municipiul Cluj-Napoca, unde există sala de 7.200 de locuri.

„Din cauza perspectivelor negative (privind construcția noii săli din București – n.r.), UEG a acceptat propunerea FR Gimnastică pentru găzduirea competiției la Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul de vineri al forului european.

O decizie definitivă în acest caz ar urma să se ia până la finalul anului.

Președintele UEG, Georges Guelzec, declara, în 23 septembrie, cu ocazia unei vizite la București, că există riscul ca România să piardă organizarea Campionatelor Europene de gimnastică artistică din 2017, o decizie definitivă în acest sens urmând a fi luată la începutul anului viitor.

Georges Guelzec și-a exprimat speranța că gimastica românească nu va avea de suferit din cauza întârzierilor la lucrările de construcție a sălii de sport din București, precizând că reprezentanții Danemarcei, națiune care a concurat și ea pentru organizarea CE din 2017, ar putea contesta o eventuală propunere de organizare a competiției la Cluj-Napoca.

„După cum ni s-a explicat situația noi ne-am exprimat dorința de a organiza acest eveniment la București, dar având în vedere această situație trebuie să reanalizăm informațiile și să rediscutăm pentru a putea vedea cum putem organiza acest eveniment. Vom avea un Comitet Executiv peste două săptămâni și vom transmite toate informațiile pe care le avem de aici. Le vom transmite dorința tuturor celor prezenți de a organiza acest eveniment în București. Existau doi candidați și România a câștigat organizarea acestui eveniment. Vom vedea care sunt argumentele Comitetului Executiv. Domnul primar ne-a promis că ne va da un răspuns la sfârșitul lunii decembrie și în urma acestui răspuns vom vedea în luna ianuarie ce decizie putem lua. Au mai fost situații, dar fiecare caz este particular. De 24 de ani de când sunt la Uniunea Europeană de gimastică nu a existat un caz precum cel din România. Vom vedea care sunt argumentele pro și contra și pentru un caz excepțional avem o soluție excepțională. Nu știu dacă voi vota pentru România în Comitetul Executiv, voi lua o decizie după ce voi asculta părerea tuturor membrilor și voi vota în cunoștință de cauză. Există riscul ca România să piardă această organizare pentru că au fost doi candidați. România a prezentat Bucureștiul ca oraș gazdă și Danemarca ar putea veni să spună că România a câștigat pentru că a prezentat Bucureștiul. Dacă ar fi prezentat alt oraș poate nu ar fi primit organizarea. Decizia Comitetului Executiv cred că a dorit să acorde României organizarea datorită istoriei gimnasticii și rezultatelor și respectului pe care îl au față de gimastica românească. Personal, sper ca gimastica românească să nu fie penalizată din motive care nu au de-a face cu gimastica. Ar fi păcat”, declara Georges Guelzec.

Președintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, preciza că, în cazul în care lucrările pentru sala polivalentă din Complexul Sportiv Lia Manoliu nu vor începe la termenul amintit, Uniunea Europeană să fie de acord cu organzarea Campionatelor Europene de gimnastică la Cluj-Napoca.

„Lucrurile au fost demarate încă din anul 2013, având garanția Primăriei municipiului București că sala polivalentă propusă a fi construită în Complexul Sportiv Național Lia Manoliu va fi terminată și gata de a organiza această competiție. Din păcate, lucrurile s-au încurcat după ce noi am reușit să obținem organizarea acestei competiții la începutul lui 2014. Având toate garanțiile de sprijin din partea Ministerului Tineretului și Sportului și a tuturor organelor administritive care trebuie să contribuie la organizarea unei asemenea competiții de anvergură. Lucrurile s-au complicat când a început o bătălie acerbă între doi candidați care rămăseseră în cursă pentru atribuirea licitației de construcție, aceștia având motive probabil de a se contracandida în justiție în asemenea fel încât iată că demararea construcției acestei săli a fost amânată cu mai mult de un an și jumătate. Uniunea Europeană de Gimnastică a ținut neapărat să vină să vadă situația reală. Competiția urmează să se desfășoare în luna aprilie 2017 și din câte știu nu se poate face la un alt termen. Deci, ceea ce e poate rezolva va trebui rezolvat până la acea dată. Sigur că există o variantă de rezervă pe care toată lumea sportului o intuiește, Cluj-Napoca, unde există o sală polivalentă care poate face față fără nicuin fel de probleme organziării unui campionat european la cel mai înalt nivel. Din punctul nostru de vedere, 50 la sută e rezolvată, restul de 50 la sută este la domnul Guelzec”, spunea Stoica.

La rândul său, primarul general interimar al municipiului București, Ștefănel Dan Marin, spunea la acea vreme că sala ar putea fi construită până în luna martie a anului 2017, dacă nu vor interveni alte contestații legate de câștigătoarea licitației între asocierile Astaldi Spa – Euro Construct Trading 98 SRL SA și SC Strabag SRL – Aecom INGINERIA SRL – Comnord SA.

„Faza în care ne aflăm, în septembrie 2015, este aceea în care așteptăm un răspuns din partea instanței pentru a desemna câștigătorul licitației și sper să nu mai existe alte contestații, astfel încât să putem demara procedura de proiect, iar ca la finalul lunii decembrie să finalizez și procedurile de discuții cu viitorul constructor, pentru că viitorul contract al celui care va câștiga licitația se desfășoară pe 24 de luni. Tehnic, el se poate realiza până undeva la începutul anului 2017, mai precis martie, dar numai după ce vom avea desmnat un câștigător al licitației. Eu vă spun sincer că vreau să organizăm acest eveniment la București, dar abia după ce voi vorbi cu viitorul constructor voi putea da un răspuns ferm. A existat o corespondență pe parcursul acestor doi ani în care s-au dat anumite asigurări că acest eveniment poate fi organizat la București, dar vă spun cu toată sinceritatea că aceste asigurări nu aveau nimic concret în spate, sunt doar niște proceduri protocolare. Teoretic la sfârșitul lunii septembrie ar trebui să avem o decizie definitivă și irevocabilă în ceea ce privește contstructorul. Faza de proiectare ar trebui să dureze până la sfârșitul lui decembrie, începutul lui ianuarie și abia apoi putem discuta despre momentul începerii lucrării”, explica Marin.

Edilul nu a dorit să comenteze asupra valorii sumei de 300 de milioane de lei alocată pentru construcția sălii polivalente din București, precizând că decizia în ceea ce privește caietul de sarcini i-a aparținut primarului suspendat Sorin Oprescu: „Suma alocată este în jurul a 300 de milioane și nu pot să mă pronunț dacă acest tumultum de contestații a intervenit în baza sumei. Nu vreau să fac astfel de aprecieri. Pentru un astfel de proiect nu aș vrea să fac referire la sumă, pentru că pe parcurusul derulării procedurilor de licitații au intervenit diverse propuneri din partea federației de a moderniza alte săli. Până nu îmi vine o decizie finală asupra licitatorului nu mă pot pronunța asupra sumei, dacă este mare sau mică. Cert este că acel contract pentru caietul de sarciri pentru licitație este semnat de către vechiul primar”.

Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, afirma atunci că Guvernul va susține în totalitate organizarea Campionatelor Eurpopene de gimastică în cazul în care se va lua decizia ca această competiție să aibă loc pe teritoriul României.

„Gimnastica este un sport extrem de important în România, a adus atât de multe satisfacții și a dat nume importante în sportul românesc. În 2013, când Federația Română de Gimnastică a aplicat la forul internațional pentru această competiție, eu personal, ca om de sport, am sărit în sus de bucurie, pentru că era singurul mod care ne obliga întrr-un fel sau altul să punem bazele infrastructurii sportive și publicul să le poată vedea acasă pe gimnastele noastre care performează pe marile arene ale lumii. Din partea mea, toată deschiderea. Și ieri am avut o întrevedere cu prim-ministrul României și vin cu mesajul clar, că indiferent unde va avea loc această competiție în România, au tot suportul Guvernului României. Așteptăm până la finalul anului să vedem care va fi stadiul lucrărilor, dacă se vor începe lucrările. Să dea Domnul să înceapă lucrările la sala polivalentă”, a spus Szabo.

România a obținut în 23 ianuarie dreptul de organizare al CE de gimnastică din 2017 în detrimentul Danemarcei, în urma reuniunii Comitetului Executiv de la Lausanne.

Construcția sălii polivalente de la București, de 12.000 de locuri, din Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, în care ar urma să se desfășoare CE de gimnastică, feminin și masculin, din aprilie 2017, nu a fost încă începută.

Ediția CE din 2017 ar fi a doua găzduită de țara noastră după cea din 1957, prima a competiției.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost inaugurată oficial, în octombrie 2014, după o investiție de 70 de milioane de lei. Construcția acesteia s-a întins pe patru ani, din cauza mai multor contestații la lucrări. Lucrările au început în anul 2010, însă au fost stopate la începutul anului 2012, în faza de execuție a circa 65 la sută, printr-o decizie a instanței. Ulterior, ele au fost reluate, în urma reluării licitației, care a fost câștigată de aceleași firme, asocierea Con-A cu Nisal și InterSport.

Sala Polivalentă este omologată pentru baschet, volei și handbal, dar poate găzdui competiții internaționale de box, arte marțiale, gimnastică, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp sau badminton. Sala dispune de scaune retractabile și de un cub video cu LED-uri, de cinci pe trei metri, similar cu cele folosite în campionatul american de baschet, NBA, care permite redarea transmisiilor în direct a competițiilor sportive.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are o capacitate de 7.200 de locuri, dar se poate extinde până la 10.000 de locuri.

Sursa: MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…