Acasa » Alte Sporturi » Atletism » Nopți albe în Bergen

Nopți albe în Bergen

Norvegia, mai precis Bergen, cel de-al doilea oraș al Regatului din vestul Peninsulei Sacandinave, e locul în care noaptea lipsește aproape total în această perioadă a anului, e zona în care soarele străpunge orice geam crepețit chiar și spre miez de noapte. Practic, semi-întunericul se așterne în intervalul orar 23.30 - 3.30 pentru că până pe 23 iunie, în orașul de la poalele Alpilor Scandinavici, lumina „tronează" în cea mai parte a zilei, iar noaptea apare fugitiv. Cu draperiile trase Cadrul reprezintă atât un tablou inedit, impresionat, surprinzător pentru mulți dintre componenții lotului României care sâmbătă și duminică vor lua startul la Campionatul European pe echipe (Liga întâi), dar în același timp și o „șicană" care poate da peste cap bioritmul sportivilor. „Abia am putut dormi noaptea, am tras draperiile, dar tot degeaba. Nu mai știm ce e... zi...noapte", șoptea unul dintre atleții sosiți joi după amiaza în orașul în care temperatura variază de la 7-8 grade Celsius noaptea, la chiar 20 de grade Celsius în timpul zilei. Iar soarele cu dinți și-a făcut azi apariția spre prânz, după ce joi picăturile reci de ploaie au întâmpinat teamul condus de Sorin Matei și Ion Buliga. Clima este una temperat oceanică influențată de curenții de ape calde, iar munții sunt acoperiți la mari înălțimi de ghețari și zăpezi persistente, pădurile de conifere împânzind altitudinile mai joase.
Nopți albe în Bergen

Norvegia, mai precis Bergen, cel de-al doilea oraș al Regatului din vestul Peninsulei Sacandinave, e locul în care noaptea lipsește aproape total în această perioadă a anului, e zona în care soarele străpunge orice geam crepețit chiar și spre miez de noapte. Practic, semi-întunericul se așterne în intervalul orar 23.30 – 3.30 pentru că până pe 23 iunie, în orașul de la poalele Alpilor Scandinavici, lumina „tronează” în cea mai parte a zilei, iar noaptea apare fugitiv.

Cu draperiile trase

Cadrul reprezintă atât un tablou inedit, impresionat, surprinzător pentru mulți dintre componenții lotului României care sâmbătă și duminică vor lua startul la Campionatul European pe echipe (Liga întâi), dar în același timp și o „șicană” care poate da peste cap bioritmul sportivilor. „Abia am putut dormi noaptea, am tras draperiile, dar tot degeaba. Nu mai știm ce e… zi…noapte”, șoptea unul dintre atleții sosiți joi după amiaza în orașul în care temperatura variază de la 7-8 grade Celsius noaptea, la chiar 20 de grade Celsius în timpul zilei. Iar soarele cu dinți și-a făcut azi apariția spre prânz, după ce joi picăturile reci de ploaie au întâmpinat teamul condus de Sorin Matei și Ion Buliga. Clima este una temperat oceanică influențată de curenții de ape calde, iar munții sunt acoperiți la mari înălțimi de ghețari și zăpezi persistente, pădurile de conifere împânzind altitudinile mai joase.

10 minute de stadion, 10 km de oraș

Într-un astfel de cadru și-a stabilit cartiereul general și delegația tricoloră, la hotelul Scandic, situat la 10 minute de mers cu autocarul de aeroport, la 10 minute de parcurs cu același mijloc de transport până la stadion, dar la 10 km de oraș! „E ca și cum am sta în pădure, pe de o parte e bine, e o oază de liniște, dar parcă suntem prea rupți de lume”, spunea un alt membru al delegației. Un supermarket, o benzinărie și un magazin de decorațiuni interioare sunt elementele care „animă” zona în care dacă nu ți-ai schimbat euro în coroane, ai cum să-ți achiziționezi ceva doar dacă te întinzi mai mult la glume cu un vânzător mai flexibil.
Sportivii își varsă deja energia la antrenamentele care au debutat de ieri, iar regalul din Regatul Norvegiei stă să înceapă. România e prezentă cu tot ce are mai bun în Nord, iar obiectivul, menținerea în Liga Întâi, al doilea eșalon valoric, pare realizabil.

Cu cine se duelează România în Norvegia?

România se va duela pentru promovarea în eșalonul superior sau pentru menținerea în aceeași divizie cu Norvegia, Belarus, Serbia, Finlanda, Estonia, Belgia, Slovenia, Elveția, Olanda, Ungaria și Turcia.

LOTUL FEMININ
Andreea OGRĂ‚ZEANU – 100 m, 200 m, 4 x100
Andreea RADU 100 m g
Florina RUSU 400 m, 4×400 m
Angela MOROȘANU 400 m g, 4×100 m, 4×400 m
Elena LAVRIC – 800 m, 4 x 400 m
Alina DUMAN 4 x 100 m
Alina PANAITE 4 x 100 m
Mihaela NUNU 4×400 m
Ana Maria IONITA 4 x100 m, 4 x400 m
Mihaela NEACȘU 1.500 m
Cristina CASANDRA 3000 m
Ancuța BOBOCEL 3.000 m obst
Gabriela NEACSU 5.000 m
Viorica ȚIGĂ‚U – lungime
Cristina BUJIN – triplu
Meda VLAD – prăjină
Andreea ISPAN – înălțime
Nicoleta GRASU – disc
Anca HELTNE – greutate
Bianca PERIE – ciocan
Maria NEGOIȚĂ‚ – suliță

LOTUL MASCULIN

Cătălin Câmpeanu 100 m, 200 m, 4×100 m, 4x 400 m
Iulian Geambazu 400 m, 4×400 m
Ioan Zaizan 800 m
Cristian Vorovenci 1500 m
Ionut Enache 3000 m
Marius Ionescu 5000 m
Alexandru Mihailescu  110 m g, 4×100 m
Gilberto Vadeanu 400 mg, 4×400 m
Alexandru Ghinea 3000 m obst
Adrian Vasile lungime
Mihai Donisan înaltime
Valentin Cuciureanu prajină
Alin Anghel triplu
Laurențiu Popa greutate
Sergiu Ursu disc
Levente Bartha sulița
Cosmin Sorescu ciocan
George Vulcu 4 x 100 m
Vasile Bobos 4 x 100 m, 4×400 m
Paul Ceici 4 x 100
Dan Dancian 4 x 400


 

 

Articol scris de Andru NENCIU (corespondență din Bergen)

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro