Usain Bolt a fost învins după șapte ani

Redactor:
Andru Nenciu
Usain Bolt a fost învins după șapte ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Recordmenul mondial în proba de 100 m, jamaicanul Usain Bolt (9,58, Berlin 2009), a început sezonul în aer liber cu o înfrângere.

Insane Usain a participat la Kingston (Jamaica) în proba de ștafetă de 4×100 m, luând startul pentru echipa Racers Lions, condusă de celebrul antrenor Glen Mills. Cvartetul multiplului campion olimpic a fost întrecut surprinzător de teamul U Tech, deși Usain i-a avut colegi pe experimentații Kemar Bailey Cole, Warren Weir și Mario Forsythe. Aflat pe ultimul schimb, Bolt a primit târziu bățul (potrivit Gazzetta dello Sport se afla cu cinci metri în spatele adversarului direct), a încercat să remonteze, însă adversarul său, Tiquendo Tracey, a alergat fără cusur, menținând avansul până la final.

U Tech a blocat cronometrul la  38,87, în timp ce echipa lui Bolt a scos timpul de 39,26. A fost prima înfrângere suferită de Bolt în proba de 4×100 m, după peste 7 ani, precedentul eșec fiind înregistrat la Zurich, în 2007.Tiquendo Tracey, omul care a valorificat avansul adunat de colegii săi, a fost medaliat cu argint în proba de 4×100 m a CM de juniori din 2012. Colegii săi în cursa de la Kingston au fost Andrew Fischer, Julian Forte și Kemarlez Brown.

Usain (cvintuplu campion olimpic) va împlini în august 29 de ani, chiar în luna în care va concura la Campionatul Mondial de atletism din Beijing.

36,84 e recordul mondial la 4×100 m – Jamaica, la Londra 2012 (Bolt/ Carter / Frater / Blake)

39,47 e recordul României la 4 x100 m – (Cojocaru / Pungă / Țăruș / Gogoașe) 1999, București

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani