Triathlon Challenge, un eveniment de calibru internațional la Mamaia

Redactor:
Bitescu Wili
Triathlon Challenge, un eveniment de calibru internațional la Mamaia
  • Publicat:
  • Actualizat:

În perioada 5-7 septembrie 2014 va avea loc cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani și cel mai așteptat din România – Triathlon Challenge Mamaia. Competiția de anul acesta vine cu multe noutăți legate atât de traseu, cât și de participanți. Va fi mult spectacol și o atmosferă unică și asta nu doar pentru că se împlinesc șase ani de eveniment la malul mării, dar mai ales pentru că elita sportivă a Europei și concurenți din SUA, Noua Zeelandă și America de Sud se vor reuni la Mamaia ETU European Cup în 7 septembrie.

Triathlon Challenge este o competiție sportivă de masă, un concurs la care poate participa orice persoană indiferent de pregătire sau condiție fizică. Astfel, toți pasionații de înot, ciclism și alergare, iubitori ai sportului și ai miscării în aer liber, se vor întâlni într-o cursă cu totul deosebită la început de toamnă.

După cinci ani, provocarea merge mai departe, iar evenimentul de anul acesta devine internațional și va fi gazda Cupei Europene. 75 de participanți la Elite Men și 30 la Elite Women din peste 25 de țări și de pe 4 continente vor spune «prezent» în ziua dedicată lor, 7 septembrie, la Mamaia ETU European Cup.

Totodată, Triathlon Challenge Mamaia va fi și gazda Romanian Triathlon Series Grand Final, fiind ultimul concurs din circuitul triatloanelor de șosea.

Fond de premiere de 26.400 de euro, unic în România

Pentru profesioniștii care vor participa la Cupa Europeană, vor exista premii în valoare de 12.500 de euro. De asemenea, vor fi premiați în cadrul Cupei Europene și primii trei clasați de nationalitate română, dar și sportivii de performanță din România prin categoria Open. Nu în ultimul rând, vor fi oferite premii în vouchere și obiecte pentru amatori. Fondul total de premiere va fi de 26.400 euro.

Această ediție cu totul specială, vine cu noutăți și la capitolul traseu. Prima dintre ele și cea mai importantă este legată de start. Se va înota în mare, cu start de pe plaja, din fața Hotelului Rex, iar totul va fi pregătit pentru un plus de spectacol, o zonă mai mare de desfășurare și o expunere excelentă. Zona de tranziție dinspre înot spre bicicletă devine mai lungă, având 400 de metri și va trece peste pasarela nou construită.

Un alt element de noutate va fi și finsh-ul lung de 100 metri cu zonă controlată post-finish pentru participanți, pe modelul Campionatului Mondial de Triatlon.

Concursul este dedicat atât celor care se află la primul lor triatlon, cât și celor mai competitivi. Participații pot opta între probele individuale sau de ștafetă, iar distanțele sunt:

•    400 m înot + 12 km ciclism + 2.5 km alergare pentru proba supersprint
•    750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare la proba sprint & ștafetă sprint
•    1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare la proba olimpică & ștafetă olimpică.

Anul acesta, aproximativ 900 de participanți sunt așteptați la startul concursului Triathlon Challenge  Mamaia.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup