Unora le place riscul!** Povestea incredibilă a recordmenului național la prăjină

Un fapt inedit petrecut la Naționalele de la București ne îndreaptă către Tiberiu Agoston (35 de ani), multiplu medaliat cu aur și actual antrenor al campionului en-titre al României, Bogdan Popa (4,60 m). Ce s-a întâmplat mai precis? Din cauza ploii torențiale căzute peste stadionul Dinamo, finala masculină de la prăjină a CN în aer liber a fost oprită. Lupta pentru medalii s-a derulat ziua următoare în sală (!), iar atmosfera a fost parcă desprinsă dintr-un campionat indoor.

Sunt cunoscuți drept atleții care străpung albastrul cerului (percepția audienței de la nivelul solului) sau sportivii care dau naștere unui balet aerian fantastic generat la mare înălțime (senzația simplilor spectatori). Devin protagoniștii unor imagini ce par suprarealiste și culeg la final suspine admirative, ropote de aplauze și întâmplări de povestit nepoților. Mișcările rapide împănate cu acrobații, tehnica extrem de complicată și influențele din gimnastică fac din „prăjiniști” poate atleții cei mai expuși la riscuri. Poate din această cauză a survenit și decizia de la Naționale, mai sus enunțată.

E profesor la Școala Franceză

„A fost pentru prima dată în istoria probei când s-a recurs la o astfel de soluție, pentru ca nimeni să nu-și rupă gâtul. În condiții atmosferice vitrege, cu ploaie și vânt, chiar și cu soare puternic, această probă devine foarte periculoasă, iar riscurile sunt maxime”, demarează Agoston, cea mai autorizată voce din țară, multiplu campion al României și recordmen național (5,50 m). Odată pornit pe elan, actualul profesor de educație fizică de la Școala Franceză din Capitală și antrenor la CSM București ne poartă în aerul rarefiat al probei în care o calitate vitală este curajul. Un actor necunoscut de publicul larg, dar foarte popular în atletism, Tibi, provine dintr-o familie sportivă.

Spalier, bară fixă și rostogoliri

Antrenori de gimnastică, părinții săi, Mihai și Nicoleta, i-au călăuzit pașii spre sport. „Tatăl meu a fost secundul lui Bella Karoly, iar înainte de 1989 am plecat în Ungaria, știind că reprezintă doar o escală în cursa noastră spre Europa. Tatăl meu a optat pentru binele familiei în dauna celui profesional și așa am ajuns în Franța”, reparcurge Agoston traseul vieții sale. Și pentru că adrenalina i-a pompat de mic în vene, multiplul campion național s-a inițiat mai întâi în sala de gimnastică: „În 1992 văzusem proba de prăjină la TV, dar nu eram neapărat atras, am început din greșeală. Eu fiind mai obișnuit cu acrobațiile la spaliere, bară fixă, frânghii, rostogoliri, mi-a fost mai ușor față de ceilalți, iar când ne-am mutat în Grenoble, am început în forță”.

A căzut pe lângă saltea

Din 1995 a venit să concureze pentru România, iar doi ani mai târziu a început să-și exercite hegemonia pe plan național. A concurat la CN, la Balcaniade și la Cupa Europei, însă un episod nefericit l-a făcut să prețuiască fiecare secundă din viață. „Prin 2002, la un antrenament specific, am căzut pe lângă saltea direct în cap, în cutia de sprijin a prăjinii (n.r. – locul în care se înfige prăjina). Probabil era o înălțime mare, spre 5 metri… Am suferit un traumatism cranian și am stat zece zile în spital! N-am avut probleme cu frica apoi, pentru că am ajuns să rup și prăjini, iar pericolele m-ar fi pândit la tot pasul. Prăjinile au o durată de viață și își pierd elasticitatea după 30 de ani”. Întâlnirea cu moartea nu l-a convins să arunce prăjinile la coș și, fără tremur de groază, hohote de plâns sau sechele psihice, atletul a continuat să escaladeze vârfurile. Centimetru cu centimetru.

50% gimnastică, 50% atletism

Cum s-a menținut pe piscurile performanței? „Cu multă muncă, ambiție și respectând legile nescrise ale probei. Alături de aruncarea ciocanului, prăjina reprezintă cea mai dificilă probă din atletism. Înseamnă 50 la sută gimnastică și 50 la sută atletism. Brațele, abdomenele și spatele se dezvoltă prin mișcări de gimnastică, doar alergarea fiind împrumutată din atletism. Cu cât ești mai ușor, dar în același timp și puternic și cu viteză mare pe elan, vei reuși să îndoi prăjini mai tari. Astfel, performanțele vor fi îmbunătățite”. E o dezvăluire ca o lecție pentru cei care vor să deprindă tainele spectaculoasei specialități din atletism sau ca un lobby de atragere a tinerilor spre segmente mai puțin explorate. Cui îi place adrenalina și întruchipează vigoare, ambiție și nebunie, merită să încerce.

Un autograf primit în 1993, la Grenoble, de la Sergey Bubka (n.r. – recordmenul mondial 6,15 m) m-a motivat foarte mult. Ulterior i-am urmărit atent evoluțiile

Elena Isinbaieva (n.r. – recordmena mondială 5,06 m) a început cu gimnastica, dar fiind prea înaltă, a trecut la săritura cu prăjina. Idealul este ca un copil să deprindă din gimnastică exerciții precum saltul înainte și înapoi sau balansul la bară și apoi munca îi este ușurată la prăjină Tiberiu Agoston, recordmenul României (5,50 m)

10 mii de euro reprezintă cel mai mic preț al unei saltele. Poate ajunge și până la 20.000

400 de euro costă cea mai ieftină prăjină. Sunt din fibră de sticlă și au o durată de viață de 20 de ani

„În Daegu usuci rufele cu foenul sau la aerul condiționat”

Campionatul Mondial de atletism va debuta sâmbătă, în Coreea de Sud, la Daegu, orașul în care Tiberiu Agoston egala în 2003, la Universiadă, recordul României la prăjină (5,50 m – medalie de bronz). Tibi trecuse în premieră peste ștacheta fixată la aceeași înălțime cu două luni înainte, în Franța, la Pierre-Benite.

Povestea bronzului din Coreea de Sud e învăluită de o aură de film de acțiune, Agoston lovindu-se de bariere la tot pasul. „Mai întâi, mi s-au refuzat prăjinile la aeroport întrucât erau prea lungi pentru cala avionului. Apoi am vorbit cu sportivul francez care folosea aceleași prăjini ca și mine și mi-a promis că mi le împrumută. La Daegu însă m-a informat că nu și le-a mai adus nici el. Observând că Steven Hooker (n.r. – actualul campion mondial) – era tinerel pe atunci – are prăjini de același model cu ale mele, l-am rugat pe el. Nu l-a lăsat antrenorul să mi le împrumute și până la urmă am aranjat cu un portughez. A fost însă scurtă (n.r. – prăjinile au între 4,90 m și 5,10 m), că poate aș fi sărit mai mult”, șterge Tibi praful de pe amintiri. În compartimentul afectiv, Agoston păstrează și acum câteva ilustrate din Daegu, unele ce pot folosi drept minighiduri pentru atleții care vor lua de mâine calea Asiei.

Daego, un oraș industrial

„Fusesem în 2001 în Beijing, iar Daegu mi s-a părut fără farmec. Un oraș cu dealuri, care seamănă mult cu cele industriale din România, spre exemplu cu Onești. Nu e nimic ieșit din comun. În Daegu e o umiditate foarte ridicată. Ieșeam la antrenamente în tricou și nu puteam să-l țin pe mine. Îl puneam la uscat, dar nici după trei zile nu se usca. Așa se întâmpla și cu lucrurile pe care le spălam. Trebuia să punem foenul pe ele sau să le poziționăm în fața aerului condiționat pentru a se usca. Altfel, n-aveam nicio șansă”, conchide fostul atlet.

DE CE SUNT PUȚINI PRACTICANȚI ÎN ROMÂNIA

În România ultimului deceniu, finalele CN de prăjină numără, în medie, cinci concurente la fete și cel mult zece la băieți, situația fiind generată de mai mulți factori. Agoston îi enumeră: „Proba este una costisitoare. Necesită sală, saltele sau cinci-șase prăjini. Spre exemplu, la Târgu Mureș, un centru de tradiție condus de Cristi Graur, nu există sală, iar antrenamentele se fac afară iarna. O altă cauză ar fi lipsa antrenorilor și nu în ultimul rând slaba mediatizare a probei. Copiii abia vin la atletism, de unde să mai solicite să practice săritura cu prăjină, pentru că nici n-au auzit de ea”.