Mașinile din viața unei femei. „Jantele sunt pasiunea mea, nu gențile”. Ramona Rusu, campioană la drift, e principalul ei sponsor, deține un magazin de piese auto, iar mama îi este uneori copilot

Redactor:
Andru Nenciu
Mașinile din viața unei femei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Când m-a prins microbul? Știi că atunci când suntem mici, părinții ne întreabă mereu. Ce marcă de mașină e aia, ce e cealaltă. Atunci a început totul”, își dezvăluie povestea Ramona Rusu, una dintre cele mai titrate femei pilot de drift din Europa, campioană continentală în 2014.

Pentru acest an, arădeanca are planuri mari la volanul unui BMW de 410 cai putere și și-a anunțat inclusiv revenirea în campionatul intern, acolo unde nu a mai participat la concursuri din 2012.

Adolescentele preferă să vorbească despre genți, însă Ramona a fost puțin diferită. Jantele erau subiectul de bază. „Jantele sunt pasiunea mea, nu gențile”, spune Ramona, mai în glumă, mai în serios. Prima sa mașină, cumpărată imediat după majorat, un Ford Probe, a devenit principala ei ocupație. „L-am tot îmbunătățit, iar apoi am ajuns să particip la concursurile de tunning”, spune absolventa de psihologie despre mașina roz care a făcut-o celebră nu doar pe străzile Aradului. Același Ford a adus-o și la drift. „În 2010, la Cluj, am fost la un expo, iar acolo se desfășura și o etapă europeană de drift. Mă uitam fascinată, îmi plăcea mult stilul de pilotaj. A doua zi, mi-am făcut curaj și am participat la o sesiune de taxi drift. Am stat în dreapta lui Daniel Ciulean, un pilot cu experiență. Am făcut o tură, mi s-a părut wow! Apoi am mai încercat o dată și îi spuneam lui Ciuli că vreau și eu să îmi iau o mașină cu tracțiune pe spate, că poate mă apuc de drift. Știi ce mi-a zis, nu? Că toți zicem la fel”, își aduce aminte Regina Europei la drift, titlu pe care l-a cucerit în 2014. La un deceniu distanță, mașina roz rămâne preferata sa: „M-am atașat de ea, nu cred că voi renunța vreodată la ea. E ca și cum mi-aș vinde sufletul”.

Prima mașină de drift, cu bani împrumutați

A doua zi, Ramona își achiziționa o Mazda MX5: „M-am împrumutat să o pot cumpăra, însă eram fericită. Abia așteptam să pot face drift. Când am fost la Timișoara, la o competiție, eram prima femeie participantă în România, iar lumea râdea mai ales că nu îmi ieșea foarte bine. Știi tu, vechea problemă cu femeile la volan. Am fost însă perseverentă și a trebuit să învăț singură pentru că în zona de Vest nu prea sunt piloți de drift, așa că am fost autodidactă.” Totodată, pe lângă antrenamente, a decis să îmbunătățească puterea mașinii. „Am luat un an pauză special pentru a pregăti mașina, însă atunci când am revenit, mi-am dat seama că deja nivelul driftului crescuse, așa că am cumpărat un BMW e30, pe care îl folosesc și acum. Din 2013 am început serios și am adunat multă experiență la competițiile internaționale fiindcă în România lucrurile se mișcau mai greoi în perioada respectivă”.

2014 a fost anul de grație

La finalul sezonului 2013 din Queen of Europe, competiția continentală dedicată femeilor, singura româncă prezentă se clasa pe locul 3 la general. „Am avut și niște mici probleme tehnice pentru că altfel aș fi fost mai sus”, rememorează pilotul în vârstă de 29 de ani. S-a impus anul viitor, în 2014, atunci când a devenit Queen of Europe, câștigând detașat competiția, iar pe lânga asta, a devenit vicecampioană și la King of Europe Street Legal, acolo unde s-a duelat de la egal la egal cu piloți mult mai experimentați, dar și campioană a Ungariei. „Anul trecut a fost cu ghinion, fiindcă am avut probleme cu mașina și nici nu prea am avut finanțări, așa că nu am putut concura în toate etapele”, e mâhnită Ramona Rusu, care însă promite o revenire în forță în acest an. Desemnată una dintre cele mai sexy femei-pilot din lume, arădeanca va pilota din nou și în Campionatul Național de Drift începând cu sezonul 2016.

Driftul a fost recunoscut, în premieră, ca sport oficial de Ministerul Tineretului și Sportului, iar la nivelul Federației Române de Automobilism Sportiv a fost înființată Comisia Națională de Drift, condusă de Denis Manea. Astfel, sezonul 2016, primul oficial din istoria driftului în România, va avea 5 etape și se va desfășura sub egida Romanian Drift Community. „E un pas foarte mare pentru drift în România, îi oferă stabilitate și cu siguranță poate deveni un sport foarte apreciat” comentat Ramona, care a atras atenția că driftul nu are nicio legătură cu „nebuniile periculoase pe care unii le fac pe străzi”, tocmai de aceea alege întotdeauna circuitul. Până în prezent, pentru sezonul care va debuta în luna mai, la București, s-au înscris deja peste 50 de piloți. „Aș vrea să particip la toate etapele din acest an”, adaugă cea care vrea să scrie din nou istorie și să lupte pentru titlul de prima campioană națională oficială la drift.

E principalul ei sponsor
Ce face Ramona în afara circuitului? „Muncește că să poată ajunge din nou pe circuit”, e răspunsul prompt al uneia dintre cele mai de succes femei-pilot de drift din Europa. Are un magazin unde comercializează piese auto, dar lucrează și într-un service, deținut de Sorin Crișan, mecanicul său și totodată prieten. „Fără sponsori nu aș fi reușit să ajung la acel nivel, m-au ajutat enorm, însă trebuie să recunosc faptul că per total, eu am fost principalul meu finanțator. Nu știu cât am cheltuit, pentru că dacă aș face-o, atunci ar trebui să mă las de sportul ăsta”, se amuză Ramona, care își dezvăluie și următorul plan. Acela de a participa la competițiile de raliuri, în special la cele montane. „Vreau să construiesc un Subaru, însă nu depinde doar de mine, ci și de sponsorizări”, plusează tânăra. Pe lângă performanțele din drift, Ramona se poate lăuda și cu mai multe premieri, rupând barierele atunci când vine vorba de accesul femeilor în drift. A fost prima româncă prezentă la King of Europe și totodată prima femeie care a participat la o cursă de drift în zona arabă.

Mama i-a fost copilot
Părinții Ramonei nu au nicio legătură cu industria automobilistică, însă mama sa, Eniko Ila, și-a făcut curaj pentru a-i fi alături pe circuit. „Când am fost pe circuitul de la Prejmer, a fost și ea. A stat în dreapta de două ori. Nu știu dacă a realizat că e periculos sau nu, probabil a vrut să simt că îmi e alături”, spune Ramona, completată imediat de cea care i-a dat viață. „A fost o experiență interesantă, dar mi-a ajuns. Nu e pentru mine. Dacă Ramonei îi place ceea ce face, nu am de ce să o opresc, ea trebuie să fie fericită”, încheie zâmbind mama campioanei Europei la drift.
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup