Turul Franței se apropie, iar ediția din 2016 se va desfășura pe o distanță de 3.519 kilometri ce vor fi parcurși în 21 de etape. Cursa se anunță mai echilibrată decât cea precedentă, startul fiind dat pe 2 iulie la Mont-Saint-Michel, cu destinația Paris, 24 iulie. Britanicul Chris Froome e câștigătorul de anul trecut.
ProSport vă prezintă povestea emoționantă și tragică a ciclistului britanic Tom Simpson, poreclit „Major” pentru pasiunea față de sport și pentru dorința de a ajunge acolo unde simțea că îi este locul: pe culmile gloriei. Cu o tehnică nemaîntâlnită, Tom Simpson (1937-1967), unul dintre cei mai de succes cicliști britanici ai tuturor timpurilor, și-a pus amprenta în sportul anilor ”60. În etapa a 13-a a Turului Franței, ediția 1967, liderul incontestabil al echipei britanice s-a prăbușit și a murit în încercarea de a escalada Muntele Ventoux.
Tom Simpson s-a născut în County Durham în 1937 și a devenit pasionat de ciclism la scurt timp după ce familia lui s-a mutat în Nottingham și a început să concureze în diferite competiții, unde a început să simtă gustul succesului. A caștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 1956, unde a făcut parte din echipa de urmărire a Marii Britanii, însă prezența pe podium nu i-a îndulcit sufletul. Simpson nu era mulțumit. Simțea că poate mai mult și se gândea să părăsească țara în încercarea de a se alătura unei echipe profesioniste de ciclism, competițiile britanice oferind prea puțin pentru un sportiv cu aspirații înalte. În 1959, după ce a cunoscut-o pe Helen Sherbur, care avea să îi devină ulterior soție, a decis că este timpul să plece.
BBC l-a declarat personalitatea sportivă a anului
După câștigarea mai multor curse de amatori, echipa Rapha Geminiani, pentru care mai activa și britanicul Brian Robinson, i-a oferit un contract. Astfel, în 1960 a participat pentru prima dată la Turul Franței și a terminat pe poziția a 29-a. Doi ani mai târziu, a devenit primul ciclist britanic care a îmbrăcat tricoul galben al Turului și s-a clasat pe locul 6 în clasamentul general.
Anul 1963 avea să-i aducă lui Simpson un nou contract, de această dată din partea echipei Peugeot BP. O nouă provocare și noi vârfuri de atins. Tom nu avea să pedaleze în gol și, la doar un an distanță, avea să câștige ediția Milano – San Remo classic. 1965 a fost cel mai de succes an din carieră, devenind campion la World Road Race, în San Sebastian, Spania și câștigând la scurt timp și Giro Di Lombardia. După aceste performanțe, a fost declarat de BBC personalitatea sportivă a anului. La scurt timp a survenit picajul, iar 1966 s-a dovedit a fi un an dezamăgitor. Simpson a ratat toate competițiile în urma unui accident de schi. A revenit în forță un an mai târziu și a dovedit o formă excelentă, câștigand cursa Paris – Nice și două etape din Vuelta a Espagne. Performanțele i-au adus un vagon de încredere, iar Simpson devenea tot mai sigur într-o clasare pe podium în Turul Franței. Ce a urmat?
Ultimele bătăi de inimă, în inima Muntelui Ventoux
Etapa a 13-a a Turului Franței din 13 Iulie 1967 a fost ultima cursă din cariera lui Tom „Major” Simpson (pornind din Marseille, traversând Muntele Ventoux și terminându-se în Carpentras). Vremea era caniculară, iar efectele deshidratării nu erau foarte bine cunoscute la acea vreme. Cicliștii aveau voie să bea doar o anumită cantitate de apă înainte de cursă. Nici doctorii nu erau foarte mult implicați în sport, amfetaminele și alte medicamente sau droguri fiind des utilizate de sportivi.
La linia de start, unul dintre jurnaliști a observat că Simpson părea foarte obosit și palid. Și, mai mult, privea în gol. „Nu căldura este problema, ci Turul”, i-a spus Simpson. Se estimează că temperatura a atins 54 de grade Celsius în timpul cursei. Aceasta, împreună cu alcoolul din recipientul lui Simpson, aveau să îi fie fatale. Pe măsură ce cursa se apropia de vârful Muntelui Ventoux, plutonul s-a rupt și i-a permis britanicului să stea pentru o vreme în frunte. A încetinit pe parcurs și a fost prins din spate de un grup de cicliști, pentru ca după doar un minut să înceapă să piardă controlul bicicletei și să meargă în zig zag.
Nu a mai trecut mult timp și s-a prăbușit. Managerul echipei, Alec Taylor, a încercat să îl oprească, însă Simpson avea un țel. Ajutat de câțiva spectatori, a urcat înapoi pe bicicletă, dar după doar 500 de metri, a căzut din nou. Încercările doctorului cursei de a-l resuscita au fost zadarnice. Simpson a fost transportat la spital și a fost declarat mort la sosire.
„Puneți-mă înapoi pe bicicletă”
Potrivit declarațiilor coechipierilor, ultimele cuvinte ale lui Simpson au fost „Go on, go on!” (Continuă, continuă!). Totuși, jurnalistul Sid Saltmarsh, care scria pentru Cycling și The Sun, i-a atribuit britanicului expresia „Put me back on my bike!” (Puneți-mă înapoi pe bicicletă!), pentru a scoate în evidență atitudinea și dorința lui Simpson de a-și atinge scopul cu orice preț.
Următoarea etapă a Turului Franței s-a desfășurat ca o procesiune, iar cicliștilor britanici li s-a permis să treacă primii linia de sosire, cu Barry Hoban în frunte. Cauza morții a fost atribuită atacului de cord cauzat de caniculă, deshidratare și consum exagerat de alcool și amfetamine. După incident, forurile sportive au început să acorde o mai mare importanță implicării medicilor în viața sportivă. Ultimele sale cuvinte sunt însă generatoare de voință și au rolul de a le oferi rutierilor o supradoză de motivație. Și nu doar rutierilor. Ci tuturor sportivilor. „Put me back on my bike, put me back on my bike”.
Articol scris de Claudiu Surmei
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER