Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Baschet | Chiar dacă a revenit pe final, liderul nu a putut întoarce rezultatul: 70-73 cu CSU
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

CSU Sibiu a câştigat derby-ul Transilvaniei, cu "U" Mobitelco Cluj

Echipa "U" Mobitelco Cluj, liderul Diviziei A la baschet masculin, a fost învinsă, vineri, în deplasare, de formaţia CSU Sibiu, scor 73-70 (42-27), în derbiul Transilvaniei, contând pentru etapa a XXVII-a.

Sibienii au început extrem de montaţi partida de pe teren propriu, conducând după primele opt minute, cu 21-9. Susţinute de peste 2000 de fani, gazdele au continuat să domine şi în sfertul secund, 38-17 (min. 16), profitând şi de jocul haotic al adversarilor. Clujenii au recuperat din handicap spre pauza mare, la care tabela arăta 42-27. În sfertul trei, sibienii au părut să-şi mai piardă din suflu, permiţând studenţilor să se apropie de la 49-33, la 49-47 (min. 27). "U" Mobitelco a reuşit egalarea, 54-54 (min. 29), după o triplă a lui Cuici, iar Krstanovici a adus clujenii în avantaj pentru prima dată la ultima pauză, 54-56.

Ultimul sfert a fost dramatic, cu ambele echipe la conducere, pe parcursul celor zece minute. Gazdele s-au desprins la 64-59 (min. 34), dar clujenii au revenit prin Cuici, 64-65, în doar două minute. Cu 37 de secunde înaintea finalului scorul era egal, 70-70, dar sărbătoritul zilei (32 de ani), americanul Earl Brown a marcat de la trei puncte, când mai erau 13 secunde de joc, 73-70. Au urmat două time-out-uri, dar clujenii nu au mai reuşit să întoarcă soarta derbIului cu CSU Sibiu, care este singura echipă ce a învins liderul de două ori în acest sezon, din cele patru eşecuri ale formaţiei "U" Mobitelco Cluj.

Marcatori:

CSU Sibiu - Brown 20 puncte, Smith 18, Herndon 12, Johnson 11, Miskovici 8, Haiduc 4.

"U" Mobitelco Cluj - Cuici 23 puncte, Krstanovici 18, Silvăan 14, Chetreanu 12, Thomson 2, Dykes 1.

În devans s-a jucat partida dintre BC Mureş şi Gladiator Cluj, scor 103-89, în timp ce restul meciurilor din etapa a XXVII-a sunt programate astfel: sâmbătă - BCM Piteşti-CSU Ploieşti, Steaua Bucureşti-CSM Oradea, Dinamo Bucureşti-CSU Braşov, SCM U Craiova-CSM Bucureşti, Energia Rovinari-CS Otopeni, iar duminică, Elba Timişoara-Gaz Metan Mediaş.

În pofida înfrângerii, "U" Mobitelco are 48 de puncte, fiind pe primul loc, urmată de Gaz Metan Mediaş (47) şi CSU Ploieşti (46), înaintea meciurilor de sâmbătă.

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 15 comentarii
Comentează
  • aaaaa....si inca ceva, hai ARDELENIII!

  • ba fecal imputit . Sa iti aduc aminte acum 3 ani cand am fost vreo 50 in deplasare la Cluj si ai spart geamurile autocarelor ? Sau tu atunci te uitai la Marimar .
    Ce s-a intamplat in sala din Sibiu a fost un semn de respect pentru clujenii care au facut deplasarea in numar mare la Sibiu pentru prima oara ( inainte veneau tot cate 10 ) . Acela a fost un gest pe care putini din ciobanii clujeni il inteleg si care cu siguranta nu o sa fie vreodata reciproc pentru ca sunteti prea salbatici

  • si la baschet incepem cu vorbe din astea??? fds, cum poti sa spui ca pt prima oara au venit clujenii in numar mare? De cativa ani buni chiar vin cu o galerie maricica la Sibiu, si tot incercam sa ne purtam civilizat, sa bem o bere dupa meci si sa discutam meciul. Mereu insa se baga niste puradei ca tine sa fotbalizeze sportul asta atat de frumos!!!

  • unii chiar nu va puteti abtine, aici e vorba de baschet si de marele duel, de marele meci, pe care doua orase il asteapta un juma de an pentru a face o sarbatoare.. am fost la meci si am stat in pauza la o bere cu sibienii si am discutat civilizat, meciul l-am urmarit cu fularul lui U intre sibieni si am recunoscut si noi si ei greselile de arbitraj, iar la sfarsit ne-am dat mana si ne-am urat sa ne vedem in finala... ca sa nu mai vorbim de galeriile celor doua echipe si de atmosfera din sala, asta inseamna baschet , asta inseamna ARDEAL....

  • ce a fost vineri la sibiu trebuie promovat sa vada toata tara ce inseamna o rivalitate intre niste adevarati campioni si adevarati sportivi.... asta inseamna baschet, inseamna respect si civilizatie, inseamna ARDEAL.... sambata vom fi din nou la timisoara unde impreuna cu cei de acolo vom face din nou sarbatoare..... unii nu vor putea intelege niciodata ce s-a intamplat vineri la sibiu sau ce va fi sambata la timisoara....

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
203
94
76
75
66
BusinessMagazin.ro
Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)Aşa ar putea arăta iPhone 5 (GALERIE FOTO)

Despre iPhone 5 se aude că va fi lansat undeva în cursul acestui an, un anunţ oficial fiind aşteptat în...

Cum reuşeşte un român să se îmbrace şi să se încalţe cu 10 euro...
Cum s-a lansat Diablo III, cel mai aşteptat joc al anului - GALERIE...
CSID.ro
Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)Micaela Schäfer, apariţie scandaloasă pe covorul roşu la premiera Man in Black 3 (09:25)

Vă mai amintiţi apariţia fostei PussycatDoll, Melody Thornton, la evenimentul ELLE Women In Music 2012? Ei bine,...

Curat-murdar! Cele mai contaminate obiecte de curăţenie din casă (21:45)
Rihanna, topless în cel mai recent videoclip (08:01)
Apropo.ro
Top 5 - Cei mai obezi oameni din istorieTop 5 - Cei mai obezi oameni din istorie

Obezitatea - boala secolului 20, după unii - este depăşirea greutăţii considerate normale cu mai mult de 20%....

Boala Lyme (sau borelioză) - boala provocată de căpuşă
10 dintre cele mai urâte statui din lume (Poze)
ProTVMagazin.ro
Rihanna, filmata in timp ce facea sex?Rihanna, filmata in timp ce facea sex?

Desi pozeaza de multe ori in posturi provocatoare, Rihanna n-a fost implicata pana acum intr-un scandal sexual.

Uite ce a facut Xoana Gonzalez, partenera de ORGIE a lui Lionel Messi!
Un transsexual face istorie la Miss Universe
Sexgen.ro
Sex oral cu o pompaSex oral cu o pompa

Fetelor, daca va place sa vi se sarute si sa vi se suga labiile, incercati sa va jucati cu o pompa!

Ghid pentru sex oral aventuros
Scaun de sex oral pentru femei!
Showbiz.ro
Pe timp de ploaiePe timp de ploaie

Pe vreme rea ne delectăm cu câteva domnişoare fierbinţi ca nişte raze de soare.

Ea a şocat pe covorul roşu! (Poze)
Iurie Darie, în stare gravă! Are "apă la creier"
Descopera.ro

				
				Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)				
			Au fost alese cele mai reuşite iluzii optice ale anului 2012! (VIDEO)

O iluzie realizată de un profesor de psihologie din Marea Britanie s-a clasat pe primul...

Trăim în epoca ciber-războaielor
De ce femeilor le plac adesea "băieţii răi"?
Tare.ro

				
				Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)				
			Cand vine pizza, mereu renunta la chiloti! (00:31)

 O gagica sexy fara chiloti il surprinde pe baiatul care livreaza pizza.

Sofer idiot de Cluj (00:56)
Cei mai mari betivi vazuti pe internet (07:39)
Travel.Descopera.ro
Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţelLungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel

Am văzut viitorul Tibetului dormind dus, bine înfăşurat, la poalele unei mânăstiri din...

Stuttgart – domeniul Mercedes
Lituania – fost tărâm al castelelor de lemn
OneMagazine.ro


FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes
FOTO: Ţinute care au făcut istorie la Festivalul de Film de la Cannes

Ne mai despart câteva ore de cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes şi, pe lângă filmele...

J-Lo, din nou într-o ţinută creată de Maria Lucia Hohan
Topul celor mai sexy femei din lume, în viziunea modelelor Victoria's...