Campioana Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetița cu masca tricoloră”

Redactor:
Ana Obretin
Redactor:
Razvan Tupa
Campioana Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana olimpică și mondială la scrimă Ana-Maria Brânză lansează cartea pentru copii „En Garde! Fetița cu masca tricoloră” la editura Curtea Veche, „o poveste de suflet despre pasiune, ambiție, sport și vise îndrăznețe care devin realitate”, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

„Am ajuns campioană datorită ambiției și a oamenilor din jurul meu. Acum e momentul să fiu eu însămi unul dintre acei oameni pentru alți copii care se visează campioni. Iar campioni găsim în orice domeniu, nu doar în sport”, scrie Ana-Maria Brânză.

Una dintre cele mai cunoscute sportive din România își face debutul literar cu un volum al cărui concept editorial este semnat de Alina Bâltâc, cu ilustrații de Gabriela Toma.

„Cartea spune povestea ascensiunii uneia dintre sportivele de seamă ale României, Ana Maria Brânză, campioană națională, europeană, mondială și olimpică la scrimă. Ana, sau Brânzica, așa cum îi spun cei dragi, își amintește de întâlnirea cu acest sport nobil care a făcut-o celebră în lumea întreagă, evocând cu nostalgie și umor întâmplările și oamenii care au ajutat-o să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic. Volumul, dedicat copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, reface drumul străbătut de Ana de la fetița poznașă, cu genunchii veșnic juliți, la Ana, sportiva de elită, care reprezintă România cu cinste la competițiile internaționale și își dorește să participe și la Jocurile Olimpice din 2020”, arată editura.

Povestea este scrisă la persoana I și este împărțită în capitole dedicate celor mai importante momente din viața și cariera Anei. Sunt povestite întâlnirea cu scrima, primele concursuri, plecarea de acasă, pregătirile și antrenamentele intense pentru a deveni campioană și, cununa de lauri, succesul.

„Pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine universul scrimei, cartea cuprinde și mici casete explicative cu informații privind istoria sportului la care Ana excelează, regulamentul de joc, echipament, tipuri de arme. De asemenea, volumul include și o serie de jocuri de cuvinte și perspicacitate, concepute special pentru acest volum, cu ajutorul cărora cititorii pot verifica dacă au reținut informațiile dobândite despre scrimă, dar și despre cariera Anei. Acceptând să își dezvăluie povestea, cu momente de cumpănă, mari tristeți, dar și mari bucurii, Brânzica încearcă să îi apropie de copii de sport și de un stil de viață sănătos, explicându-le pas cu pas ce a făcut pentru a deveni campioană. Sportiva mărturisește cu sinceritate sacrificiile pe care le-a făcut, dar și ce fericire uriașă simte atunci când urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului„, notează editorii.

Volumul poate fi rezervat cu autograf înainte de apariție, până pe 30 septembrie pe curteaveche.ro.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…