Bute se întoarce sâmbătă, în ring. „Vreau să devin campion mondial pentru a doua oară”

Bute se întoarce sâmbătă, în ring.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Bute va reveni sâmbătă, 15 august, în ring, după o pauză de 19 luni. Fost campion mondial la supermijlocie, versiunea IBF, acesta îl va întâlni la Centre Bell din Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa, deținătorul titlului european la această categorie.

Într-un interviu acordat publicației americane „The Ring Magazine”, pugilistul din Pechea  a dezvăluit că principala sa motivație pentru a-și continua cariera o reprezintă dorința de a deveni, încă o dată, campion mondial. „Obiectivul meu este să devin campion mondial pentru a doua oară și să beneficiez de șansa de a unifica titlurile. Acum sunt concentrat doar asupra meciului cu Di Luisa. După ce voi câștiga această luptă, așa cum sper, îmi doresc să înfrunt unul dintre actualii campioni la super-mijlocie sau un challenger bine cotat, care să-mi ofere șansa să lupt iarăși pentru titlul mondial. Această luptă va fi crucială pentru următoarea mea mișcare. O tratez ca pe cel mai important meci și îmi iau adversarul foarte în serios. Sunt nerăbdător să lupt din nou. Eram pregătit să revin și să lupt cu oricine, iar faptul că acest meci va avea loc la Centre Bell, arenă pe care o consider casa mea, reprezintă un mare avantaj pentru mine”, a spus „Mister KO”.

Bute a pierdut centura la categoria supermijlocie IBF în mai 2012, în fața englezului Carl Froch, care l-a învins prin KO, în repriza a cincea. De altfel, acel eșec și-a pus amprenta asupra următoarelor evoluții ale lui Lucian, așa cum de altfel, acesta a recunoscut. „Cu siguranță, înfrângerea cu Froch m-a afectat mai mult decât mă așteptam, iar asta s-a văzut în următoarele două lupte pe care le-am disputat ulterior. Pauza pe care am avut-o m-a ajutat, iar acum mă simt energic, motivat și determinat să boxez așa cum am făcut-o atunci când eram campion mondial, și chiar mai bine decât atunci”, a spus acesta.

Confruntarea dintre Bute și Di Luisa, este programată pe durata a 10 reprize, se înscrie în seria Premier Boxing Championship, al cărei prim eveniment va avea loc la Montreal.

Lucian Bute (35 de ani) are în palmares 31 de victorii (24 prin KO) și 2 înfrângeri, în timp ce  Di Luisa (33 ani) are 17 victorii (13 prin KO) și 2 înfrângeri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen