Boxerul român Andrei Arădoaie a câștigat turneul internațional de la Debrecen

Redactor:
Marius Hutu
Boxerul român Andrei Arădoaie a câștigat turneul internațional de la Debrecen
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar și fără buget, Federația Română de Box obține un nou succes important. După cele trei medalii de aur la turneul de fete – senioare de la Sombor (Serbia), a venit rândul băieților să obțină o performanță remarcabilă! Andrei Arădoaie (21 de ani / CS Dinamo București) a câștigat sâmbătă, la Debrecen (Ungaria), turneul internațional Memorialul Bocskai (turneu de categoria A). Campionul european Under 22 a concurat la categoria grea, 91 kg, și a făcut vid în jurul său. În primul tur a trecut de reprezentantul Rusiei, Samil Mansurov, apoi l-a depășit clar și pe ungurul Adam Hamori. În finală, Arădoaie, sportiv antrenat de Dumitru Dorobanțu, a câștigat fără luptă, adversarul său neprezentându-se după ce a ratat cântarul oficial.

„Când câștigi un turneu la care vin rușii, englezii, ucrainienii și kazahii cu cele mai bune echipe e o mândrie și o demonstrație că boxul românesc produce încă sportivi de valoare! Am avut în Ungaria și cei mai buni arbitri ai competiției! IÎ felicit pe sportivi, antrenori și arbitri și îi asigur pe toți că FRB va avea buget în 2018. Așteptăm rezultate de la Arădoaie și la Campionatul European Under 22 de la Târgu Jiu, dar și de la Robert Jitaru, care câștigă meci după meci în Bundeslinga. Viitorul arată bine pentru boxul românesc și investițiile masive în juniori și tineret făcute încă din 2016 dau roade”, a declarat președintele FR Box, Vasile Cîtea!
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen