Ana de la miezul nopţii
După ce, ieri, băieţii au trecut de calificări, astăzi e rândul fetelor să susţină examenul cu miză dublă: finalele pe aparate şi la individual compus.
Vicecampioana europeană la bârnă, Ana Maria Tămîrjan
(foto), este cea mai experimentată gimnastă din lot şi
principala speranţă la o medalie. La Londra, micuţa ploieşteancă
vrea să lase în urmă coşmarul accidentărilor şi să îşi împlinească
visul, ţesut pe când era de-o şchioapă. "Întotdeauna mi-am
dorit medalie la individual compus.Va fi greu, încă mai am dureri
la şoldul drept, dar voi strânge din dinţi. E o şansă unică pentru
mine!", spune ea. Ana va avea de depăşit şi dezavantajul
orei de concurs, subdiviziunea ei urmând să înceapă la 23:00, ora
României. "Doream să o mutăm în prima subdiviziune,
gândindu-ne că îi va fi greu să evolueze la bârnă în jurul orei
00:10. Am renunţat, pentru că în antrenamente s-a adaptat
bine", ne-a declarat antrenorul Forminte.
Alături de Tămîrjan va concura pentru a prinde finala la individual şi Ana Porgras, în timp ce Gabi Drăgoi va evolua la bârnă şi paralele, iar Diana Chelaru, la sol şi sărituri.
Aseară, înainte de închiderea ediţiei, în calificările băieţilor,
Marian Drăgulescu a evoluat perfect la sărituri, cu o medie de
16,362, el anunţându-se printre favoriţii la podium. Alte note: C.
Popescu, cal- 15,075; M. Drăgulescu, bară-14,750; sol-15,725; R.
Stănescu, inele- 14,450.

Ana de la miezul nopţii

















Tare Ana! Tare Anelor!Tare fetelor!
succes fetelor. multa atentie si concentrare si va fi bine. haideti ca se poate! Taree!
la ce ora incepe concursul fetelor?vreau sa le vad pe toate...si pe ce program?sau site...dak nu da pe net...
Ati gresit nota de calificare a lui Stanescu ! Era un ziar la care ma asteptam la mai multa acuratete !
anuntati, va rugam rezultate partiale. ardem de nerabdare sa aflam notele celor care au concurat.
trebuie sa intru pe site-ul federatiei internationale de gimnastica sa vad rezultatele fetelor ! tare ziar ! avem trei finale , paralele , barna ,sol si individual compus Ana Porgras pleaca de pe locul 2